luni, 8 decembrie 2025

Manifestări dedicate Zilei Eroilor în tot județul Bacău

Ziua Eroilor Patriei, sărbătorită în acest an pe 2 iunie, de Ziua Înălțării Domnului în Calendarul creștin ortodox, a fost marcată în tot județul Bacău print ceremonialuri militare și religioase la Monumentele Eroilor din Bacău, din Onești, din Comănești și Moinești, dar și din mai multe localități rurale. De asemenea, manifestări similare au avut loc și la Memorialul Emil Rebreanu din Palanca, la 105 ani de la executarea celebrului erou la comanda justiției militare austro-ungare. În Bacău a fost organizat, pe 1 iunie, și un simpozion cu tema „Jertfa eroilor băcăuani pe câmpul de luptă”, cu vibrante evocări și momente artistice. Cotidianul Deșteptarea a fost partener media al evenimentelor din Bacău.

La ceremonialul de la Monumentul Eroilor din Cimitirul Central din Bacău, dar și la Onești, manifestările au avut loc în prezența prefectului Lucian Bogdănel, a reprezentanților Garnizoanei Bacău și ai unităților militare din municipiu, ai primăriilor, ai Filialei Cultul Eroilor Bacău și numeroși parlamentari. Muzica Militară a garnizoanei Bacău a intonat Imnul Național al României, după care preoți ortodocși și romano-catolici au oficiat serviciile religioase.
La finalul ceremonialelor au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor Patriei din Bacău și la Monumentul Eroilor „Regina Maria” din Onești.
O manifestare de amploare a avut loc și în Cimitirul Eroilor din Strada Constanței din Bacău, cu participarea elevilor de la mai multe școli și a Asociației Tradiții Militare Românești condusă de col. (rtr) Stelian Cojocaru.

Simpozion la Centrul de Cultură din Bacău



Sărbătorirea Zilei Eroilor a fost precedată în Bacău, miercuri, 1 iunie, de simpozionul ,,Jertfa eroilor băcăuani pe câmpurile de luptă”. Organizatorii au fost Filiala ,,Col. Corneliu Chirieș” Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria”, în parteneriat cu Garnizoana Bacău, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și Centrul de Cultură ,,George Apostu”. Manifestarea, moderată de directorul Centrului de Cultură, actorul Geo Popa, a fost binecuvântată de protopopul de Bacău, părintele Eugen-Ciprian Ciuche. Alocuțiunile din program au fost susținute de Dănuț Voicu – președintele Filialei Cultul Eroilor, de gl. fl. aer. (rtr) dr. Vasile Florea – președintele Filialei Bacău a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, de prof. dr. Bogdan-Florin Romandaș (însoțit de trei dintre elevii săi olimpici), de istoricul Vilică Munteanu, de istoricul militar, plutonier adjutant principal Sorin Grumuș și de dr. Alin Sebastian Popa. Un omagiu Eroilor și un salut din partea Consiliului județean a adus și consilierul județean Ilie Bîrzu. Alți reprezentanți ai oficialităților băcăuane nu au fost prezente. În schimb, la simpozion au venit și reprezentanții comunităților minoritarilor din Bacău (ale evreilor, romilor și italienilor).
La finalul acestei activități ne-au încântat cu un superb recital muzical Corul ,,Resurrectio” al Liceului Teoretic ,,Spiru Haret” din Moinești, condus de prof. Gabriela Biea, și Muzica Militară a Garnizoanei Bacău.

Manifestări pe Văile Trotușului, Cașinului, Oituzului și Slănicului

Tot joi, 2 iunie, manifestări de cinstire a Eroilor au avut loc și la Onești – la Monumentul Eroilor „Regina Maria”, dar și în Cimitirul internațional al Eroilor din Comănești, la monumentele din Moinești, la memorialul Emil Rebreanu, din Palanca, și în toate locurile în care au fost date mari bătălii în războaiele mondiale. La Moinești au fost prezenți și reprezentanții Filialei Bacău Cultul Eroilor.
La Înțărcătoare, în comuna Mănăstirea Cașin, a fost oficiată, pe 1 iunie, o rugăciune pentru Eroii Neamului Românesc de pe Valea Cașinului, la Troița ridicată pe locul unde în Primul Război Mondial a existat un spital de campanie. „Iarba presărată cu flori vii crește pe pământul scăldat de sângele eroilor, sfinți ai neamului și călăuze vii în vremuri tulburi – ne-a transmis protopopul de Onești Ioan Bârgăoanu. Împreună cu părinții Dan Miloiu, Cuibar Petrică și Samuiel Pricaz, cu Gelu Marcu echipa lui Florin Șandru, ne-am rugat și am așezat genunchii în iarba verde și mănoasă”.



spot_img