CS Stiinta Bacau a obtinut 19 medalii la Campionatul National Wado Kai
Zece titluri nationale
O noua reusita in dreptul sectiei de karate a CS Stiinta Bacau. Karateka pregatiti de Adrian Loghin si Florin Moraru au cucerit 19 medalii la ultima editie a Campionatului National Wado Kai desfasurata week-end-ul trecut, la Voluntari. Bilantul bacauanilor cuprinde 10 medalii de aur, cinci de argint si patru de bronz. "Suntem multumiti de modul in care s-au desfasurat lucrurile, mai ales ca au fost si situatii in care ambii finalisti au fost de la noi", a sintetizat Adrian Loghin.
Coechipieri, dar si rivali
Cele mai multe medalii de aur au revenit lui Alexandru Dor Nica: trei. Nica s-a impus la kumite atât la seniori -70 kilograme, cât si la tineret. Totodata, Nica urcat pe cea mai inalta pozitie a podiumului si cu echipa de tineret a Stiintei, unde i s-au alaturat Vladut Grapa si Alexandru Hoborici. Parteneri in competitia pe echipe, Hoborici si Grapa au fost adversari in finala probei de kumite individual -65 de kilograme. Câstig de cauza a avut Hoborici, lui Grapa revenindu-i argintul.
Bine si la kata
Medalii de argint au revenit si lui Robert Giugea, la kumite seniori -75 kilograme, Cristian Popescu, la juniori -67 kilograme si Razvan Amariei, invins de coechipierul Alexandru Dor Nica in finala probei de tineret -70 kilograme. Sportivii bacauani au urcat pe podium si la kata, asigurându-si bronzul la tineret prin Vladut Grapa si Razvan Amariei si, respectiv la juniori, prin Cristian Popescu, care si-a trecut in cont si un argint la kumite juniori, -67 kilograme.
Fete de aur
Nu doar baietii s-au descurcat onorabil, ci si sportivele de la CS Stiinta. Astfel, Elena Ciosu s-a incununat cu titlul de campioana nationala la kata junioare si a cucerit argintul la kumite +60 kilograme, in timp ce colega sa de club, Madalina Panfil a luat aurul la kumite tineret +66 kilograme si bronzul la kata. In fine, Ciosu si Panfil si-au dat cu succes mâna in proba de kumite junioare pe echipe, aducând Stiintei un alt titlu national.
Dupa Focsani, vacanta
La sfârsitul acestei saptamâni, karateka pregatiti de Adi Loghin si Florin Moraru vor participa la Cupa "Satori" de la Focsani, dupa care vor intra in vacanta pâna pe la sfârsitul lunii iulie. "Pe 30 iulie va incepe un stagiu de pregatire centralizata la Poiana Pinului, care va dura pâna pe 5 august si la care vor participa marea majoritate a medaliatilor de la Nationalele de Wado Kai", a precizat antrenorul bacauan Adrian Loghin.
Campionat dur
Aproximativ 150 de sportivi de la 20 de cluburi din tara s-au aliniat la startul Campionatului National de Karate Wado-Kai de la Voluntari. "A fost un campionat cu multe duritati", a povestit antrenorul coordonator al SCM-ului, Doru Botez, care alaturi de Petru Cristea i-a trimis in competitie pe Rares Anitei, Vlad Faghiean, Ady Mazere, Ciprian Dobrin, Mihai Gherman si Petru Cristea.
Bilant bun
Bilantul SCM-ului cuprinde 15 medalii, obtinute atât la kata cât si la kumite, individual si pe echipe. "Multumesc si pe aceasta cale sponsorilror nostri traditionali", a punctat Doru Botez, amintindu-i pe Viorel Grosu (Hidroconstructia), Gheorghe Baciu (Marcib) si Gheorghe Stirbu (care a asigurat transportul sportivilor).
Examen de grad
Urmatoarea competitie a SCM-ului este Cupa României pentru seniori si tineret, din septembrie, un ultim test in vederea selectionarii pentru "mondialele" din Germania (octombrie). Practicantii artelor martiale de la Seishin, club pepiniera al sectiei de specialitate de la SCM, nu vor intra insa in vacanta de vara inainte de a sustine traditionalul examen de centura, programat pe 18 iunie.
Rezultate:
– kata feminin: locul I: Madalina Shariat (tineret); locul al II-lea: Cristina Silianu (tineret);
– kata masculin: locul al II-lea: Rares Anitei (juniori), Cristian Sitaru (tineret), Petru Cristea (seniori); locul al III-lea: Ciprian Dobrin (tineret);
– kata echipe: locul al III-lea: Cristian Sitaru, Petru Cristea, Mihai Gherman (seniori);
– kumite feminin: locul al III-lea: Cristina Silianu (tineret, open si seniori -55 kg);
– kumite masculin: locul al II-lea: Petru Cristea (seniori, -85 kg); locul al III-lea: Ady Mazere (juniori, open);
– kumite echipe: locul al II-lea: Madalina Shariat, Cristina Silianu (tineret), Mihai Gherman, Ciprian Dobrin, Cristian Sitaru (tineret); locul al III-lea: Ady Mazere, Rares Anitei, Vlad Faghian (tineret), Petru Cristea, Cristian Sitaru, Mihai Gherman (seniori). (Dana P.)
Salba de medalii
Opt participanti, noua medalii cucerite de reprezentantii clubului "Dan Botezatu" la "nationalele" Wado Kai, derulate sub egida Federatiei Române de Arte Martiale. Pe culori: 2 aur, 2 argint, 5 bronz. La kumite, pe cea mai inalta treapta a podiumului a urcat Andreea Margas, care a câstigat proba individuala la junioare, open. Argintul i-a revenit lui Ionut Caseru, la seniori (-70 kg). Robert Chiscop a luat doua medalii de bronz (tineret +67 kg si seniori -70 kg), rezultat pe care l-au inregistrat si Razvan Margas (cadeti +50 kg) si Cristian Tugui (cadeti 50 kg – o categorie superioara de vârsta si de greutate). Alte trei medalii, câte una de fiecare culoare, au fost obtinute la kata de Razvan Margas (locul I la juniori), Andreea Margas (locul II junioare) si Robert Chiscop (locul III tineret).
Din lotul pregatit de Ionut Caseru au mai facut parte Bogdan Istoc, Sorin Gavrila, si Ivona Mariuta, deplasarea fiind realizata, ca de obicei, cu sprijinul sponsorilor Cristi Chiscop (General Infocad) si Dan Lupu (Vicmod). "Nationalele" Wado Kai s-au desfasurat in sala "Andreea Isarescu" din Voluntari (judetul Ilfov). (Dana P.)















