Istoria culturală a Bacăului este plină de nume care au depășit granițele orașului și au lăsat urme importante în cultura românească. Unele au rămas în memoria colectivă, altele au fost aproape complet uitate. Printre acestea se află și Juarez Movilă, un muzician, pedagog, publicist și organizator cultural care, la începutul secolului XX, a avut un rol esențial în promovarea muzicii românești și în dezvoltarea educației muzicale din România.
Juarez Movilă s-a născut la Bacău, la 15 octombrie 1870, într-o familie cu vechi rădăcini boierești și intelectuale. Tatăl său, Gheorghe Movilă, era directorul Școlii de băieți din Bacău, iar familia se revendica din neamul domnitorului moldovean Ieremia Movilă. Destinul i-a fost însă marcat de o tragedie timpurie: la doar 13 ani și-a pierdut tatăl, devenind sprijinul familiei într-o perioadă dificilă.
Talentul muzical s-a manifestat încă din copilărie. A învățat singur să cânte la vioară și a luat primele lecții de armonie și compoziție de la muzicienii Regimentului 27 Dorobanți din Bacău. Studiile le-a continuat la București, la Școala Normală de Institutori și apoi la Conservator, unde a lucrat cu reputatul compozitor Eduard Wachmann.
Deși a început o carieră didactică promițătoare, Juarez Movilă avea planuri mai mari. În 1899 a participat la înființarea societății muzicale „Lira Română”, una dintre primele organizații care și-au propus să aducă muzica românească în atenția publicului larg. Corurile și orchestrele create sub conducerea sa au susținut concerte la Ateneul Român, într-o perioadă în care repertoriul național era rareori prezent pe marile scene. Curajul de a promova muzica românească în spații dominate de creația occidentală l-a transformat într-un adevărat pionier.
Activitatea sa a atras atenția marelui reformator al învățământului românesc, Spiru Haret. În 1901, Movilă a fost numit inspector muzical al întregului învățământ primar din țară și a primit misiunea de a organiza educația muzicală a copiilor. A elaborat primul „Abecedar Muzical” destinat învățării sistematice a notelor muzicale în școala primară, o inițiativă extrem de modernă pentru vremea sa.
Doi ani mai târziu a fondat Societatea Muzicală „Hora”, organizație pe care a condus-o timp de peste două decenii. Prin concertele sale, desfășurate atât în Capitală, cât și în orașele din provincie, inclusiv la Bacău, Movilă a devenit unul dintre cei mai activi promotori ai culturii muzicale românești. A organizat spectacole cu scop caritabil, a sprijinit societăți culturale și studențești și a contribuit la formarea gustului muzical al publicului.
Puțini își mai amintesc astăzi că băcăuanul a fost și publicist. A fondat „Gazeta Artelor”, apoi „Curierul Artelor” și „Crainicul Artelor și Culturii Românești”, publicații prin care a militat pentru dezvoltarea muzicii naționale, pentru susținerea artiștilor români și pentru înființarea unor instituții culturale durabile. Pentru a menține apariția revistelor, a făcut sacrificii personale impresionante. O mărturie a epocii arată că, la un moment dat, și-a amanetat propriul pian pentru a putea plăti tipografia și a scoate revista la timp.
Compozitorul a lăsat în urmă sute de lucrări corale și vocale, inspirate din folclor, religie, patriotism și educația școlară. A compus inclusiv opereta „Zori de zi”, un episod eroico-liric scris în anii Primului Război Mondial și impregnat de idealurile naționale ale vremii. Voluntar în războiul pentru întregirea României, a fost decorat pentru activitatea sa militară și culturală.
Pe lângă muzică, Juarez Movilă a publicat manuale și lucrări pedagogice, a fost inspector școlar, director de școală și inițiator al unor proiecte culturale dedicate copiilor și publicului larg. Pentru meritele sale a primit distincții importante, printre care Medalia „Bene Merenti” și Medalia „Răsplata Muncii pentru Învățământ”.
Juarez Movilă s-a stins din viață la 30 mai 1943, la București, cu doar câteva luni înainte de a împlini 73 de ani. Astăzi, numele său este aproape necunoscut chiar și în orașul în care s-a născut. Și totuși, fără oameni precum el, muzica românească și educația artistică de la începutul secolului trecut ar fi arătat cu totul altfel.
Poate că a venit timpul ca Bacăul să-și redescopere unul dintre cei mai importanți fii culturali.
