– din loc in loc, printre casele batrânesti din sat rasare câte o vila – constructiile terminate sau nu, sunt rodul muncii tinerilor care au plecat sa munceasca in strainatate ca sa-si poata face un rost in viata
Urc la pas dealul Primariei Luizi Calugara si caut sa descopar oameni noi care sa-mi impartaseasca din experienta lor de viata. Bruma ce cazuse peste noapte a golit copacii de frunze. Soarele aparut de dupa dealuri incepe sa incalzeasca timid casele gospodarilor din zona si ogoarele cu porumb inca necules. Linistea satului, mirosul toamnei si lumina calda a soarelui ma poarta in sus, pe drumul marginit de case. O nuca a cazut dintr-un copac chiar in fata mea, vrând parca sa ma trezeasca din visare. Ma aplec, o iau, o sparg si o manânc. O poarta trântita ma readuce in lumea satului si când ridic privirea, vad un barbat care trebaluia la un utilaj agricol. Ma apropii de el si din vorba-i domoala imi dau seama ca este om bun. Era preocupat sa sudeze bratul masinariei care taia porumbul si nu prea avea vreme de stat la povesti. Cu poate acestea, picioarele mele n-au vrut sa plece mai departe si au ramas tintuite locului.
Muncesc pamântul ca sa-si completeze pensiile mici
Anton Funaru este proaspat pensionar. Dupa 60 de ani de viata si 42 de ani in câmpul muncii s-a ales cu o pensie de doar 850 de lei. Daca nu ar munci in continuare, pensia nu i-ar acoperi cheltuielile lunare. A lucrat multe la viata lui, activând printre altele la Barleta, Aerostar si mai apoi chiar la scoala din sat, ca fochist. “Abia de la anu’ poate sa mai creasca putin pensia când se va include si armata in calcul. Mi s-au luat sporurile de noapte si cele ca fochist, mi-au mai luat 25 la suta si ma mir ca am mai ramas si cu bruma asta de bani!”, spune Anton Funaru. La pensie, meseria de mecanic ii este de folos in continuare pentru ca tot timpul se gaseste câte ceva de reparat. Feciorii plecati la munca in strainatate s-au gândit sa-i usureze munca si i-au cumparat tatalui un utilaj agricol second-hand. “Am agatat un musuroi de soareci pe câmp si s-a rupt ceva. Nu degeaba se lucreaza in strainatate mecanizat! Eu la un hectar de porumb am scutit cu utilajul acesta vechi munca a 14 oameni pe care trebuia sa-i platesc cu 50-60 de lei/zi”, declara barbatul.
Baietii in Italia, parintii in Luizi
Când vine vorba despre copii, pe chipul barbatului se asterne tristetea. Familia Funaru are doi baieti, un nepot si o nepoata, cu totii plecati in Italia, la munca. O luna pe an sau chiar mai putin, copiii si nepotii ajung acasa, la Luizi. Ii asteapta parintii si o gospodarie mare, ridicata in mare parte si cu ajutorul lor. Sotii Funaru au norocul ca sunt inca tineri si au forta de munca, asa ca nu se declara neputiinciosi in lipsa copiilor. “Sotia mai are pâna la pensie un an si jumatate. Muncim de dimineata pâna seara, pentru noi si pentru copiii nostri. Speram ca intr-o buna zi sa se schimbe ceva in tara asta si sa ni se intoarca copii acasa! Nu este familie pe strada aceasta care sa nu aiba un copil plecat in strainatate!, spune Anton Funaru. Intre timp, barbatul termina de reparat utilajul, iar in poarta casei isi face aparitia sotia. Aceasta il zoreste pentru ca trebuie sa plece din nou la câmp. Au de strâns porumbul de pe câmp, de arat si daca vremea tine cu ei, vor sa-i ajute si pe altii sa-si puna la adapost cerealele injumatatite de seceta din acest an.
