29 martie 2024
ContrasensÎn țara chiorilor, orbii ne arată drumul

În țara chiorilor, orbii ne arată drumul

Se întreabă, unii, pe rețelele sociale, cum de niște absolvenți olimpici cu 10 la Bacalaureat vor fi conduși de unii care au luat 3.20 la examenul maturității. Răspunsul e simplu: Cei cu 3.20 au fost aleși de părinții celor cu 10. Dacă vom depăși momentul, vom observă că, de ani de zile, avem câte o discuție despre educație la fiecare rând de alegeri iar rezultatul este că deșteptăciunea, în loc să ne bântuie, fuge de noi cât o țin picioarele.

Astăzi, s-au apucat să dea lecții de reforma educațională unii care au avut grijă, până acum, să producă prostie pe bandă.

“Sunt cu gangu în casă/ Haleală, sarmale și șorici pe masă/ Ai noștri ne-au lăsat iar singuri acasă/ Dacă vii cu vibe-uri proaste aicea bro mai bine lasă/ Tot ce scoatem e așa bombă, sună anti-tero/ Nu e loc de falsitate, suntem cei mai vero”. Sunt versurile unui cântec scos de o trupă cu mare priză la puștani, numită 5Gang.

Din trupă face parte și un anume Selly, acum în vârstă de 19 ani, care a ieșit, zilele trecute să dea sfaturi despre reforma învățământului.

Ca orice adolescent rebel care se respectă, băiatul nostru a anunțat că nu înțelege de ce trebuie să învețe atâtea materii, care, evident, nu-i folosesc la nimic. Dacă s-ar fi limitat să scrie versuri proaste pentru muzică și mai proastă, nu ar fi fost nici o problema.

Din păcate, pentru că are expunere la nivelul întregii țări deoarece este și vlogger (video blogger, adică; își spune opiniile pe video), problema a ajuns pe agenda publică națională. Și, pot să presupun de pe acum, că nu va rămâne fără urmări.

Adică, dacă și poporul o cere, de ce să nu simplificăm școala, că, să fim sinceri, aici la colonie credeți că sunt necesari cetățeni școliți, inteligenți, cu spirit critic, care să-și pună întrebări?! Nu, bro, Guwernerul nu are nevoie decât de niște mașini de vot care să fie prostite ușor, care să nu se revolte și care pot fi domolite ușor cu cate un cap de Moțoc.

Care-i faza cu capul lui Moțoc? Eh, dacă ați fi trecut pe la orele de literatură ați fi știut. Nu știți nici ce-i aia colonie? Nu, nu Apă de Colonia (care vine de la numele latinizat al orașului Koln, apropo), dar dacă ați fi trecut pe la lecțiile de istorie, ați fi știut.

Nu mi-au plăcut matematicile superioare, din cauza profesorului. Nici chimia nu prea am înghițit-o la liceu, tot pe motiv de profesor. Însă, mult-puțin, cât am reușit să înțeleg din ceea ce am învățat m-a ajutat să înțeleg complexitatea Universului. Ceea ce nu e puțin. Pe plan secundar, matematica, chimia, fizica mi-au arătat ordinea care domnește în lume, că există cauză și efect, că nu poți obține rezultate diferite dacă faci același lucru fără să schimbi condițiile.

Scopul școlii nu este să te facă inginer, afacerist, politician. De asta se poate ocupa, mai târziu, Universitatea. Scopul școlii într-o societatea normală este, am tot spus-o, să creeze cetățeni. Iar prin cetățean se înțelege o persoană capabilă de gândire critică, un om care să nu fie prea ușor de prostit de politicieni de duzină, care să știe care îi sunt drepturile, limitele, ce are voie și ce n-are voie și, mai ales de ce nu are voie. Un cetățean care să-i dea un șut în fund politicianului care încearcă să-l lase fără drepturi, care abuzează de puterea sa, care să nu fie prostit de șarlatani, care să aibă curajul să vorbească atunci când are dreptate și să tacă atunci când nu are.

Dacă școala scoate astfel de cetățeni, societatea prosperă. Pentru că un cetățean și-ar da seama când o companie îl trage în piept și ar proceda in consecință. Ar ieși in stradă să-și apere dreptul său, nu dreptul companiei de a jefui statul și, pe cale de consecință, pe cetățean. Ar întreba de ce este atâta înverșunare pentru că unii cetățeni primesc un mic ajutor de la stat, în vreme ce nimeni nu vede cum companiile primesc ajutoare de mii de ori mai mari. Ar ști limitele constituționale ale Puterilor din Stat și nu ar mai permite unora să-și aroge drepturi pe care Constituția nu le prevede.

Dar un astfel de cetățean e periculos. E subversiv. Amenință echilibrul din colonie. Amenință trezirea din Matrix și, pe cale de consecință, dominația partenerilor strategici.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri