Galeriile de Arta “Velea”, unice în peisajul bacauan, gratie inspiratului si daruitului manager care este Gheorghe Frantz, erau doldora de lume, miercuri dupa-amiaza, zumzaind ca un colombariu. La intrare te întampina Mihnea Baran, salutand ceremonios invitatii, pentru a-i conduce apoi pe întortocheata scara care duce spre doua încaperi cu un farmec special, un pic arhaic. E mult lemn acolo, care raspandeste caldura, calm, liniste, o atmosfera primitoare, îmbiind la petrecerea unor clipe de ragaz si contemplare. Un loc cat se poate de potrivit pentru noua personala a lui Mihnea Baran, purtand numele de “Simboluri”. Expozitia a fost prezentata de criticul de arta Iulian Bucur, care a facut o scurta incursiune interesanta în istoria culturii, amintind de niste frumoase obiceiuri ale vechilor greci, pentru a ajunge sa vorbeasca despre un alt mit, cel al fiului risipitor, asa cum îl vede el pe Mihnea Baran, întors acum la prima dragoste (si specializare), si anume, grafica. Strangandu-si îmbogatitoarele, în fond, risipiri, Mihnea reface un parcurs biografic, de fapt, urmarind liniile unei deveniri interioare, ale unui traseu launtric, în care s-au condensat stari, experiente, sentimente, trairi, idei, devenite simboluri. Desenele lui sunt ca niste “exuvii”, un cuvant mai rar (facut celebru de Simona Popescu în cartea cu acelasi titlu), însemnand naparlire, schimbarea pieii, deci înnoire, cat si iesirea fluturelui din pupa. Sunt ca niste experiente de maturizare pe parcursul existentei, cu o mare încarcatura de dragoste, afectiune, tandrete, sentimente care infuzeaza mai toate lucrarile artistului, multe avand aerul unor mici poeme confesive în imagini. Întalnim refugii melancolice în trecut, reculul nostalgic în lumea copilariei, diferite ipostaze ale feminitatii în aceste mici si delicate lucrari cu linii sinuoase, frante, dansante, avand un timbru si o vibratie aparte. Remarcabile sunt formularile libere, dezinvolte, finetea tratarii detaliului, armonia compozitionala, rafinamentul cromatic, sugestiile care se prelungesc dincolo de cadrele materiale. Mihnea cultiva si o savuroasa nota de surpriza, de ludic, de poanta jucausa în lucrarile sale, ca si umbrele enigmatice si sclipirile de mister. În totul, e o expozitie foarte frumoasa, delectabila, în care visul se aliaza sentimentului, reveria luciditatii, gingatia si candoarea amintind de pierdutul teritoriu al inocentei. Prin expresivele sale exfolieri, Mihnea (care pozeaza în îndagostit, într-un autoportret) ne aminteste de stabilitatea si frumusetea sentimentelor adevarate. De altfel, expozitia aceasta este dedicata fiintelor iubite, prezente la vernisaj fiind bunica si prietena lui, carora a tinut, în final, sa le multumeasca pentru ca i-au fost si îi sunt alaturi, cu întelegerea si dragostea lor, esentiale devenirii unui artist.

Alte articole