Presa de ieri ne-a adus trista veste ca Inalt Preasfintitul Antonie Plamadeala nu mai este. Nu este locul sa evidentiez portretul marelui cleric, a carui dominanta este vasta cultura teologica, dar ma simt obligat sa relatez o intamplare relevanta pentru devotamentul sau in prietenie. In mai 2000, ma aflam la Sibiu, impreuna cu doamna Elena Bulai, directoarea Centrului de Cultura si Creatie &#8222G. Enescu – Rosetti – Tescanu” de la Tescani. Eram delegatii doamnei Ioana Postelnicu pentru a-i prelua de la Primaria Sibiu diploma de &#8222Cetatean de onoare al municipiului” (scriitoarea, stabilita in ultimii ani la Bacau, s-a nascut in Poiana Sibiului, in 1910). Dupa festivitate, am rugat pe una dintre doamne, consilier local, sa-mi faciliteze intrarea la mitropolitul Ardealului, caruia trebuia sa-i transmit un mesaj din partea Ioanei Postelnicu. Mi s-a spus ca este bolnav si ca este mai nimerit sa vorbesc cu unul dintre secretarii sai. Am fost – marturisesc – mai mult decat insistent si am cerut sa fiu primit personal de Inalt Preasfintitul intrucat Ioana Postelnicu ar dori – chipurile – sa stie cum arata si sa port un dialog direct cu cel care a zis o vorba memorabila cand prozatoarea a implinit 80 de ani: &#8222Doamna Postelnicu, dvs. asistati acum la propria posteritate”. Am asteptat, in cladirea Mitropoliei, cam jumatate de ora pana cand am auzit magicul &#8222Intrati!”, valabil – din pacate – doar pentru mine. Am pasit cu o sfiala nemarginita intr-un birou larg, captusit cu carti si publicatii, semn ca Inalt Preasfintitul nu se despartise de lectura. (In fotografia de alaturi se pot descifra trei titluri: &#8222D. Staniloaie”, &#8222C. Brancoveanu” si &#8222Un geograf putin cunoscut – Chales Vogel”, alaturi de o mapa voluminoasa cu &#8222Acte biografie Dr. honoris causa, diplome, titluri”). Mi-a intins usor mana, imbiindu-ma sa iau loc si atunci am inteles de ce a durat atat de mult primirea la Inalt Preasfintia Sa: mana dreapta si-o sprijinea pe o perna pusa direct pe bratul jiltului, semn ca partea aceasta a corpului era in suferinta. I-a facut realmente placere sa-si aminteasca despre Ioana Postelnicu si despre climatul spiritual sibian dintr-o vreme cand lua si el parte la intrunirile culturale. I-am cerut apoi un raspuns la mesajul scriitoarei asumate de Bacau si am obtinut incuviintarea de a inregistra pe reportofon vorbele sale. Fusesem avertizat ca intrevederea trebuie sa fie foarte scurta, dar harnica mea banda magnetica a imprimat un sfert de ora bun, discutand si despre patriarhul Nicodim Munteanu, si despre Manastirea Slatina de langa Malinii lui Labis, unde actualul mitropolit isi petrecuse o parte din viata de cleric (cu cateva saptamani inainte fusesem acolo, insotit de preotul Gh. Danila, doritor de a cunoaste locul unde e inmormantat Dionisie Udisteanu, autorul monografiei dedicate Manastirii Lipova). O usa intredeschisa ne-a dat de inteles amandurora ca vizita s-a incheiat. Am avut totusi vreme sa-i multumesc din inima pentru timpul daruit, iar el sa promita ca se va invrednici sa-i scrie Ioanei Postelnicu, nu doar sa-i vorbeasca. In drum spre primarie, vazandu-ma in al noualea cer de bucurie, ghidul meu nu s-a stapanit sa remarce: &#8222Sunteti fantastic! Eu raspund de cultura in Sibiu, dar n-am putut sa intru la Antonie Plamadeala. Il vedeam numai la televizor. Dvs. azi ati venit si tot azi”… &#8222Nu ati vazut cheia? Ioana Postelnicu…”

Am discutat apoi la telefon in ziua de 29 noiembrie 2004, la cateva ceasuri dupa ce scriitoarea se mutase la cele vesnice. Mi-a transmis, prin faxul Facultatii de Litere din Bacau, un mesaj pe care l-am citit in Biserica &#8222Precista”. Ingaduie-mi-se sa-l intorc acum spre sufletul sau mare: &#8222Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sa-l numere in cetatea dreptilor!”.

Scris de Ioan DANILA

Alte articole