Activitatea maternitatii de la spitalul din Onesti a fost suspendata ca urmare a neregulilor descoperite de inspectorii Directiei de Sanatate Publica. Oficialii institutiei spitalicesti sustin ca este vorba de realizarea unor lucrari de modernizare si igienizare.
De la inceputul acestei saptamani, Maternitatea Onesti este inchisa. „Practic de 1 iunie nicio femeie nu a mai nascut la Onesti, toate fiind indrumate catre Maternitatea Bacau sau cea din Moinesti. In ambulator s-au acordat consultatii in ritm normal de lucru, viitoarele mamici fiind urmarite ca si pana acum de catre medici onesteni”, ne-a dr. Adrian Branzaniuc, purtatorul de cuvant al spitalului. Incepand de saptamana viitoare, in cadrul ambulatorului se vor acorda consultatii in doua schimburi. La aceasta ora, in spitalul onestean mai sunt internate doar trei mamici care au nascut prematur si nu pot fi externate. „Cele trei mamici si copii lor vor ramane internate in cadrul Maternitatii atata timp cat va fi necesar, pentru a nu pune in pericol vietile lor. Vor putea fi alaturi de familiile lor abia atunci cand medicii specialisti vor aprecia ca ele pot pleca acasa”, a mai adaugat dr. Adrian Branzaniuc. Tinand cont de faptul ca pentru o luna de zile maternitatea isi restrange activitatea, cele 45 de asistente medicale au fost redistribuite. Unele dintre ele sunt acum in concediu de odihna, altele in concediu medical, iar cele care au mai ramas au fost redistribuite pe sectiile spitalului. Totusi pentru a nu pune in pericol siguranta mamelor si a copiilor ce urmeaza sa se nasca, s-a luat decizia de a se amenaja pentru medicii ginecologi o sala in cadrul careia sa fie operate doar urgentele. Este vorba de acele cazuri care nu mai suporta drumul catre o alta maternitate.
Un var grabit inainte de reparatia capitala
Activitatea maternitatii de la spitalul din Onesti a fost suspendata ca urmare a neregulilor descoperite de inspectorii Directiei de Sanatate Publica (DSP). aIn fiecare an, medicul nostru epidemiolog a dat autorizatie sanitara acolo cu plan de conformare, a explicat dr. Marin Bustuc, director adjunct al DSP. Anul trecut, s-a specificat ca maternitatea va fi reabilitata cu fonduri de la Banca Mondiala. La ultimul control, s-a constatat ca nu s-a respectat planul de conformare. Nu se putea accepta functionarea in conditiile de acolo, cu geamuri care nu se deschid, lipite cu spuma, cu linoleumul rupt”. Spitalul nu s-a ales doar cu o suspendare de activitate, ci si cu amenda. Conducerea a cerut un termen de 2 luni pentru remedierea deficientelor. Managerul spitalului, dr. Mihail Andronic, estimeaza ca lucrarile se vor incheia in 3 saptamani. aInspectia Sanitara a decis ca maternitatea arata prea rau. Vom face o igienizare usoara, deoarece in septembrie-octombrie incepe reabilitarea cu fonduri de la Banca Mondiala”. Potrivit DSP, doar nasterile vor avea loc ain vecini”, sectia de ginecologie fiind in continuare deschisa.
aMaternitatea Bacau face fata”
Conducerea Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) nu este deloc ingrijorata de faptul ca Maternitatea Onesti va fi inchisa. aNu sunt probleme privind capacitatea maternitatii din spitalul nostru, declara Natalia Jicmon, director de ingrijiri medicale al SJU. Vom face fata tuturor cazurilor care vor fi dirijate spre spitalul nostru din zona Onesti. Nu avem acoperita, si asa, intreaga capacitate iar, din ce stim, adresabilitatea la Maternitatea Onesti nu era mare”. In prezent, cele doua sectii de Obstetrica-ginecologie din cadrul SJU au 150 de paturi. La randul ei, sectia de Neonatologie are 80 de paturi, din care 10 sunt pentru nou-nascutii care necesita terapie intensiva. Mai exista un compartiment cu 20 de paturi pentru copiii nascuti prematur. O alta maternitate care va primi gravidele este cea de la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti. aPe termen scurt putem prelua fara probleme pacientele, ne-a declarat managerul spitalului, dr. Adrian Cotirlet. Din februarie, s-a suplimentat numarul de paturi de la 40 la 55 si avem 5 medici specialisti”.
Dana L., Doina M., Elena T.














