23 aprilie 2024
EducațieÎntâlnire finală în cadrul proiectului Erasmus Building Institutional Confidence in Work/Life Learning...

Întâlnire finală în cadrul proiectului Erasmus Building Institutional Confidence in Work/Life Learning Experience

În cadrul proiectului ERASMUS+ Building Institutional Confidence in Work/Life Learning Experience (ERASMUS+ 2016-1-IE01-KA204-016921), derulat în parteneriat cu Equal Ireland (coordonator proiect), TUCEP Perugia, Aristotle University of Thessaloniki şi WUSMed (World University Service of the Mediterranean), Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a derulat activitatea de închidere: Seminar de prezentare a studiilor de caz din proiect.

Proiectul a avut ca obiectiv pregătirea unui grup de specialişti cu competenţe în Recunoaşterea Învăţării Anterioare (engl: Recognition of Prior Learning – RPL), viitori mentori pentru persoane dezavantajate, care fie nu au accesat studii universitare, fie le-au abandonat, dar au o experienţă relevantă şi competenţe dobândite la locul de muncă. Aceste persoane ar putea fi sprijinite să reia studiile, fiindu-le recunoscute aceste competenţe.

Evenimentul desfăşurat marţi, 23 iulie 2019, în Sala Senatului Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, a adus în atenţia participanţilor experienţele de formare ale mentorilor, dar şi cazuri de aplicanţi RPL din ţările participante la proiect.



La această activitate au participat specialişti de la Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău, dar şi numeroase cadre didactice din liceele din judeţul Bacău.

Toate studiile de caz, precum şi elemente relative la RPL, specifice ţărilor participante (Irlanda, Spania, Grecia, Italia, România) au fost reunite în cartea „Mentoring in RPL. European Perspectives” (unul din rezultatele intelectuale ale proiectului), realizată de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău şi publicată la Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri