29 martie 2024
ActualitateÎncepe Bacalaureatul!

Începe Bacalaureatul!

Cei peste 4.000 de candidați înscriși în prima sesiune a Bacalaureatului 2018 participă de astăzi la probele orale ale examenului, urmând ca cele scrise să le susțină abia în luna iunie. În premieră, din acest an, Bacalaureatul începe acum, iarna, și se termină la vară, urmare a unei decizii luate de Ministerul Educației.

Din datele furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, s-au înscris în această sesiune a probelor orale, atât din seria curentă (elevi de clasele a XII-a și a XIII-a, care vor termina anul acesta cursurile liceale), cât și cei din seriile anterioare (care au mai susținut acest examen în alte sesiuni și nu au reușit să-l promoveze integral), 4.124 de candidați (343 din seriile anterioare). 3.827 dintre ei vor da proba orală la Limba și literatura română (din care 43 din seriile anterioare), 3.506 sunt înscriși pentru susținerea competențelor digitale (53 din seriile anterioare), iar 3.693, la competențele lingvistice la o limbă străină (52 din seriile anterioare), din care 3.382 la engleză, 247 la franceză, 4 la germană, 3 la spaniolă și 3 la italiană.. La aceste probe nu se pun note, ci doar calificative de competență: începător, experimentat, avansat. Sunt declarați respinși doar acei elevi care refuză efectiv să răspundă la unul dintre subiecte de pe biletul extras.

Probele orale încep astăzi, 12 februarie 2018, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua și mâine, 13 februarie. În total, sunt 30 de centre de examen, aproape în fiecare colegiu/liceu de unde provin candidații.



Doar unele dintre ele s-au comasat, din lipsă de elevi, după cum urmează: la Liceul Tehnologic „J.M. Elias” din Sascut vor susține probele orale atât elevii din Sascut, cât și cei de la Liceul Tehnologic „G. J. Cancicov” Parincea, la Liceul Tehnologic „A. Vlahuță” Podu Turcului vor susține examenul cei elevii din zonă, dar și cei de la Liceul Tehnologic Răchitoasa, la Colegiul Național „V. Alecsandri” din Bacău, pe lângă elevii de aici vor susține examenul și cei de la Liceul Teoretic „Gr. Tabacaru”, la Colegiul Tehnic „A. Saligny” vor fi și candidații de la Liceul Tehnologic „C. Brâncoveanu”, la Colegiul Tehnic „D. Ghika” Comănești, pe lângă cei din unitate vor susține examenul și elevii de la Liceul Tehnologic Ghimeș Făget, iar la Colegiul Național „C. Negri” Tg. Ocna vor fi toți elevii din localitate, inclusiv de la Liceul Tehnologic.

În zilele de 16, 19 și 20 februarie este programată evaluarea competențelor digitale, iar în perioada 21-22 februarie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.

Următoarele probe, cele scrise, sunt programate la vară: pe 25 iunie, la Limba și literatura română, pe 27 iunie, proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) și pe 28 iunie, proba la alegere a profilului și specializării. Afișarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie, iar cele finale, după rezolvarea eventualelor contestații, pe 9 iulie.

Pregătiri gratuite la universitate pentru probele scrise

Ca în fiecare an, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău va organiza, în perioada imediat următoare susținerii probelor orale, cursuri gratuite pentru candidații de la bacalaureat, atât pentru Limba și literatura română, cât și pentru Matematică. „Organizăm pentru al șaselea an consecutiv aceste cursuri, pentru a veni în sprijinul elevilor care susțin anul acesta examenul de bacalaureat. La aceste cursuri, profesori de prestigiu din cadrul universităţii noastre vor parcurge programa şi subiectele pentru disciplinele Limba şi literatura română și Matematică”, ne-a declarat conf.univ.dr. Cristina Cîrtiță-Buzoianu, prorector pentru etica şi imaginea universităţii.

Pentru disciplina Limba şi literatura română, cursurile se vor desfăşura în fiecare sâmbătă, în perioada 24 februarie – 23 iunie 2018, între orele 09-13, corp C, în amfiteatrul C2 (excepție sărbătorile legale 07.04, 28.04, 26.05 şi 02.06), iar pentru disciplina Matematică, cursurile se vor desfăşura în fiecare duminică, în perioada 25 februarie – 24 iunie 2018, între orele 09-13, corp B, în sala BI 30 (excepție sărbătorile legale 08.04, 29.04, 27.05 şi 03.06). Date de contact, la rectorat sau la facultățile de Litere și Științe.

Profesorii universitari care vor susține aceste cursuri sunt: la Limba și literatura română – Vasile Spiridon, Ecaterina Crețu, Ioan Dănilă, Nicoleta Popa, Mihaela Hriban, Violeta Popa, Petronela Savin și Luminița Drugă, iar la Matematică – Marcelina Mocanu, Iulian Furdu, Roxana Ardeleanu, Carmen Popescu, Valer Nimineț, Manuela Gîrțu, Cerasela Crișan și Otilia Lungu.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri