duminică, 14 decembrie 2025

Încep lucrările la o nouă creșă în cartierul Șerbănești

S-a încheiat licitația pentru proiectarea și construcția unei creșe de 110 locuri din cartierul Șerbănești și a fost desemnat un constructor.

Aceasta va fi prima creșă construită de la zero din ultimii ani.

Investiția va avea o valoare de 13,3 milioane de lei, respectiv 2,6 miloane de euro.



„Vom oferi astfel o alternativă pentru cei care locuiesc în acea zonă a orașului. Suntem aproape și de redeschiderea creșei 9 din cartierul CFR care a trecut printr-un proces de modernizare cu fonduri europene”, a declarat primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

În paralel, se lucrează susținut la modernizarea Creșei 3 de pe strada Pictor Andreescu, tot cu fonduri europene.

„Sper ca aceasta să fie redeschisă la începutul anului școlar viitor. Sunt măsuri concrete pentru susținerea familiilor care au copii”, a mai declarat primarul Bacăului.



spot_img