Aproximativ 900 de absolvenți ai Școlii Sanitare Postliceale „Sanity”, din Bacău, cadre didactice și reprezentanți ai celor mai importante instituții cu profil medical sau educațional au participat, timp de trei zile, la simpozionul „Sănătate prin Educație”, ediția a noua. Evenimentul a fost organizat de Consorțiul Sanity și de Asociația pentru Promovarea Învățământului European (APIE) și a venit cu noutăți semnificative: înființarea Universității „Sanity Academy” și a specializării de asistent medical cu predare în limba italiană la Școala „Sanity”.
Au fost alături de Sanity partenerii săi locali sau internaționali – companii cu renume din domeniul medical, responsabili din sfera educației, dar și din instituțiile statului, între care inspectorul general în Ministerul Educației, Cătălin Pâslaru. Spitalul Județean Bacău, Spitalul de Urgență Moinești și Spitalul „Profesor Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși au fost reprezentate de echipele manageriale.
În prima zi, invitații au fost primiți cu tradiționala pâine și sare, pe muzica Cvartetului „Romance” de la Colegiul Național de artă „George Apostu” din Bacău, și au primit miere de albine ambalată în recipiente speciale marca SANITY. De asemenea, a fost vizitată o expoziție de carte medicală veche (1681-1962) și instrumentar medical, organizată de vicepreședintele APIE, dr. Codrin Rebeleanu. Au avut loc și prezentări de produse medicale, cosmetice și suplimente, de diverse produse locale alimentare.
Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț a prezentat ceea ce a fost calificat drept „ Miracolul de la Moinești”, iar managerul Constantin Poiană a susținut „Rolul spitalelor municipale, orășenești, mono-specialitate în îmbunătățirea calității actului medical, prezent și viitor”. Iar dr. Carla Amigoni, dr. Nistor Tache și Claudia Budea, reprezentanți ai unor companii-partenere internaționale, s-au adresat viitorilor absolvenți, pentru a-i motiva și pentru a le solicita participarea la corpul european comun de asistenți medicali.
„Există situații în care reprezentanții învățământului particular depun eforturi uriașe în realizarea propriei misiuni, pe când alții ard aceste etape, așteptându-se la rezultate similare. În ceea ce privește Școala Sanitară Postliceale „Sanity”, vă felicit din suflet! Peste tot unde am fost în țară, această școală, bunele practici și rezultatele sale au fost prezentate și celorlalți competitori sau colegi.” – a apreciat Cătălin Pâslaru.
În ziua a doua a continuat susținerea articolelor și a avut loc Festivitatea și Balul absolvenților. Absolvenții au defilat din Piața Tricolorului până la Sediul Sanity. Șefii de promoție a anului III au predat ștafeta și „cheia succesului” șefilor de promoție din anul al II-lea.
Sâmbătă, 21 mai, organizatorii au făcut o invitație la mișcare partenerilor, elevilor și comunității local. Piața Tricolorului a găzduit activitatea recreativ-sportivă, coordonată de instructori și antrenori entuziaști.
Materialele expuse la Simpozion sunt integrate într-un compendiu anual îngrijit și prezentat de editura Stagira.
Prof. dr. Lăcrămioara Mocanu, președinta APIE: „Școala Sanitară Postliceală Sanity aniversează 9 ani, dar sunt nu mai puțin de 30 de ani de activitate dedicată educației și comunității. Cu fiecare an am crescut și nu ne vom opri aici! Nu am fi reușit singuri, astfel că le mulțumim partenerilor noștri, cei care sunt parte din ființa și din povestea noastră.”














