Jandarmii băcăuani au marcat într-un mod simbolic prezența la Cupa Internațională „Nadia Comăneci – Perfect 10”, oferindu-i flori legendarei gimnaste Nadia Comăneci, în semn de respect și apreciere pentru performanțele care au făcut-o cunoscută în întreaga lume.
Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au transmis că participarea la acest eveniment a însemnat mai mult decât îndeplinirea atribuțiilor specifice de asigurare a ordinii și siguranței publice.
„Există misiuni care depășesc simpla datorie și devin momente de suflet. Dincolo de misiunea noastră de a asigura un climat de siguranță la Cupa Internațională «Nadia Comăneci – Perfect 10», am trăit o emoție de nedescris”, au transmis jandarmii.
Potrivit acestora, gestul de a-i oferi flori Nadiei Comăneci a reprezentat un omagiu adus sportivei care, prin performanțele sale, a inspirat generații întregi și a unit oameni din întreaga lume prin excelență și perseverență.
Jandarmii au subliniat, de asemenea, buna colaborare dintre instituțiile implicate în desfășurarea competiției, alături de polițiști, pompieri și polițiști locali, apreciind că respectul reciproc, comunicarea și spiritul de echipă au contribuit la succesul evenimentului.

















