Sunt ani buni de când un cuvânt precum portofoliu şi-a îmbogăţit zestrea de înţelesuri cu unul din sfera didacticii. Discipline umaniste (limba şi literatura română în primul rând) sau exacte (biologia, fizica, chimia, până şi matematica) cunosc prelungiri ale demersurilor corespunzătoare modulelor de ore planificate. Mai precis, elevul îşi alcătuieşte – la sugestia învăţătorului sau a profesorului – o mapă specială, în care aşază imagini, sinteze, informaţii suplimentare temei respective.
Niciun dicţionar general al limbii române nu înregistrează acest relativ nou sens. MDA (2003) ne atenţionează că este un termen livresc şi că este urmat de determinări din sfera administrativă (se referă la un titlu/o funcţie de ministru sau chiar la un minister). Cuvântul mai desemnează acel obiect în care se păstrează acte personale sau hârtii de valoare şi, a treia grupă de înţelesuri, „efecte, valori, acţiuni bancare sau comerciale“ ori „totalitatea lucrărilor manuscrise aflate în evidenţa unei edituri pentru publicare“. DEX-ul (2012) nu aduce nimic nou faţă de MDA, ci restrânge etimologia la italianul portafoglio (dicţionarul-martor trimite către un termen din neogreacă). Este întâlnit în „Curierul românesc“ (1829) al lui Ion Heliade Rădulescu din 1846.
Tot mai răspândită este sintagma „portofoliu didactic“. A pătruns prin filiera şcolii americane, apoi canadiene şi în sfârşit europene, mai întâi în ciclul primar, pentru că la acest nivel şcolarul are nevoie de un supliment informativ concret, coordonat îndeaproape de învăţător. Pedagogii au identificat trei categorii de portofolii didactice: cele tip colecţie, urmate de portofoliile-vitrină şi încheiate cu portofoliile destinate evaluării. Acestea din urmă au devenit o practică şi în învăţământul superior.
Elena Ciosu, profesoară de limba şi literatura română într-un sat de lângă Moineşti, a publicat la Editura PIM o lucrare care, deşi se intitulează „Portofoliul didactic“, este oarecum altceva decât oricare dintre cele trei tipuri enunţate. Structurată pe 11 compartimente corespunzătoare modelelor de portofolii propuse, lucrarea este o culegere de creaţii ale elevilor din domeniul poeziei, prozei şi chiar al ziaristicii, realizate în completarea orei de română (am cuprins aici şi limba, şi literatura). Paşii ilustrează relaţia simplu-complex: tema pentru acasă devine material pentru portofoliul personal, de aici trece în revista şcolară (pe care tot Elena Ciosu o gospodăreşte) şi îşi încheie parcursul cu răsfăţul într-o carte. Un exemplu de temă, „Şi eu vreau să scriu…“, a provocat combinaţii de imagini fermecătoare pentru o elevă din clasa a V-a, Ana-Maria Buburuz: „Două aripi trandafirii,/Ţesute în borangic,/Străbat munţi şi câmpii“ (Fluturaşul); „Floare albă prea curată,/Maicii Domnului surată“ (Luna); „În fiecare zi şi noapte,/Mereu la capul meu,/Veghează-o zână bună –/Din cer, un înger sfânt“ (Mama).
Alteori elevii podureni se antrenează în captivante jocuri de rol. Un băiat dintr-a VI-a este crainicul sportiv la competiţii imaginate cu pricepere: „Bună seara. Mă numesc Adrian-Ionuţ Gavriluţă şi vă prezint Campionatele Mondiale pe echipe din Belgia. În prima rotaţie au evoluat reprezentantele Olandei la paralele, ale României la sărituri“ etc.
Respectul faţă de cuvânt se traduce prin declaraţii ca aceasta: „Iubirea este lucrul cel mai de preţ şi, dacă nu iubeşti sau nu visezi, nu eşti OM pe acest pământ“ (Ioana Dascălu). Luminiţa Săndulache, semnatara prefeţei, are dreptate: cu astfel de dascăli, dragostea (pentru semeni, dar şi pentru limba română, am adăuga noi) nu moare niciodată.
