Guvernul a luat in discutie ieri o serie de masuri menite sa asigure continuitatea programului Prima Casa si evitarea sincopelor care pot aparea din lipsa banilor. Astfel, plafonul garantiilor care pot fi emise in 2012 in cadrul programului "Prima casa" este de 200 milioane euro. Acestea se acorda in baza protocoalelor incheiate de finantatori cu Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, in conditiile impartirii in mod egal a riscurilor si a pierderilor intre statul român. Guvernul a propus reglementarea unui set de masuri menite sa asigure derularea programului fara sincope, creându-se premisele utilizarii integrale a plafonului alocat pentru anul 2012. Cei care participa la program au de acum obligatia de a notifica Fondul de Garantare si Ministerul Finantelor cu privire la intentia de a solicita alocarea de sume din plafonul aferent anului 2012 cu cel putin 30 de zile calendaristice inainte de data la care estimeaza ca vor consuma integral plafonul reutilizat, respectiv sumele care le-au fost alocate anterior din plafonul aferent anului 2012. In termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificarii, Fondul de Garantare solicita acordul prealabil al Ministerului Finantelor privind alocarea de sume din plafonul aferent anului. Prin aprobarea reglementarilor in forma propusa, finantatorii vor putea beneficia de alocarea plafonului imediat dupa ce au epuizat plafoanele anterioare, evitându-se astfel instalarea panicii provocate de oprirea creditarii persoanelor fizice care au facut demersuri si au cheltuit bani pentru a intra in program. Este si o mâna de ajutor intinsa celor care au semnat antecontracte de vânzare cu termene stricte de perfectare a contractelor de vânzare-cumparare. In acelasi timp, relatia dintre Fondul de Garantare si finantatori sa se deruleze in baza unor protocoale care pot fi ulterior modificate prin acte aditionale.
A. Gavrila















