Bacăul avea mai multe magazine cu raioane cu jucării și mai avea și un magazin întreg dedicat jucăriilor: Punguța cu doi bani, în zona centrală, acolo unde se află acum magazinul My Friend, fost Intermeridian. În ciuda acestei abundențe de jucării, accesibile ca preț, părinții nu considerau că trebuie să ne facă toate mofturile și să ne ia toată ziua ce voiam. Pentru că uneori ne mai apucam și de stricat jucăriile.

Așa că, pe măsură ce am mai crescut, am învățat să ne facem propriile jucării. La început au fost niște truse foarte interesante, de optică, electricitate sau chimie pe care ni le aducea Moș Gerilă. Din trusa de optică ne făceam microscop, lunetă, binoclu și chiar ochelari 3D, care pe atunci se numea “fotografie în relief”, ca să nu credeți că s-a inventat apa caldă anul trecut.

Cu trusa electrică puteai face circuite simple, de exemplu o sonerie electrică. Trecem peste traforaj și pirogravură, că astea erau așa, mainstream, toți treceam prin etapa în care rupeam pânzele fierăstrăului și căutăm disperați plăci de placaj.

În paranteză să notăm că tricourile pe atunci erau fără model, fără scrisuri și fără imagini. Soluția a fost să le facem noi decupând tipare din linoeum pe care le puneam pe tricouri și dădeam cu vopsea peste. Se făcuse o adevărată piață neagră a tiparelor; norocul meu era că aveam cărțile cu Povestiri istorice de unde copiam la indigo desenele, Decebal și Traian devenind cowboys care aveau în mâini puști și nu săbii.

Revenind la discuție, pe parcurs nu ne-am mai mulțumit cu trusele și am început să experimentăm tot felul de alte chestii. De exemplu, ne-am apucat de făcut pistoale din plumb. Sculptam matriță într-o cărămidă, topeam plumbul (tocmai se înlocuiau circuitele telefonice și găseam o mulțime de resturi de la țevile de plumb care protejau cablurile) și turnam în forme. Periculos? N-am avut nici un accident. Să mai pomenesc de cărucioarele “spaima rulmenților”? Am avut primul cărucior din zonă cu comenzile manuale, cu manete, nu “la picior”.

Alții au pus volan, dar pentru asta au trebuit să studieze sistemul de direcție de la mașini. Ne-am apucat de făcut vapoare și, pentru că nu găseam motorașe electrice, ne-am gândit să facem un motor cu aburi. Făcusem schema, știam principiile, ghinion! N-am găsit un piston suficient de mic să-l punem la motorul nostru. Ne trebuia unul cât un stilou, cei de la SMA ne-au zis că nu au decât din alea cât un picior. Lanternele, instalațiile și circuitele nu aveau secrete pentru noi, deși ne cam necăjea lipsa bateriilor. Când ne plictiseam de chestii tehnice, treceam la arta războiului.

Bradul de Crăciun devenea spadă după Sărbători, arcuri cu săgeți făceam în fiecare primăvară, uneori mai puneam și câte un cui în vârf și trăgeam la țintă. Din niște cartoane am făcut o armură completă de cavaler și am avut grijă să pictez și niște blazoane fantasmagorice. Iar când chiar ne plictiseam cu adevărat de orice, porneam în expediții prin păduri, traversăm râpele pe câte un copac căzut, ne împotmoleam în noroaie, demontam capcanele puse de braconieri și fugeam ca nebunii după iepurii stârniți din culcuș. Ajungeam acasă seara flămânzi, murdari și cu o mulțime de povești pe care să le spunem mai târziu.