Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Slănic Moldova, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr în vârstă de 31 de ani, cercetat pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului.
Potrivit anchetatorilor, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul ar fi condus un autoturism pe strada Nicolae Bălcescu din stațiunea Slănic Moldova, unde ar fi acroșat un autovehicul parcat regulamentar în afara părții carosabile. În urma impactului au fost înregistrate doar pagube materiale.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.
Cercetările continuă într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului.
















