25 aprilie 2024
ActualitateLiviu Hăulică s-a întors în România să-și împlinească visele. Acum vrea să...

Dor de casă, dor de ducă

Liviu Hăulică s-a întors în România să-și împlinească visele. Acum vrea să plece înapoi

Teoria are nevoie de practică. Cosmina și Liviu, doi tineri băcăuani care și-au unit destinele, prin căsătorie peste hotare, la mult timp după ce s-au cunoscut, confirmă excepția. Important este să știi ce vrei și-ți dorești de la viață.

„Am copilărit prin multe comune din Bacău. Părinții mei erau contabili. Se mutau cu serviciul unde era nevoie. M-am născut în 1976. Primele clase le-am făcut la Huruiești. După care, datorită deselor mutări, părinții m-au dat la Școala nr.10, în Cornișa, la oraș. Am urmat Liceul Industrial nr.5 („Anghel Saligny”)”, povestește Liviu Hăulică. “Prima și ultima clasă de arhitectură, unde l-am avut ca profesor pe arhitectul Doru Anghel și dirigintă pe doamna Natalia Negru. Am optat pentru arhitectură la îndemnul unui unchi, profesor de matematică, care mi-a spus că acest profil mi s-ar potrivi, având talent la desen. Eu am vrut să dau la Arte plastice, părinții la Contabilitate. Până la urmă facultatea am urmat-o la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, unde am terminat Științe Politice.”



Dor de ducă

Dorul de ducă, de a hoinări, a venit de timpuriu. Liviu a trăit de tânăr „anumite experiențe” care l-au ajutat în viață: „Am avut pașaport de la 14 ani, când am plecat singur în Polonia, în 1990, cu autocarul. De acolo se putea trece ușor frontiera în Germania. De fapt Germania a fost al doilea stat unde am ajuns, dar mai târziu. De unde am fost trimis acasă și am primit interdicție. După liceu le-am spus alor mei că vreau să-mi deschid o consignație. Am crezut eu că asta ar merge. Părinții s-au bucurat că am spirit de întreprinzător. M-au ajutat cu niște bani așa că am plecat după ceva marfă pe la sârbi, pe la bulgari, turci… Mai am un frate care s-a stabilit în Elveția. Am cam umblat ceva, până când am cunoscut-o, la Onești, pe Cosmina Ciobanu, viitoarea soție. Ne-a făcut cunoștință un prieten de-al fratelui meu. Am mers la discotecă. Era în 2003. După o lună ne-am mutat împreună.”

Dor de casă

În timp ce vorbim, soția se ocupă de clienții care vin și servesc câte ceva, în cochetul local de cartier, amenajat cu o terasă micuță în stil rustic. Apar câteva momente de răgaz, timp în care preia Liviu comenzile, pentru a afla urmarea poveștii lor de viață, de la Cosmina: „Eram în timpul facultății când ne-am cunoscut. Eu în al doilea an de facultate. Prima dată am stat în chirie. El era la Design industrial și eu la Comunicare și relații publice. Aveam aceeași profesoară de franceză. Ne-a plăcut studiul limbilor străine. Liviu mai prindea contracte cu diferite firme și călătorea mult. A fost o perioadă în Italia… Când am terminat eu studiile a plecat în Anglia, tot pe un contract cu o firmă renumită. Atunci am plecat și eu. Ne-am căsătorit în Anglia după 7 ani. Acolo am făcut Cununia civilă în 2010. Cununia religioasă, un an mai târziu, în România. Căsătoria a venit și cu câteva avantaje acolo. Am terminat un master, m-am angajat ca asistent manager, apoi manager la o firmă. Vorbesc fluent patru limbi străine. În 2017 s-a născut Elena. În 2018, n-am întors încrezători acasă.”

Speranțe mari

Încrezători în forțele proprii, când au văzut că vor exista programe guvernamentale și diferite oportunități pentru tinerii care revin acasă, s-au gândit la câteva proiecte. Am lucrat pe două fronturi, continuă să povestească  Liviu: „Cu fonduri guvernamentale din Anglia, dar am aplicat și pentru ceva fonduri europene în România, prin programul Smart-Up Diaspora. Am încercat ca implicarea noastră financiară să fie cât mai mică. În Anglia am beneficiat de o sumă, e drept cam micuță, 25 000 de lire. În țară, am promovat proiectul. Ni s-a aprobat. A apărut pe siteul guvernamental. Dar la puțin timp am fost respinși. Am spus că nu se poate! Nu are cum! Ceva nu este în regulă. Ni s-a explicat că în România s-au schimbat anumite criterii și au avut prioritate cei care sunt bazați pe informatică, pe IT, și trebuie să mai îmbunătățim proiectul. Am zis OK! Din prima comisie făceau parte specialiști din domeniul Dezvoltării, Economiei, oameni capabili”, povestește el.

Dar…

La a doua comisie s-a schimbat toată ecuația. Au apărut consilieri, asistenți manageri de pe la diferite firme. “Am îmbunătățit proiectul, i-am adus plus-valoare în ce privește protecția mediului, economia de energie… Eu mai mult pe partea de design și soția pe partea logistică. Am fost respinși. Păi stai puțin! Ceva nu e în regulă? Spuneți-ne de ce? Prima dată când a fost aprobat a fost eligibil și acum nu? Nu am găsit înțelegere. Proiectul nostru constă în conversia unui container de 12 m, într-un «cocktail dawn», care poate funcționa independent. Autonom din punct de vedere al energiei, reciclării, mobilității. Nepoluant. Poate fi amenajat doar ca bucătărie, în caz de calamități, bar și terasă la festivaluri, cu deschiderea lateralelor, sus cu terasă. La care locurile la masă, comenzile și timpul de preparare sunt afișate în timp real. Un fel de transformer. În visurile noastre ne gândeam și la o franciză. Asta se întâmpla în 2018, când ne-am întors în țară.” Au apărut casele evantai, casele modulare, și mai nou, casele pliante, asamblate într-o singură zi, dacă ai racordate utilitățile la fundația deja pregătită.

Dacă nu ai relații, nu se întâmplă nimic

„Proiectul nostru nu s-a putut materializa. Factorul decizional este cel politic. Finanțarea vine… după. Nu s-a vrut! Promisiuni am avut. A fost apreciat ca fiind… SUPER. Modulul era numai bun de amplasat și iarna, pe pârtii. Ca să putem exista am închiriat un spațiu și am deschis un mic bar. Aici în țară, m-am lămurit, dacă nu ai relații, nu se întâmplă nimic.” Cosmina este hotărâtă să se întoarcă în Anglia: „Acolo am putut să facem foarte multe lucruri, într-un timp foarte scurt, și prin muncă cinstită. Ne dorim o familie mai mare. Nu văd ce viitor le putem oferi copiilor aici. Cu toată nostalgia și regretele de a te despărți de locul natal. Aici, politicul nu are niciun interes în dezvoltarea economică. Să se preia exemple de la țările din jur.” Să ne mai întrebăm de ce nu se întorc tinerii în țară? Avem soluții! Mărim numărul imigranților, muncitori necalificați.

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri