Incendiu puternic la Brusturoasa: două proprietăți afectate, trei persoane asistate medical

Un incendiu puternic a izbucnit duminică, 26 aprilie, la o locuință din comuna Brusturoasa, sat Brusturoasa, pompierii militari băcăuani intervenind pentru stingerea flăcărilor care au cuprins rapid mai multe construcții din gospodărie.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent pe o suprafață estimată la aproximativ 600–700 de metri pătrați, fiind afectate locuința, un depozit de materiale și mai multe anexe gospodărești.

Pentru gestionarea operativă a situației au fost mobilizate șase autospeciale de stingere, două autospeciale pentru intervenție și comandă (APIC) și o ambulanță SMURD. În sprijinul pompierilor militari au fost alertate și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din Ghimeș și Lunca de Jos.



Incendiul a fost localizat după intervenția echipajelor, pompierii acționând ulterior pentru lichidarea focarelor și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului. Pe durata intervenției, traficul rutier pe DN 12A a fost blocat.

Flăcările au fost lichidate în cursul serii de duminică, după mai multe ore de intervenție.

În urma incendiului au fost afectate două proprietăți. La prima gospodărie au ars locuința, o anexă gospodărească, un adăpost de animale și un depozit de material lemnos, pe o suprafață totală de aproximativ 650 de metri pătrați, fiind înregistrate și pierderi în rândul animalelor din gospodărie. La cea de-a doua proprietate au ars o locuință și o anexă, pe o suprafață totală de aproximativ 150 de metri pătrați.

Pe timpul intervenției, echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale pentru trei persoane. O minoră care prezenta intoxicație cu fum a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe Moinești pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate, iar alte două femei au suferit atacuri de panică.

Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Reprezentanții ISU au precizat că intervenția promptă și coordonată a pompierilor militari a fost esențială pentru limitarea extinderii incendiului la alte gospodării, în condițiile în care județul s-a aflat duminică sub incidența unui cod portocaliu de vânt, factor care a favorizat propagarea rapidă a flăcărilor.



spot_img