Comuna Stănișești a reușit, în mandatele primarului Bogdan Theodor Popa, să recupereze decalajele de dezvoltare pe care le avea față de alte localități din județul Bacău. Au fost renovate și modernizate patru din cele șase școli din comună, au fost construite din temelii două grădinițe moderne, cu fonduri europene, urmează să fie recepționat căminul cultural iar drumurile care traversează comuna au fost pentru prima oară asfaltate.
Planurile primarului Bogdan Theodor Popa, pentru următoarea perioadă, sunt ambițioase: să asfalteze 6 kilometri prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” (Slobozia-Slobozia Nouă) și încă șase kilometri (Slobozia Nouă-Antohești) cu finanțare de la Compania Națională de Investiții, să modernizeze iluminatul public, cu lămpi LED, să modernizeze târgul comunal, cu fonduri europene, să achiziționeze un microbuz electric iar în comună să fie montate două stații de încărcare a autoturismelor cu zero emisii. Comuna Stănișești, aflată în estul județului Bacău, pe Valea Zeletinului, altădată, o așezare defavorizată, se modernizează în ritm accelerat.
Administrația PSD a comunei, condusă de Bogdan Theodor Popa, a reușit să dezvolte și să modernizeze integral infrastructura școlară. Zilele trecute au fost recepționate și inaugurate două grădinițe, finanțate din fonduri europene, investiții în valoare de 1,4 milioane de lei, fiecare. La evenimentul inaugural au participat europarlamentarul Dragoș Benea, deputații Ana Cătăuță și Ionel Floroiu, Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, inspectorul școlar general Anca Egarmin, primarul comunei Dealul Morii, Gabriel Savin, primarul din Răchitoasa, Valentin Moraru și consilierii județeni Vasile Isvoran și Adrian Nistor. Cele două grădinițe au împreună o capacitate de 108 locuri.
”Primarul Bogdan Popa a reușit să facă în Stănișești investiții importante și necesare, care nu s-au realizat nici în unele orașe. Câte grădinițe s-au construit în municipiul Bacău, cu fonduri europene? Niciuna. Comuna Stănișești nu are un buget suficient de mare încât să realizeze investiții de o așa anvergură. Bogdan a depus proiecte, a obținut finanțări și a reușit să modernizeze integral infrastructura școlară. Un primar ca el ar face față cu brio și dacă ar administra un oraș”.
Dragoș Benea-europarlamentar
”Infrastructura preșcolară din Stănișești este la standarde europene. Este meritul lui Bogdan Popa, un om inimos, dedicat oamenilor din zonă, un om muncitor, care a reușit să atragă finanțări europene pentru nevoile comunei. Investițiile în educație și sănătate sunt cele mai importante pentru viitorul unei comunități!”
Ionel Floroiu-deputat
”Am mers cu mare drag în comuna mea natală, în Stănișești. Îl felicit din inimă pe primarul comunei, Bogdan Popa, pentru dăruirea cu care se luptă pentru proiectele comunității mele de suflet.”
deputat Ana Cătăuță
”Îl felicit pe Bogdan Teodor Popa, primarul comunei Stănișești, pentru modul în care a înțeles necesitatea de a transforma localitatea rurală pe care o conduce într-un mediu în care cetățenii au acces la principalele servicii publice esențiale pentru un trai decent. De asemenea, mă bucur că edilul Bogdan Teodor Popa a primit finanțare în valoare de 11 mil. lei, prin Programul Anghel Saligny, pentru asfaltarea drumului care leagă Slobozia de Sus de Slobozia Veche, o cale rutieră extrem de necesară pentru locuitorii din zonă. Refacerea acesteia va scurta ruta către Bacău cu 32 km!”.
Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău
”Aproximativ 80 de copii vor fi școlarizați în spațiul modern al Grădiniței cu Program Normal Slobozia Nouă chiar din acest an școlar, beneficiind de dotări moderne și de un ambient favorabil socializării, jocului și, bineînțeles, învățării.”
Anca Egarmin, inspector general al ISJ Bacău
Investiții și proiecte noi la Stănișești
Comuna Stănișești are șase școli iar patru dintre acestea au fost modernizate și reabilitate integral. Doar o școală mai necesită investiții. În scurt timp va fi semnat contractul de finanțare, prin POR, în valoare de 1,7 milioane de lei pentru modernizarea acestei unități de învățământ.
”După modernizarea acestei școli, toate unitățile de învățământ din comună vor fi la standarde europene. În câteva zile vom recepționa și căminul cultural din satul Slobozia, care a costat aproximativ 600 de mii de lei și a fost realizat din fonduri proprii”, ne-a declarat primarul Bogdan Popa. În ultimii ani, grație ideilor și proiectelor gândite de administrația din Stănișești, a fost modernizată o bună parte a infrastructurii rutiere. Consiliul Județean Bacău a realizat asfaltarea și modernizarea DJ 243, prin PNDL.
Totodată, au fost modernizate și mai multe drumuri comunale. Dar investițiile nu se opresc aici. ”Am primit prin Programul ”Anghel Saligny” 11 milioane de lei, bani cu care vom asfalta 6,1 kilometri din drumul Slobozia-Slobozia Nouă. Mai rămân încă 6 kilometri de drum comunal (DC46), între Slobozia Nouă și Antohești, pentru care vom depune proiect la Compania Națională de Investiții.
Avem proiecte pentru realizarea unui centru comunitar, prin Fondul de Mediu vom moderniza iluminatul stradal cu lămpi LED, prin PNRR avem finanțare asigurată pentru achiziționarea unui microbuz electric. Am semnat finanțarea prin AFIR, de aproximativ 100.000 de euro, pentru realizarea unui târg comunal modern. 50% din această sumă sunt fonduri europene, restul îl vom asigura din bugetul local. Totodată, am depus deja un proiect, la Ministerul Mediului, pentru înființarea a două stații de încărcare a autoturismelor electrice”, a mai adăugat primarul Popa.
















