joi, 12 martie 2026

Incendiu la trei gospodării de pe strada Alba Iulia; Un bărbat care a încercat să salveze copiii a ajuns la spital

În dimineața zilei de 12 martie, în jurul orei 04:30, pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Bacău, pe strada Alba Iulia. La locul evenimentului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișurile și anexele a trei gospodării. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la alte locuințe din vecinătate, fiind limitate astfel pagubele materiale.

O persoană care prezenta o plagă tăiată la membrul superior a fost preluată de la locul intervenției de către echipajul SMURD și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Bacău pentru îngrijiri medicale.



În urma incendiului au fost înregistrate pagube materiale constând în aproximativ 60 de metri pătrați din acoperișul unei locuințe și o anexă de circa 40 de metri pătrați, aproximativ 50 de metri pătrați din acoperișul unei locuințe și o anexă de aproximativ 20 de metri pătrați, precum și aproximativ 30 de metri pătrați din acoperișul unei locuințe și izolația pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. Potrivit pompierilor, cauza probabilă de producere a incendiului a fost un coș de fum deteriorat.

Valentina Stan, a relatat pe rețelele sociale momentele dramatice prin care au trecut locuitorii din zonă. „Azi noapte, în jurul orei 4:30, am realizat cât de fragilă este viața. Am fost treziți din somn de zgomote puternice și o imagine de coșmar. Să vezi pe geam, chiar lângă tine, cum trei case vecine ard în flăcări îți îngheață sângele în vene”, a scris aceasta.

Potrivit femeii, soțul ei a fost printre primii care au ajuns la una dintre locuințe, știind că acolo locuiesc copii. „Împins de instinctul interior de salvator, fără să fie echipat corespunzător, a vrut să intre să salveze și s-a accidentat la gleznă. Acum este internat la spital, pe Secția Ortopedie, și urmează să fie operat”, a mai relatat martora.

Aceasta a descris și atmosfera din timpul intervenției: „Când am ieșit în stradă am asistat la o scenă pe care doar în filme am văzut-o: sirene de poliție și pompieri, urlete de disperare ale vecinilor, pompieri și echipaje de la ambulanță grăbiți să intervină”. În cele din urmă, locuitorii din zonă au scăpat de pericolul extinderii incendiului. „Din fericire, pompierii militari au reușit să stingă incendiul și să limiteze pagubele”, a concluzionat Valentina Stan.



spot_img