Cu volumul ,,La apa Vavilonului” (Bacău, Editura Ateneul scriitorilor, 2021) – lansat recent în cadrul ,,Întâlnirilor de la Văratec”, manifestare gestionată de Revista 13 PLUS, Biblioteca ,,George Bacovia” Buhuși și Asociația ,,Renaşterea” Buhuși – Ion Dinvale reconfirmă discursul său poematic tulburător desprins din vigoarea clasică și contemporană a unei cugetări metafizice seducătoare… Ascultați: ,,Leru-i ler, și iarăşi ler/ Dumnezeu, distant, sever,/ Ori destinul pișicher,/ Apatrid și pauper/ – fără cal și dromader – /În acest ținut berber…” (,,Cântec”)…
Criticul și istoricul literar Petre Isachi a trimis interesante accente către valoarea scriiturii: ,,Mitologia volumului La apa Vavilonului nu e o relicvă a preistoriei, arheologiei etc., ci este mai curând înrudită cu psihanaliza jungiană, cu sociologia noologică, cu mitogonia, și firesc în cazul lui I. D., cu filosofia sfârșitului de secol XX. O conștiință apocaliptică, «un plâns încremenit», o dureroasă și «ancestrală neputință» bântuie întreaga scriptura. Revelator în acest sens este și poemul care dă titlul volumului. «Apa neagră, putred curgătoare» — arhetipul tuturor legăturilor, e liantul universal al temelor și motivelor transfigurate.
Desigur, neagra apă rămâne un simbol etern al inconstanței, neputinței, perisabilității omului și disoluției lumii”. Scriitorul Mihai Botez-Stîncaru a continuat în aceeaşi notă: ,,Titlul acestui recent volum de poeme anticipă o coordonată majoră a substanței poematice cu care ne-a obișnuit deja, prin precedentele șase volume, autorul buhușean […]. Este vorba, în principal, de o «jeremiadă» modernă, după modelul biblic al evreilor aflați în cea de-a doua robie antică, babilonică, după cea din Egipt […]. Mintea exersată cultural și filosofic a autorului percepe ecourile funeste ale unei jelanii de odinioară, proiectate la starea unei întregi populații jecmănită de libertate și bunuri naționale, și identifică similitudini cu starea postmodernă a unui stat precum România”. Scriitoarea Cristina Ștefan a deschis alte perspective generoase: ,,Poezia domnului Dinvale este uneori elegiacă, într-adevăr, dar conține și umor englezesc urzicător, ironie, autoironie, alteori revolta […]. Reperele mitologice folosite, în multe dintre poezii, nu calchiază o etapă istorică neapărat, ci aș zice că sunt incluse polemic, metodă clar postmodernistă. Ion Dinvale este poetul generației revoltate”.
Universitarul Ștefan Munteanu a nuanțat: ,,Poezia lui Ion Dinvale […] pare o încercare de a ne păcăli. Ni se spune că vine «din vale», dar în realitate vine «din deal», adică din maturitatea unui om inteligent şi sensibil, care a urcat dealul vieţii într-un mod sisific. Ajuns în deal, învingător, dar cu zgârcenie, începe să ne povestească în legătură cu pericolele care îi urmăresc pe muritori. Înţelept fiind, ne povesteşte nu numai despre obstacole, ci şi despre idealurile uşor mişcătoare în care ne scăldăm […]. Am impresia că este foarte aproape de gândul meu, acela că nu există poezie autentică fără filosofie”. Poetul Theodor George Calcan, prefațatorul volumului, a trimis către esența beckettiană a poemelor, spre un autor ,,esențialmente tragic […], pentru că privește omul alienat de o anumită ideologie care simplifică și amputează în același timp și realitatea istorică, dar și pe cea metafizică”.
Ascultați din nou: ,,De mii de ani șezum și plânsum/ Pe malurile-acestui râu/ Cu apă neagră, putred curgătoare…/ De zeci de veacuri, multele blesteme/ Făcut-au să exale din adâncuri/ Miasme grele, bolgii cătrănite…” (,,La apa Vavilonului”)… Poemele lui Ion Dinvale îți vindecă vânătăile sufletului cu miracole evadate din mitologie și psihanaliza modernă, cu esențe croite din plămada unei scriituri pe care o afli doar în imperiul său ideatic.
