Când îţi vezi copilul reuşind să spargă bariere, să clădească lucruri frumoase şi să radieze de fericire, ştii că a întâlnit oameni de poveste. Când vezi sute de copii care-şi trăiesc visul cu ochii deschişi, deja vorbim de un fenomen. „Don Bosco” a ajuns un fenomen în Bacău, o lume în care nu există prejudecăţi, etichete, iar zidurile sunt doar pentru pictat. În acest basm (i)real şi-au găsit locul şi scopul copii de toate vârstele şi „culorile”.
Chiar şi acei copii „problemă”, puştiul rebel, cu blugi tăiaţi, fata cu părul verde, băiatul cu cercel. An de an, sute de copii (din ce în ce mai mulţi) aleg să-şi petreacă vacanţele de vară la Oratoriul Salezian Don Bosco. Unii traversează oraşul cu autobuzul sau bicicleta ca să ajungă în cartierul Nord din Bacău, în loc să se joace liberi în faţa blocului. Oratoriul nu este un club, ci o şcoală de vară, cu activităţi, competiţii sportive şi un program foarte solicitant. Şi te întrebi, atunci, care o fi secretul? Dăruirea, mi s-a spus, simplu, şi ideea transmisă copiilor că ei sunt cei mai importanţi.
Că NU EXISTĂ copii răi! Că în fiecare, indiferent de culoarea părului, există ceva bun. Dar trebuie să ai răbdare să cauţi şi curiozitate. Oratoriile Don Bosco, din întreaga lume, se diferenţiază prin metodele educativ-preventive şi pasiunea pusă în actul de educare, iar rezultatele se văd din primele zile şi ar trebui să dea de gândit celor din sistemul de învăţământ public. Accentul se pune pe calităţile copilului, şi nu pe defecte. Copiii sunt acceptaţi, încurajaţi şi provocaţi să gândească liber, să se exprime liber, să viseze. Sunt învăţaţi să-şi dezvolte latura creativă, să-şi lase imaginaţia să zboare şi să nu-şi ridice singuri bariere.
Sunt învăţaţi că e super ok să fii diferit! Aşa a luat naştere trendul sandalelor (şlapilor) cu şosete sau a tenişilor desperecheaţi – idei, pe cât de trăsnite, pe atât de haioase care, în final, sparg bariere şi reduc din distanţe. Pentru că scopul, în cele din urmă, este acela de a se descoperi ei înşişi, pe cei din jur, lumea în care trăiesc. Aşa a luat naştere şi ziua în care papucii de casă au ieşit în lume şi au făcut furori, de-a dreptul, vă zic sincer. Şi povestea Don Bosco e fără sfârşit, reinventată an de an, adaptată cerinţelor şi dorinţelor copiilor. Pentru că ei sunt, de fapt, autorii şi protagoniştii acestei poveşti reale.
„Vara Împreună” este cea mai mare activitate a Oratoriului care are loc în primele 4 săptămâni din vacanţa de vară, cu o tradiţie ce a început în 2001 – cu 30 de copii beneficiari şi 10 voluntari. S-a ajuns, anul trecut, ca numărul beneficiarilor să depăşească 500 (6-14 ani), iar cel al voluntarilor a crescut inevitabil, la 140. De altfel, mulţi dintre copiii care au participat în trecut la proiect continuă să vină la Oratoriu în fiecare an şi să se implice în calitate de voluntari animatori în activităţile cu copiii. Iar anul acesta, sunt înscrişi la Don Bosco 650 de copii, iar numărul animatorilor a ajuns la 220. În fiecare an, aşa cum creşte valul de înscrieri, la fel se lărgeşte şi aria activităţilor. Din cele 39 propuse în acest an, vă amintesc doar câteva: pictură pe ghips, Art Fantasy, reciclare, baschet, chitară, clovni, cusături tradiţionale, dans, engleză, Experimente ştiinţifice, Face painting, Figurine din lut, fotbal, Informatică, Modelaj din cupru, Murales, Oratorie, Origami, Prim ajutor, şah, Teatru, traforaj, volei.
Dacă încă nu aţi făcut cunoştinţă cu familia Don Bosco, vă mai spun că, la rugăminţile părinţilor, de câţiva ani, „Vara Împreună” continuă cu un alt program – Clubul lui don Bosco – destinat tot copiilor, care începe pe 16 iulie şi ia sfârşit pe 10 august. Copiii vor avea, şi în această lună, activităţi recreative, jocuri, filme educative, dar şi teme de vacanţă.
„Eu cred mult în carisma lui Don Bosco şi încă nu am dat maximum. Este ca un copac care acum dă primii muguri.”
– interviu cu părintele Iosif Ilieş, preşedintele Fundaţiei “Sfântul Ioan Bosco”
– În 2001, la „Vara Împreună”, aveaţi 30 de copii înscrişi. Acum, în 2018, au ales să-şi petreacă vacanţa la Oratoriu 650 de copii. Putem spune că Don Bosco a ajuns un fenomen. Care este secretul?
– Secretul stă în ceea ce au găsit copiii aici. Faptul că ei au găsit un mediu în care sunt apreciaţi, noi chiar ţinem la ei şi ei simt asta. Un element fundamental pentru noi este spiritul de familie. Din acest motiv, se întorc în curtea noastră, pentru că se simt acasă. Apoi, vin pentru că se simt responsabili şi au nevoie să se simtă utili. Eu pot să fac ceva! Un alt motiv pentru care vin la noi este socializarea. Copiii şi tinerii socializează foarte puţin dincolo de poartă. Am observat lucrul acesta, că pentru unii, singurul mod de socializare e telefonul, Facebook-ul. Or, copiii au mare nevoie să se joace liber. Au trecut vremurile când copiii se jucau în faţa blocului, cu cheia la gât. Nu au unde să socializeze. Aici au libertatea să se joace, să-şi dea drumul la imaginaţie, să fie creativi. După aceea, noi discutăm mult cu ei, avem o temă a zilei – o idee, un gând transmis copiilor. La sfârşitul zilei, pleacă îmbogăţiţi cu o idee, au la ce medita.
– Îmi amintesc şi acum, în urmă cu trei ani, una din temele discutate aici a fost despre prietenie. Era ca o temă pentru acasă la care să lucrezi zi de zi: „Să nu treacă o zi fără să-ţi faci un prieten”. O temă atât de simplă, dar prea puţin exploatată.
– Da, noi punctăm mult pe a ieşi din zona de confort, de a merge în întâmpinarea celuilalt, de a nu-ţi fie frică, ruşine să relaţionezi. De a nu sta doar cu cei doi-trei prieteni pe care îi ai. De a-ţi lărgi orizonturile. În spatele fiecărei persoane se ascunde o poveste. Şi atunci, cu cât începi să „citeşti” mai repede de mic şi ai curajul să-ţi faci prieteni, cu atât mai mult te îmbogăţeşti. Intrând în contact cu cineva, tu ai în faţa ta o carte. Şi tu eşti o carte pentru altul. Este o nevoie să ai prieteni, nu un moft. E o mare nevoie. Iată, un alt motiv pentru care se întorc copiii, pentru că aici ei, toţi, sunt prieteni.
– Cu ce gânduri aţi pornit în 2001 acest proiect? Bănuiaţi atunci că va avea asemenea succes? Că vor veni părinţii de la ora 2 noaptea să-şi înscrie copiii?
– Eu cred mult în carisma lui Don Bosco şi încă nu am dat maximum. Este ca un copac care acum dă primii muguri. Ceea ce noi avem de oferit răspunde foarte mult nevoilor societăţii. Nu ştiu dacă în 2001 cineva îşi imagina că vom ajunge aici, dar cu siguranţă eram încrezători. Aşa cum sunt încrezător că peste zece ani va fi ceva şi mai mare. Ne dorim să ne extindem şi sperăm să reuşim. Sau să deschidem şi în altă zonă a Bacăului. Oricum, ce este aici este o mică parte din ce oferă Don Bosco. La nivel mondial, noi avem şcoli, licee, universităţi, campusuri universitare, centre pentru persoane în dificultate, pentru dependenţi de droguri, şcoli profesionale, tot ce înseamnă educaţia tinerilor din toate punctele de vedere, centre de orientare vocaţională.
– Oratoriul este doar o parte din activităţile fundaţiei. Ce alte programe aţi mai dezvoltat şi căror categorii se adresează?
– Oratoriul este cea mai importantă activitate. Cu Oratoriul s-a început, practic, activitatea, în 2001, dar am continuat pe partea de „Şcoală după şcoală” – Centrul de zi Dominic Savio, unde avem 120 de copii şi 100 de voluntari. Apoi, avem Centrul de Dezvoltare a Deprinderilor de Viaţă Independentă „Don Bosco”, care se adresează tinerilor cu vârste de 15 – 19 ani. Prin activităţi de grup şi consiliere individuală, îi ajutăm pe tineri să-şi cunoască aptitudinile şi calităţile şi să fie pregătiţi să facă alegeri în ceea ce priveşte facultatea pe care să o urmeze. Aici avem 70 de tineri. Tot în cadrul fundaţiei, avem diferite cursuri, tot pentru tineri, de exemplu un curs de calculatoare, curs de animatori socio-educativ şi cursuri de formatori pentru tinerii-adulţi, dar şi activităţi formative cu tineri din satele din jurul Bacăului.
– La ce alte proiecte v-aţi gândit pe viitor?
– O dorinţă a noastră ar fi aceea de a deschide o şcoală parentală. Acesta ar fi pasul următor. Pentru că foarte multe dificultăţi pe care le vedem la copii îşi au originea în familie şi munca noastră este ineficientă dacă nu reuşim să dialogăm şi să relaţionăm şi cu părinţii. Din păcate, mulţi părinţi nu ştiu ce înseamnă să fii părinte. Părinţii se confruntă cu situaţii cu care nu s-au confruntat în trecut. Şi dau un exemplu – calculatorul. Mulţi spun „păi, pe vremea mea, nu exista calculator” şi atunci se văd în faţa unei situaţii pe care ei nu ştiu să o gestioneze. Apoi, vedem părinţi care nu ştiu să se impună în faţa copilului, fenomenul părinţilor care, din cauza serviciului, nu stau suficient timp cu copiii. Şi încearcă să compenseze această lipsă oferindu-le copiilor diverse lucruri – telefon, calculator etc. Vedem dificultăţi de comunicare între părinţi şi copii şi de aici simţim nevoia de a lucra şi cu părinţii. Munca noastră se opreşte aici, dar copiii se întorc în atmosfera de acasă, din familie şi uneori, ceea ce facem noi aici se pierde pe drum. Noi am început, ca activităţi sporadice, în cadrul unor sărbători, dialoguri cu părinţii. Invităm specialişti care să le vorbească părinţilor pe anumite teme. Însă, nu e o activitate bine structurată şi sperăm ca, într-un an, să funcţioneze această şcoală parentală. Şi va fi deschisă tuturor, nu avem o categorie ţintă.
– Este fără îndoială binevenită o şcoală pentru părinţi. Dar, spuneţi-mi, v-aţi gândit să faceţi şi cursuri cu educatorii, învăţătorii şi profesorii din sistemul public de învăţământ? Pentru că, cel puţin o parte din ei, mai mult rău decât bine le fac copiilor. Şi mă refer la atitudinea lor, limbajul şi comportamentul faţă de elevi.
– Cu sistemul de învăţământ, într-adevăr, am avut puţine contacte. Unul din lucrurile pe care eu, personal, mi le doresc este de a avea măcar nişte conferinţe educative, nişte seminarii. Am vrea să invităm specialişti care să vorbească educatorilor, învăţătorilor, dar… nu este uşor. Este greu să accepţi că se poate face şi altfel. Să accepţi că ce faci tu poate nu este bine. Dar nu neapărat că nu e bine, dar nu are cele mai bune rezultate. E greu, eu văd asta ca pe un faliment profesional. Avem persoane cu care colaborăm, profesori, învăţători, care vin la noi şi ajută copiii la teme. Avem şi un profesor universitar cu care colaborăm. Avem contacte, dar nu întâlniri frecvente sau cursuri de formare. Într-adevăr, există câteva principii de bază după care un educator, profesor trebuie să se ghideze – în primul rând, cel din faţă trebuie să-ţi fie drag şi el simte asta. Apoi, ceea ce faci să faci cu pasiune, nu pentru că e o meserie. Şi să crezi că în spatele acelui păr verde şi acelor blugi tăiaţi este ceva bun. Noi credem că nu există copil rău. Există copii care suferă din anumite motive. Şi în spatele fiecărui comportament, oricât ar fi el de criticat, este ceva bun. Secretul educatorului este să creadă că e ceva bun, să caute şi să scoată la iveală. Dacă acelui copil cu părul verde îi place să picteze pereţii, eu îi pun la dispoziţie un perete să-l picteze şi, atunci, el se simte valorizat pentru că eu cred în valoarea lui, în talentul lui. Eu cred că un copil, un tânăr nu este o problemă, este o promisiune. Aud mereu că tinerii sunt o problemă. Nu, nu sunt o problemă, ei au probleme. Dar tinerii sunt o promisiune.
