Unele scrieri, la cele de mărturie mă gândesc acum, pot fi citite și ca documente clinice, mai ales când autoarea este o femeie care a avut experiențe existențiale cu personaje masculine din tipologia nevroticilor.

Iar o astfel de femeie, dacă este una lucidă, va fi un martor intolerabil pentru un bărbat. Chiar atunci când ea a avut sentimente puternice pentru el, iubindu-l cu adevărat, nu i-a scăpat nimic. Mai cu seamă ridicolul unor situații, pe care ea l-a observat în cele mai mici amănunte, nuanțe. I-au rămas în memorie toate gesturile de vanitate virilă, micile și marile mizerii ale traiului comun, care erau semne clare de meschinărie. Sau de cruzime, în cazuri extreme, când într-un cuplu își arată colții o gelozie patologică, dar și o invidie profesională. Un cocktail exploziv!

Cum femeile citesc mai mult decât bărbații, așa cum o arată anchetele și cercetările pe această temă, zilele trecute m-am întâlnit cu o mai veche cunoștință, care mi-a spus ce încântată este de lectura a două cărți. Nu erau însă de beletristică, așa cum mă așteptam, ci de psihoterapie. Femeile, cele la care mă refeream eu, adoră romanele, mai cu seamă cele de dragoste, dar mai citesc și alte genuri, ceea ce l-a făcut pe scriitorul francez Pascal Bruckner să afirme că: „Femeile vor salva literatura !” Care erau însă cărțile pe care mi le recomanda și mie, amica mea? „Trăiește autentic” și „Ziua în care m-am iubit cu adevărat” (ce titluri atrăgătoare și promițătoare!, mi-am zis ) de Andreea Săvulescu. Cum curiozitatea mea atinge pragul cel mai de sus când este vorba despre cărți interesante și de ajutor în lămurirea unor chestiuni (psihologia pasionându-mă mult, de ceva vreme), am dat imediat o comandă și am intrat în posesia celor două volume. Am stabilit un prim contact cu ele, răsfoindu-le și spicuind câte ceva, pe ici, pe colo, urmând să revin la ele în weekend.

Sunt scrise simplu, direct, plăcut, cuprinzând explicații și sfaturi cât se poate de utile. M-am oprit la un capitol din „Trăiește autentic”, unde sunt înșirate obstacolele care stau în calea fericirii unei persoane, psihoterapeuta dând și soluțiile depășirii unor astfel de piedici. Și nu am fost deloc mirată când am citit despre „autosabotare”, pentru că am cunoscut destul de mulți oameni care cad în această capcană. Adică nu au încredere în ei și își limitează singuri posibilitățile, intrând în conflict cu ei înșiși, dar și cu ceilalți. Au convingeri distructive, spun despre ei că au o latură întunecată, alimentându-și astfel furia, frustările, anxietatea și, în cele din urmă, depresia care îi înhață în ghearele ei. Ce persoane chinuite, demne de milă sunt autosabotorii ăștia – îmi tot ziceam eu în timp ce parcurgeam paginile în care erau descriși ca având „tendința de a alerga inconștient după durere, de a căuta experiențe furtunoase după fiecare moment de fericire”. Când sunt atâtea lucruri frumoase după care merită să lupți, să alergi în viață! De ce să te torturezi singur, să te lași bântuit de fantomele trecutului și să te îndrăgostești de propria nefericire ? Sunt întrebările la care Andreea Săvulescu răspunde, ca psihoterapeut, îndemnându-i pe suferinzii de autosabotare la ieșirea din limitele autoimpuse, prin schimbarea comportamentului, prin acțiuni binefăcătoare, care să le deschidă mintea, ca să intre aerul în ea și să nu mai creadă că sunt pândiți de ghinion, urmăriți de blesteme. Să-și schimbe perspectiva asupra vieții, căutând motive de satisfacție și de bucurie.

 

 

 

 

 

 

 

 



PUBLICITATE