Suntem în Luna lui cuptor, cu temperaturi mult peste medie, grindină cât mingea de ping-pong și inundații catastrofale. În arealul străbătut de Bistrița, Trotuș și Siret am avut parte de toate în ultimii 30 de ani, chiar și de o mică tornadă „neomologată”, care a brăzdat Insula în urmă cu un deceniu, doborând copaci de peste 100 de ani, aruncând la zeci de metri distanță bucăți din acoperișurile blocurilor din cartierul Bistrița Lac. Barajul de pe lacul Belci (Onești), săpat de ape în 29 iulie 1991, a provocat zeci de victime omenești. Multe poduri au fost luate de viituri, unele avariate, altele distruse în totalitate. Am uitat ce a însemnat pentru băcăuani întreruperea circulației pe podul de la Șerbănești, după inundațiile din 13 iulie 2005. În capătul vestic al județului, Trotușul a luat cu el, în același an, bucăți din terasamentul căii ferate Onești – Miercurea Ciuc, în zona localității Ciobănuș, dezastru natural care ne-a izolat mai bine de jumătate de an de Ardeal.

În iulie 2005, puhoaiele au îngenunchiat Bacăul

Pe prima pagină a cotidianului Deșteptarea din 14 iulie 2005, o fotografie pe jumătate de pagină prezenta o realitate cruntă. Un oraș copleșit de ape. Autoritățile locale au fost depășite de situație. Bacăul a rămas fără pâine iar căminul Colegiului Național „Ferdinand I” a fost transformat în centru pentru primirea sinistraților. Aici s-a asigurat cazarea locuitorilor afectați de inundațiile din cartierul CFR. Gara a fost inundată. Puhoaiele au ajuns până la înălțimea de un metru. „Toate trenurile au fost anulate! Suntem izolați!” declara atunci Alexandru Moise, șeful adjunct al stației CFR Bacău. În lacul Bacău II s-a făcut loc Bistriței. Apele Române au hotărât să deschidă ecluzele de la barajul din amonte de podul de la Șerbănești, pentru a face loc viiturii de pe Bistrița care era așteptată să sosească dinspre Neamț, cu un debit de 1400 mc/s. Circulația pe podul de la Șerbănești a fost întreruptă pentru mașini iar Insula de Agrement a fost inundată. O mulțime de curioși se îngrămădeau să vadă băncile acoperite de apă iar pe pod, lumea s-a adunat să facă poze cu valurile produse de apele deversate de ecluze. Dezastru și în zona Onești. Noaptea de 12 spre 13 iulie 2005 a fost una de groază pentru locuitorii din municipiul de pe Trotuș, dar și din comunele limitrofe. Ploaia care a căzut fără contenire a umflat dramatic debitele râurilor Oituz, Cașin, și Tazlău, care au ajuns la cele mai mari debite din istorie. Reporteri, cameramani, fotoreporteri au surprins „în direct” amploarea și dimensiunea tragică a acestor evenimente. Iată cum descria (premiul pentru reportaj la Gala Premiilor Presei Băcăuane, 2005), într-un reportaj de suflet, colega noastră Roxana Neagu drama trăită în acele zile de locuitorii micuțului orășel minier Dărmănești:

Ajutorul venit din cer

„Potopul s-a abătut peste tot județul. În câteva ore, întreaga vale a Trotușului a fost înghițită de ape. Urgia a coborât pe pământ. Zeci de case sunt inundate instantaneu. Imagini de coșmar. Plouă încontinuu, iar norii plumburii se dezlănțuie din ce în ce mai tare. Dărmăneștiul e și el sub ape. Doi oameni sunt surprinși de viitură în timp ce încărcau prundiș într-o basculantă. Mâinile bat apa. Se ridică spre cer, odată cu strigătele de ajutor. Disperare. Salvarea ia forma cabinei mașinii înghițită parțial de ape. Cei doi sunt departe de a fi salvați. Apa vine, vine mereu. Nu reușește însă să le acopere țipetele disperate. Sunt auziți de pe mal de câțiva săteni. Cum să-i poți salva? Debitul râului crește. La fel crește și panica. Este ora 12.00. Fiecare clipă e una de coșmar, iar secundele trec greu. Se transformă în minute. Minutele în ore. Salvarea nu vine de pe pământ. Vine din ceruri. Elicopterul Unității Speciale de Aviație își face apariția în jur de ora 18.00. Aparține Ministerului Administrației și Internelor și sosește tocmai de la București. Echipajul este coordonat de generalul Nicolae Rugină, comandantul Centrului Teritorial de Jandarmi. Furia apelor este greu de învins; elicopterul face o groază de manevre. În zadar. Încă o încercare. Și încă una. În sfârșit! Un membru al echipei de intervenție reușește să ajungă la cei doi sinistrați, care sunt legați cu o frânghie și smulși din mijlocul prăpădului. Tocmai la timp! Apele învolburate înghit mașina. Elicopterul aterizează pe stadionul din Comănești, iar cei doi bărbați sunt preluați de Salvare.”

„Echipele de jandarmi continuă să «măture» zona, încercând să salveze ce se mai poate salva. Mai sunt și alți oameni prinși de ape. La Dofteana, situația e la fel de disperată. Elicopterul survolează regiunea. Acolo jos, jos de tot, se mișcă ceva. Sunt șase copii, care, aflați în mijlocul câmpului inundat, strigă după ajutor. Au plecat de dimineață cu animalele la păscut și au fost prinși de viitură. O imagine apocaliptică. Elicopterul nu poate face nimic; nu se poate interveni decât de pe sol. Echipajul terestru intră în acțiune. Plutonierul major Nicușor Munteanu, șeful de post al Jandarmeriei Dărmănești, nu stă pe gânduri: se aruncă în mijlocul apelor. Ajunge la cei șase țânci. Primul își încolăcește brațele în jurul gâtului său. Al doilea este tras cu mâna. Urmează ceilalți. Unul câte unul. Sunt duși la loc sigur. De pe mal se aud urale și aplauze, iar lacrimile de fericire ale părinților disperați se amestecă cu stropii de ploaie care cad neîncetat.”

„Lângă Târgu-Ocna, în satul Pârgărești, un bătrân este și el prizonierul viiturii și al disperării. Se zbate de două ore, căutând scăparea lui și a caprelor pe care le păstorește. Strigătul de ajutor aduce mai mult cu o tânguire: «Salvați-mi căprițele! Ele sunt viața mea». Elicopterul se rotește, încercând să coboare cât mai jos, dar este împiedicat de linia electrică. Singura soluție este aterizarea pe o miriște, la câteva sute de metri depărtare. Echipajul de intervenție părăsește elicopterul în fugă și se îndreaptă spre bătrân. «Nea’ Fane, mai rezistă puțin, că acum vin jandarmii» strigă un sătean. Bătrânul plânge și încearcă să reziste. Iată și jandarmii, care întind corzile de salvare pe după copaci. Operațiunile sunt extrem de complicate și necesită sprijinul sătenilor prezenți. Toată lumea pune mâna, în ritmul comenzilor precise. «Trage! Acum întindeți! Așa, întindeți mai tare! Acum lăsați mai ușor că o ia apa!». Deși ordinele se aud tare și clar, nu mai există generali sau soldați. Există doar o echipă. Nicolae Rugină și Nicușor Munteanu au intrat în apă până la brâu. Se apropie de bătrân, însă apa e greu de învins. Un strigăt spintecă cerul; un jandarm este prins de un vârtej! Din nou experiența își spune cuvântul, evitându-se o dramă. Nea’ Fane continuă să se vaite. Cu ultimele puteri, încearcă să-și salveze caprele. Jandarmii reușesc să-l prindă cu ajutorul funiilor. Îl trag spre mal. E în siguranță, în sfârșit e în siguranță, la fel ca și două din cele cinci capre! Operațiunile de salvare s-au încheiat. Este ora 20.07, iar elicopterul se îndreaptă spre București. Sus pe cer apare, de după stânci, curcubeul, ca într-un mic colț de rai. Jos însă continuă să se vadă rămășițele unei zile de iad.”

Ne simțim neputincioși și fără apărare în fața naturii. Sistemele de prognoză și avertizare au evoluat, reducând tributul în victime. Și totuși… pădurile defrișate se răzbună! Deșteptarea!!!