-interviu cu dr.Marin Bustuc, directorul Directiei de Sanatate Publica Bacau

-V-ati ales o profesie mai putin obisnuita in lumea medicala. Sunteti doctor in medicina si medic primar in doua specialitati, respectiv in igiena si in sanatate publica si management sanitar. De ce ati optat pentru medicina si, mai ales, pentru astfel de specialitati?

-La meseria de medic m-am gândit inca de când eram elev la gimnaziu, pentru ca eu am avut o mama foarte bolnava. Tot timpul se interna in spital. Noi, cei doi frati, ramâneam acasa cu tata sau cu rudele apropiate. De atunci mi-am zis ca va trebui sa ma apuc de aceasta meserie ca sa rezolv problemele de sanatate ale oamenilor, deoarece eu am simtit pe propria-mi piele ce inseamna sa o ai bolnava pe cea mai draga fiinta, mama, care a stat numai prin spitale si a suferit foarte mult. Asa ca inca din clasa a VIII-a m-am pregatit pentru aceasta meserie. Inainte de 1989, medicina era o meserie umanista, nu ca acuma, de reala, când la liceu se studiaza mai ales matematica si fizica. Deci eu, din clasa a X-a, am ales sectia umana, nu reala, si am studiat, pe lânga biologie, chimie si anatomie, si istoria literaturii si a artei, dar si astronomia. Am dat examen la facultatea de medicina in 1971, imediat dupa ce am terminat clasa a XII-a. Credeam ca la aceasta facultate se poate intra usor, dar am avut un prim recul, care m-a trezit la realitate. Am picat cu succes la examen in acel an. La scurt timp, in noiembrie, m-a si saltat in armata.

PUBLICITATE

Facultatea, “floare la ureche” in comparatie cu armata

– Cum a fost armata?

Am facut o armata destul de dura, la graniceri, pe granita de la Timisoara, unde am suportat niste situatii greu de imaginat. Aceasta m-a determinat sa ma gândesc foarte serios la faptul ca daca nu ma dau pe brazda, nu ma pun cu burta pe carte, o sa ajung vai de capul meu! Si am invatat in armata (chiar si când am fost de garda sau planton, cum se mai spunea) la chimie, fizica, anatomie si asa am reusit ca, dupa ce am fost lasat la vatra, in 1973 sa intru la Medicina. Evident ca in comparatie cu viata de soldat pe linia de frontiera, studentia a fost o delectare pentru mine.

-Chiar asa?

– Invatam foarte mult, dar o faceam cu placere, iar la orele de practica am participat cu mare interes, pentru ca erau foarte bine gândite si interesante. In primul semestru al anului intâi de facultate am facut osteologia, adica am studiat oasele. Ne dadeau oase pe care le cumparam cu cinci lei trusa (era garantia ca le ducem inapoi) iar in sala de studiu intr-un colt erau si cadavre. Din când in când mai ridicam putin cearsafurile cu care erau acoperite, cred ca profesorii au facut-o intentionat, si asa ne-am obisnuit cu ele. Apoi am inceput sa studiem creierul, cu tot ce inseamna partea moale, pe felii. Stateam la gazda, cu un coleg, si intr-o zi, fara a-i cere acordul profesorului, am luat acasa, un creier formolizat, ca sa-l studiem mai bine. Dar era sa o patim. Cu chiu cu vai am reusit sa-l scapam de pisica gazdei, care a dat de el. Am trecut prin adevarate momente de groaza, dar si acum ma amuza intâmplarea de atunci.

-Aveti colegi de facultate si in Bacau?

-Am câtiva si de-a lungul carierei chiar am lucrat impreuna cu unii dintre ei. Am fost coleg la Medicina cu doctorii Valerica Ciobanu, sefa sectiei Boli infectioase adulti din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Bacau, Moisiuc de la Spitalul TBC, Mazilu, reumatolog la Spitalul Buhusi, Mircea Bujor, de la ATI-ul Maternitatii si altii. Cu o parte m-am revazut la aniversarea celor 35 de ani de la terminarea facultatii, la Sighetul Marmatiei, unde avem un alt coleg. Acolo ne-am comportat exact cum eram acum 35 de ani, in modul de a discuta si de a ne distra. Ne-am simtit ca acum 35 de ani, dar, evident, cu un alt aspect al faciesului, adica mai batrâni!

Stagiatura, o perioada foarte dura

-Sa ramânem in atmosfera de la debutul carierei. Ati terminat facultatea, dupa care ati inceput sa profesati. Dumneavoastra ce le-ati povestit colegilor despre parcursul carierei?

– Pai, dupa facultate am facut stagiatura, timp de trei ani, in spitale, in sectii, perioada in care din sase in sase luni am dat examene foarte dure cu profesori de la Iasi. Fara sa ma laud, am terminat primul aceasta stagiatura. Fiind primul, in functie de medie, am ales o localitate foarte aproape de Bacau si anume comuna Nicolae Balcescu. Aici am lucrat mai intâi la dispensarul de la Sarata Bai, eram cum sunt medicii de familie acum, dupa care am trecut la cel de la Trustul de Constructii Hidrotehnice Galbeni, pe santier. Trebuie sa spun, insa, ca in timpul stagiaturii am mai lucrat si la alte dispensare de comune, unde am fost detasat, pentru ca nu erau medici. Atunci sistemul era mai deosebit decât actualul, de medicina de familie. Ca medic de dispensar trebuia sa locuiesti in comuna si nu aveai voie sa-ti iei liber sâmbata si duminica. Sâmbata nici nu se punea problema, pentru ca era zi lucratoare, iar duminica trebuia sa mergi la dispensar pentru ca lumea, imbracata frumos, dupa ce iesea de la slujba la biserica, venea la doctor. Va inchipuiti ce s-ar fi intâmplat,daca eu nu eram acolo! Dar a fost o experienta care a contat foarte mult in meseria mea. La dispensarul de la Sarata am fost pus in situatia sa asist prima nastere si am reusit cu bine acest lucru. A fost o bucurie atât pentru mine cât si pentru mama, foarte tânara, ca a adus pe lume primul ei copil, fara probleme.

“Daca nu esti membru de partid, nu poti fi sef!”

– Si ati terminat stagiatura. Ati continuat sa fiti medic de tara, cum se spunea la vremea aceea despre cei care profesau, la un dispensar din mediul rural?

– In 1982 am terminat stagiatura si apoi am profesat pâna in 1985 la dispensare rurale. Dupa aceea, pâna in decembrie 1989, am lucrat in fiecare luna câte o saptamâna la Serviciul Judetean de Ambulanta si alte trei la Urgente, la Spitalul Judetean. La acea vreme, la Ambulanta eram cinci medici, eu si doctorii Robert Coniac (acum, seful sectiei ORL din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta-n.n.), Costel Salbaticu, Sofia Haralambie (in prezent, ambii lucreaza la Unitatea de Primiri Urgente-n.n) si un medic care a ajuns la Iasi. Dar, paradoxal, sef era un asistent medical. Era un asistent foarte bine pregatit, dar pentru el nu conta la ce tip de urgente mergem si cum ne trimite. Asa nimeream, de exemplu, numai eu cu soferul de pe ambulanta la un caz de accident vascular cerebral, intr-un bloc, la etajul noua. Si trebuia sa-l caram pe bolnav cu targa de acolo pâna jos, pentru ca nu incapea in lift. Si chiar daca era posibil cu liftul, de multe ori acesta nu functiona. Dar eram trimisi si la foarte multe persoane care nu reprezentau o urgenta medico-chirurgicala. Ele vroiau, pur si simplu, sa ajunga la spital, desi puteau fi tratate foarte bine acasa. Nici nu mai stiu de câte ori am fost nevoit sa duc bolnavi pe targa sau cu scaunul, de la etajul zece. Din momentul acela ne-am asezat noi, medicii, la telefon si raspundeam la apeluri, astfel ca am putut sa stabilim prioritatea cazurilor. Pe cei care nu reprezentau o urgenta, ii linisteam, le dadeam sfaturi si le spuneam sa astepte ca va veni un medic sa-i consulte. Mergeam la ei, ii examinam, le dadeam un tratament si reveneam pentru a-i revedea. In cele din urma am reusit sa imprimam aceasta modalitate de lucru, sa facem o activitate cât de cât mai medicalizata, pentru ca, altfel, eram un fel de carausi. Dar am abordat si o alta cale. Noi, medicii, am incercat sa-l convingem pe directorul de pe atunci al Directiei Sanitare ca este normal ca sef al Ambulantei sa fie unul dintre noi. Atunci ne-a intrebat daca este vreunul membru de partid, dar nu eram niciunul. “Ei, vedeti? De aceea nu aveti voie sa fiti sef!”, ne-a replicat. In aceste conditii, ma gândeam ca voi ajunge, din nou, la un dispensar dintr-o comuna. La vremea aceea era o rusine sa ramâi medic de dispensar, pentru ca era considerata ca fiind treapta profesionala cea mai de jos.

-Si, acest lucru v-a ambitionat?

– Da, dar si faptul ca ajunsesem aproape de vârsta de 35 de ani, dupa care nu mai aveai voie sa dai examenul de specialitate. Deci am dat examen si am intrat la specialitatea de sanatate publica. Si exact in decembrie 1989 am devenit medic specialist si m-am angajat la fostul Sanepid. Pe atunci erau doua institutii sanitare judetene, respectiv Sanepidul si Directia Sanitara, care functionau in aceeasi cladire. Asa ne-a prins Revolutia.

Director, la doar o luna de la angajare

– Desi erati abia angajat, imediat dupa Revolutie ati devenit directorul Sanepidului. Cum se explica faptul ca un proaspat salariat a ajuns in fruntea institutiei?

– In ianuarie 1990, la Revolutie, lumea era foarte entuziasmata si dornica sa faca schimbari. Si angajatii de la cele doua institutii sanitare au vrut sa-i schimbe pe directori pentru ca, spuneau ei, erau comunisti. Si atunci masele din Sanepid m-au ales pe mine ca director. Dar au fost multe convulsii pâna ce am fost instalat definitiv. Nu mi-a fost usor, pentru ca eram destul de tânar pe atunci iar in institutie erau medici consacrati. Eu i-am luat atunci locul unui medic care era o somitate in domeniu. Unii dintre ei nu au privit cu ochi buni venirea la conducere a unui tânar si, ca atare, s-au opus. Ei au vrut sa ma schimbe, dar un alt grup de salariati m-a luat pe sus si m-a dus la Bucuresti, la ministrul Sanatatii si la un director general din minister. Salariatii le-au spus ca ei vor sa fie sef un tânar, adica eu. Ministrul si directorul general de pe atunci au fost de acord. Chiar ministrul a spus: “Domnule, uite ca si eu sunt la vârsta lui, am fost director de spital si, ca atare, ii dau girul acestui tânar”. Dar o alta echipa din institutie a plecat si ea la un director general din minister care i-a promis ca va fi sef cel pe care il sustine. Si asa, la un moment dat, au venit decizii de numire pe aceeasi functie pentru doua persoane. Pâna la urma decizia celeilalte a ajuns la cos.

“Am facut doctoratul, ca sa ma impun profesional”

-Si de 24 de ani sunteti director adjunct la Directia de Sanatate Publica, institutie care la scurt timp dupa Revolutie a “inghitit” Sanepidul. Anul acesta ati preluat si atributiile directorului executiv. Cum ati reusit sa rezistati 24 de ani, la conducere, pentru ca, sigur, “opozitia” nu s-a resemnat!?

– Dupa episodul de la Revolutie mi-am pus serios problema ca trebuie sa fac ceva ca sa ma impun profesional in fata colectivului , in primul rând, a celor care nu m-au vrut pe mine. Si m-am inscris la doctorat. In perioada aceea, in anii ’90, era ceva foarte rar, ceva extraordinar. Doar câtiva medici din judet aveau doctoratul. Am reusit sa ma inscriu la doctorat, am muncit vreo sapte ani pentru aceasta, si l-am luat. Alti doi medici s-au inscris si ei odata cu mine, dar nu au mai terminat. Dupa aceea am facut a doua specializare, respectiv cea de igiena, si am sustinut si examenul de primariat in aceasta. Asa ca nu am mai avut concurenta.

“Asistam la o deprofesionalizare medicala a specialitatilor preclinice”

– Ce parere aveti despre pregatirea medicilor tineri, care termina una din specialitatile dumneavoastra?

– In ultima vreme, insa, medicii care termina aceste specialitati preclinice, asa cum sunt epidemiologia, igiena, medicina muncii, microbiologia sau sanatatea publica, nu mai merg intr-o unitate sanitara, unde s-ar confrunta cu cazurile pur medicale si curative, asa cum m-am lovit eu dupa ce am terminat facultatea. Acum, dupa facultate, nu ai voie sa profesezi. Trebuie sa mergi la examenul de rezidentiat si daca il dai pe igiena, de exemplu, nu mai esti angrenat in activitatea pur medicala. Pe când eu si acum pot sa ma implic intr-o urgenta, sa citesc o electrocardiograma ori sa interpretez niste analize de laborator, pentru ca am lucrat efectiv in domeniu. Acesti tineri, insa, nu stiu astfel de lucruri, pentru ca pregatirea lor la rezidentiat se axeaza doar pe partea de igiena. Nu este corect, deoarece aceasta trebuie si ea inclusa in partea pur medicala. Ca igienist trebuie sa stii ce implicatii are praful, de exemplu, asupra starii de sanatate a unei colectivitati. Daca studiezi doar igiena, atunci iti iei geanta in mâna si controlezi unitatile alimentare, lucru pe care il poate face si un asistent medical. Dar, din pacate, acum asistam la o deprofesionalizare medicala, prin studierea doar a sanatatii publice sau a igienei la rezidentiat.

-Dar mai sunt atrasi absolventii facultatii de medicina de asemenea specializari?

– Cea de igienist, trebuie sa recunosc, incepe sa nu mai aiba adepti. Practic, aceasta structura era mai mult estica. Se mai gaseste doar in partea de est a Europei, la Chisinau, in Rusia… Acum noi ne axam pe partea europeana, unde nu exista specialitatea de igiena. Exista epidemiologia iar specialitatea de baza este “sanatatea publica si managementul sanitar”.

-Considerati ca este un lucru bun sau rau?

– In tarile europene avansate sanatatea publica include toate celelalte specialitati preclinice, dar mai presupune si o strategie de management sanitar, adica lucrezi cu alte notiuni. Eu am fost in schimburi de experienta in Olanda, Italia si alte tari occidentale si am vazut ca acolo specialitatea de sanatate publica este recunoscuta la nivel european. Deci un medic de sanatate publica poate lucra oriunde in Europa. In statele europene avansate partea de igiena a alimentatiei, de exemplu, a fost preluata de catre sanitari-veterinari. Ei au siguranta alimentului si au angajati si medici umani. Si un alt aspect, in Occident igiena sanitar-umana are incluse si partea veterinara, si cea agricola intr-o singura structura, ceea ce mi se pare a fi mult mai bine.

“Nu ma atrage functia de director executiv”

– Asadar, ca specialist in sanatate publica ati putea lucra in orice tara europeana avansata. Si, totusi, nu aveti niciun gând de plecare…

– Nu am, dar nu ma atrage nici functia de director executiv pe care o detin acum, in plus, fata de cea de adjunct. Pe functia de director executiv poate fi orice medic, pe când pe cea de adjunct trebuie sa fie un specialist in sanatate publica, epidemiologie, igiena sau medicina muncii. De aceea sunt eu atâta de longeviv in aceasta functie. Dar, desi mai am vreo trei ani de conducere, pentru ca având doctoratul pot sa detin o functie pâna la vârsta de 65 de ani, vreau sa ma retrag mai devreme la sectia mea. Eu sunt si seful laboratorului de igiena a radiatiilor. Ma ocup de radiatiile ionizante, adica de tot ce inseamna radiologie din spitale, ambulatorii de specialitate, cabinete medicale private si din unitatile economice unde se lucreaza in mediu radioactiv. Am permis in acest sens, pentru care dau un examen foarte dur din cinci in cinci ani, la care trebuie sa obtin minimum 50 de puncte. Chiar anul acesta l-am sustinut si am reusit sa iau 60 de puncte, adica maximum. Altii, mult mai tineri decât mine, nu au obtinut punctajul maxim. Dar am invatat vreo trei luni pentru acest examen.

In timpul liber, artist

– Dar, in afara de medicina, in putinul timp liber nu mai aveti niciun hobby?

– Am si o alta pasiune care ma relaxeaza: muzica. Din clasa a V-a si pâna intr-a XII-a am studiat foarte multa muzica. Am urmat cursurile Scolii Populare de Arta din Bacau si sunt absolvent al acesteia. Cânt la toate instrumentele cu clape. In clasa a IX-a am fost intr-o formatie. Cântam si pe la petreceri ale prietenilor, mai câstigam si noi un ban. In facultate, eram foarte bine vazut de catre colegii mei pentru ca le cântam la acordeon. Si acum am acasa si pian, si orga, si acordeon, dar foarte rar mai exersez, pentru ca nu am timp.

– Si nu va pare rau ca se pierde un asa talent?

– Ma bucur ca pasiunea mea pentru muzica am reusit sa i-o transmit si fiicei mele, dar si nepotilor. Fiica mea, medic stomatolog, a facut si ea scoala muzicala, cânta, de asemenea, la pian. Nepotul meu care are 10 ani este elev la Liceul de Arta “George Apostu” si studiaza chitara. Nepoata, de trei ani, are si ea veleitati muzicale, in sensul ca interpreteaza vocal multe melodii in limba engleza. Deci suntem o familie de muzicanti!

– Asa stând lucrurile, va considerati un om implinit?

– Da, pe ambele planuri, si pe cel profesional, si pe cel familial. Am o sotie, medic primar stomatolog, care, si ea, este doctor in stiinte medicale. Fiica noastra este si ea medic stomatolog iar ginerele lucreaza tot in stomatologie, in mediul privat. Locuim in aceeasi casa si ne ajutam unii pe altii.

-Si, totusi, va mai doriti ceva de la viata?

– Imi doresc in continuare sa am o familie sanatoasa, care sa urmeze exemplul meu si al sotiei mele in ceea ce priveste seriozitatea, corectitudinea si ambitia de a se instrui permanent. Si trebuie sa spun ca pâna acum nu ne-a dezamagit niciodata. Mai vreau ca la conducerea acestei institutii sa vina, dupa ce ma voi retrage la sectie, un om care sa puna suflet, la fel ca mine, in tot ceea ce face. Si urmasului meu ii urez sa aiba o activitate fara evenimente deosebite, din acelea epidemiologice, de imbolnaviri in masa, pe care, din fericire, eu nu le-am avut in cei 24 de ani de conducere.

[wonderplugin_gallery id=”67″]


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ