La data de 14 septembrie, Biserica ne invită să celebrăm solemnitatea „Înălțarea Sfintei Cruci”. Pentru unii oameni, crucea poate este doar o simplă bucată de lemn. Pentru noi creștinii crucea este semnul iubirii lui Cristos care, prin moartea sa, ne-a salvat pe noi de păcat și de moarte și ne-a adus mântuirea.
Această sărbătoare amintește și de un eveniment istoric: după ce împăratul Constantin, prin Edictul de la Milano, din anul 313, a proclamat creștinismul ca religie oficială a Imperiului Roman, mama lui, Elena, care era o creștină devotată, a plecat în pelerinaj în Țara Sfântă. Ea avea un singur scop: să descopere adevărata cruce a lui Cristos. Potrivit tradiției, Sfânta Elena a găsit crucea, iar în acel loc este construită Bazilica Sfântului Mormânt, care a fost dedicată în mod solemn la data de 14 septembrie în anul 335.
Crucea, în sine, este un instrument al morții, un instrument de umilire și de tortură. Dar, din momentul în care Isus a urcat pe lemnul crucii, ea a devenit simbolul iubirii nemărginite a lui Dumnezeu pentru noi și semnul victoriei și al mântuirii noastre. De aceea, să ne mândrim cu semnul Sfintei Cruci.
Să nu ne fie teamă sau rușine să arătăm crucea în public, să o purtăm la gât, să facem semnul crucii oriunde ne-am afla.
Sfântul Simeon Noul Teolog spunea „Creștinii care cred în Cristos fac semnul crucii nu pur și simplu, la întâmplare, nu într-un mod indiferent, ci cu toată atenția, cu teamă și cutremur și cu multă evlavie. Căci semnul crucii arată împăcarea și prietenia omului cu Dumnezeu. De aceea, și diavolii se tem de cruce și nu suportă să vadă semnul crucii făcut nici măcar în aer, ci fug imediat de acesta, știind că crucea este semnul prin care omul a redobândit prietenia lui Dumnezeu”.
Semnul sfintei cruci să fie pentru noi un semn al credinței în protecția pe care ne-o oferă Cristos, al speranței că suferința poate duce la o nouă viață și al iubirii pe care suntem chemați să o arătăm celorlalți.
Ar trebui să ținem o cruce aproape de noi. Și să nu uităm niciodată că „Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,16).
Pr. Octavian Sescu, Parohia Romano-Catolică „Nașterea Sfintei Fecioare Maria”, Valea Seacă
