24 aprilie 2024
Zona zeroFapt diversLiceul cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” din Onești a aniversat 50 de...

”La mulți ani, școala mea!”

Liceul cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” din Onești a aniversat 50 de ani de la înființare

Au trecut 50 de ani?” Aceasta a fost întrebarea ce a însoțit cele mai emoționante clipe de bucurie și împlinire sufletească trăite de elevii și cadrele didactice de la Liceul cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” din Onești, la aniversarea unei jumătăți de veac de la înființarea sa. La frumoasa sărbătoare au fost prezenți ca invitați Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești), Adrian Stoica (președinte de onoare a Federației Române de Gimnastică), de la Inspectoratul Școlar Județean Bacău prof. Ana Maria Egarmin (inspector școlar general adjunct), Iulian Vrânceanu (inspector de specialitate Educație fizică și sport), Emil Ganea (inspector școlar management instituțional), Ingrid Istrate (director al Clubului Sportiv Municipal din localitate), Georgel Cojocaru (de la Direcția Județeană pentru Sport Bacău). Alături de invitați și de oaspeți, la acest jubileu au participat Ionuț Hozoi (viceprimar al Oneștiului), profesori și antrenori care au slujit de-a lungul anilor această instituție de învățământ, consilieri locali ai municipiului, directori de la colegiile și liceele oneștene. Festivitatea de aniversare a celor 50 de ani de la înființarea actualului Liceu cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” s-a desfășurat în ambianța plăcută a Cinematografului ”Capitol” din Onești. Moderatori ai acestui eveniment au fost profesorii Sorina Elena Ganea și Cătălin Bucur (director și director –adjunct la Liceul cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” din Onești).

Mesajul Nadiei Comăneci pentru jubileul sărbătorit a fost unul video, ea mărturisind:”Nu voi uita niciodată de unde am plecat, ce a însemnat acest liceu și ce înseamnă acum magia Oneștiului!”



În cuvintele sale de felicitare Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului a declarat:” Am dorit să fiu alături de cei care sunt, au fost și vor însemna elita sportului românesc și vă felicit pentru jumătate de secol de performanță! Împreună reușiți să facem ceea ce este mai important pentru România: să fiți mereu pe primele trepte în plan sportiv și al învățăturii!” Dacă președintele de onoare al Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica a numit acest liceu ”leagăn al gimnasticii românești – ceea ce s-a făcut aici cu multă pasiune și dragoste a însemnat mult pentru acest sport!”, profesorul – antrenor Mircea Gorgoi a transmis un profund mesaj către autoritățile locale. ”Aici, în 1969 ne-am adunat 10 profesori ce am făcut ca centrul gimnasticii de aici să ridice steagul românesc în întreaga lume! Am fost mândru că am antrenat-o pentru Olimpiada de la Moscova (din 1980) și pentru Campionatele Mondiale Universitare din România (în anul 1981) pe Nadia Comăneci, cea mai mare stea a gimnasticii, cel mai mare talent, care a dat numele liceului! Succesele și condițiile create aici la Onești s-au datorat primarului din acea vreme, Valerian Ghineț! Acum e timpul ca Oneștiul să dea noi campioni olimpici! Nu trebuie să-i formați, ci să-i ajutați! Pe mapamond nu se află multe centre ca cel de la Onești!”, a menționat profesorul – antrenor Mircea Gorgoi, (care s-a aflat în urmă cu 5 decenii în generația ce a înființat acest liceu).

Derularea unei prezentări video a succeselor obținute la Liceul cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” de-a lungul celor 50 de ani de activitate a prilejuit pentru prof. Ana Maria Egarmin (inspector școlar general adjunct la ISJ Bacău) rostirea unor cuvinte ce au generat un puternic ”schimb de emoții”, ea mărturisind:”Binele, adevărul și frumosul se învață și la școală și acasă! Frumoasă aici este performanța sportivă … Trăim vremuri ce ne arată că drumul este greu dar <>, fostele cadre didactice, prin efort susținut și prin lăuntrul ce și l-au deschis, au adunat pas cu pas câte o cărămidă la ceea ce înseamnă Liceul cu Program Sportiv Nadia Comăneci! În viață este o singură direcție, unică – înainte! La mulți ani frumoși, pentru jumătatea de secol trecută și pentru cele care vor veni!”

Nașterea, în 1969 în tânărul oraș Onești a acestui centru de cultură și sport – Liceul de cultură generală cu program special de educație fizică pentru pregătire în ramura sportivă Gimnastică Fete, cum s-a numit la început, a avut loc în urma unei decizii a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Bacău. O rememorare a ”anilor de început” a prezentat prof. Maria Pop (în vârstă de 81 ani), care a menționat:”Imposibil dar adevărat! A trecut jumătate de veac când parcă ieri au venit în Onești Maria Simionescu (mare antrenoare de gimnastică) și soțul său, George Simionescu, ei având impresia extraordinară de a se orienta spre Onești pentru a pune bazele gimnasticii românești!”

În tumultul mărturisirilor și felicitărilor adresate – cu cea mai sinceră urare ”La mulți ani, școala mea!”, prof. Maria Pop a mai amintit: ”Rând pe rând am avut clădire pentru orele de curs, cămin, sală de gimnastică… S-a mers pe două fronturi: rezultate frumoase atât pentru gimnastică dar și pentru învățătură și bilanțul este covărșitor! După 30 de ani în învățământ și 16 de directorat la acest liceu am plecat cu mulțumirea că în urmă au venit oameni să preia ștafeta mai puternic! Felicit conducerea liceului pentru rezultatele ce s-au obținut atât la gimnastică și la alte sporturi dar și la învățătură!”

Câte o rază de lumină din ”buchetul” gândurilor frumoase au îndreptat la această sărbătoare prof. Ioana Adobricăi, fosta gimnastă Cristina Bontaș, directorul Clubului Sportiv Municipal Onești, prof. Ingrid Istrate, fosta învățătoare Elena Sdrobiș și profesorul antrenor Mihai Agoșton (ce și-a început cariera în municipiul de pe Trotuș în 1974, ”când liceul avea să înflorească”).

Prezentarea unor mesaje video a absolvenților și profesorilor de la Liceul cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” (consilier educativ, prof. Andreea Calapod), a făcut pasul la un alt moment al festivității. Cel al descătușării formațiilor artistice de aici, publicul prezent minunându-se de un frumos program artistic, care a cuprins o scenetă teatrală cu elevii din clasele primare (”Ridichea uriașă”- în coordonarea cadrelor didactice de la catedra Învățători), o întâlnire cu corul liceului (pregătit de prof. Aristică Vaida și George Nuțu, repertoriul fiind unul tineresc) dar și susținerea unui reușit moment coregrafic, cu cântece și dansuri populare Prof. Nicoleta Neaga e coordonatoarea formațiilor de dansuri populare, ea având alături și alți profesori iubitori ai folclorului. A urmat la Sala Sportivă Municipală și ”Gala sportivilor”, cu demonstrații de gimnastică, haltere, lupte libere și … majorete și dans modern! Această gală a coordonată de profesorii Aurica Nistor, Daniel Nistor, Tabita Trandafir și Carmen Ruja, pentru splendoarea elementelor de gimnastică iar la ”schimbul de pase” la fotbal elevii au fost îndrumați de profesorii Cătălin Bucur și Florin Țîntaru. În fața semicercului s-a aflat împreună cu iubitorii handbalului prof. Mihai Titianu iar trupa de dans modern ”Arabescque” este pregătită de prof. Mariana Oșteanu (fostă elevă a liceului sărbătorit. ”Gala sportivă” a arătat buna colaborare pe care Liceul cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” o are cu Clubul Sportiv Școlar și Clubul Sportiv Municipal (ambele din Onești).
”S-a scris povestea a 50 de ani de activitate, 50 de ani de schimbări continue, care au urmărit mereu același scop – creșterea educației, pentru ca societatea să progreseze. Începând cu anul 1995 liceul poartă cu mândrie numele Nadiei Comăneci, absolventă a noastră, care a făcut cunoscută România pe toate meridianele lumii!”

Prof. Sorina Elena Ganea, director al Liceului cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” Onești

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri