Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău va înființa o Unitate de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC), în urma unui proiect de investiții în valoare de peste 5,2 milioane de lei, finanțat în proporție de 98% din fonduri europene.
Contractul de finanțare pentru achiziția echipamentelor medicale a fost semnat miercuri, la sediul unității medicale, de managerul spitalului, Ion-Marius Savin, în prezența echipei de conducere formate din directorul medical, dr. Aurelia Țaga, directorul de îngrijiri, as. lic. Rebeca Mîndrescu, și medicul-șef al Secției Cardiologie, dr. Meda Maria Angheluș.
Potrivit reprezentanților spitalului, proiectul este finanțat prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate, și vizează dotarea noii unități cu echipamente medicale de ultimă generație pentru monitorizarea și tratamentul pacienților cardiaci în stare critică.
Printre echipamentele care vor fi achiziționate se numără o stație centrală de monitorizare pentru 20 de posturi, monitoare de telemetrie pentru transmiterea la distanță a datelor medicale, monitoare de funcții vitale cu modul de transport pentru monitorizarea continuă a pacienților între secții, paturi de terapie intensivă cu suprafață radiotransparentă și saltele active, precum și injectomate, infuzomate și stații de andocare pentru gestionarea dispozitivelor.
Unitatea va mai fi dotată cu un ecocardiograf portabil, un analizor portabil pentru gaze și electroliți din sânge, precum și echipamente pentru testarea rapidă a coagulării și pentru detecția markerilor cardiaci și a sepsisului.
Managerul SJU Bacău, Ion-Marius Savin, a declarat că proiectul reprezintă al treilea program major de investiții realizat în ultimul an de actuala echipă de conducere. Acesta se adaugă altor două proiecte importante, dedicate dotării spitalului pentru tratarea pacienților cu accident vascular cerebral și pentru îngrijirea pacienților politraumatizați.
Reprezentanții unității medicale subliniază că investiția va contribui la creșterea calității actului medical și la îmbunătățirea șanselor de supraviețuire pentru pacienții cardiaci critici din județul Bacău.















