Lucruri simple pe care le uităm

Dincolo de vorbele mari care se spun la sărbători, în ocazii speciale, trebuie să recunoaștem că trăim într-o societate disfuncțională, în care tinerii nu-și găsesc locul și aleg calea străinătății, iar bătrânilor li se caută nod în papură, li se inventează vinovății, sunt considerați „expirați”, inutili, o povară. Conflictul dintre tineri și bătrâni nu este de ieri de alaltăieri, e de când lumea, dar în zilele noastre el a căpătat accente mult mai dure. Este o temă cu potențial dramatic ridicat, și de aceea o găsim reflectată și în teatru (veche și fidelă oglindă a societății), în cel activist, mai cu seamă, care-și propune să fie parte a schimbării în societate, punând în circulație texte aspre, neplăcute, inconfortabile, ce spulberă iluziile. Deși nu mai sunt la anii tinereții, sau poate tocmai de aceea, sunt foarte atentă la felul de a se manifesta al noii generații. Mă interesează ce gândesc, ce simt tinerii, ce și cum vor să schimbe lucrurile. Și culmea este că, de multe ori ne întâlnim în gândire, în atitudine, da, în revolta față de închistare, de prejudecăți, de josnicie și meschinărie, de lipsă a idealului, o stare de insurgență, cel puțin lăuntrică, pe care o păstrez din adolescență. Mă uit atentă la platformele create de tineri, la atelierele de creație, laboratoarele performative, le urmăresc experimentele, producțiile teatrale, ori de câte ori am prilejul. Temele abordate de ei sunt grave, una dintre ele fiind anxietatea, care este resimțită de foarte mulți adolescenți, din păcate. Și este îngrozitor să trăiești cu frică, asta te paralizează, îți taie orice elan. Să te simți singur, neînțeles, nesusținut. Apropo de acest cuvânt magic, susținere, l-am găsit des repetat într-o anchetă cu adolescenți, unde ei începeau prin a spune ce-și doresc, în primul rând, de la școală, și este foarte interesant să vezi cât de lucide, realiste, dar și sensibile sunt dorințele, așteptările lor. O fată spune că ar vrea să-și folosească propriile gânduri și cuvinte în analiza unei opere literare și nu să fie depunctată la un examen dacă nu reproduce exact părerile criticilor literari. Asta n-ar fi chiar rău, adică să le știe și pe acestea, mă refer la interpretările criticilor importanți, și să intre în dialog cu ei, imaginar, desigur, formulând propriile impresii, judecăți, în urma unor lecturi. Tinerii vor ca școală să fie un spațiu în care să poată pune întrebări, bazat pe interactivitate. Și unde să învețe lucruri practice, legate de viață. Vor să se dezvolte personal, să deprindă gândirea liberă, critică, nu doar să memoreze și să repete mecanic niște lucruri. „O școală care promovează creativitatea, iubește individualitatea și căreia nu îi este frică să aprindă în copii un foc ce poate naște schimbarea”, zice un băiat. Da, e bine și frumos spus, dar pentru asta e nevoie de profesori cu vocație, de îndrumători spirituali, de mentori, care nu doar să transmită informații, ci să fie, deopotrivă, „modele intelectuale și umane”. Într-un astfel de model se află topite multe componente, alături de cunoașterea profundă a unui domeniu, experiență de viață, un simț special al omenescului, generozitate, toleranță, empatie… Iar schimbul acesta de experiență este una dintre cele mai profitabile legături între tineri și cei vârstnici. Bazată pe susținere reciprocă, pe respect și bună conviețuire, această legătură dă măsura unei civilizații autentice, fundamentată pe omenie. Un cuvânt greu de sensuri, pe care prea adesea le uităm în realitate.