Există… gingășii de neînțeles. De pildă, aud tot mai des despre faptul că în campania electorală ar trebui să fim echidistanți. Dată fiind subiectivitatea umană, echidistanța este imposibilă. Visul lui Dandanache – „ca românul imparțial” – e de poveste… Mergem la vot? Evident că mergem. Aceasta este esența democrației. DA și NU sunt vectorii noștri de putere. Cam singurii…
C.N.S.A.S. și A.N.I., organisme oficiale care ar fi trebuit să ne ofere portretele morale și… legale ale candidaților n-au avut timp de așa ceva. Au intrat în joc varii ONG-uri care au concluzionat că printre candidații la europarlamentare sunt traseiști (10%), amici ai nepotismului (30%), lipiți de afacerile cu statul (27%), posesori de avere netransparentă (35%), asediați de probleme penale neclarificate (11%) și de conflicte care vizează discriminarea (30%).
Lipsa de autonomie față de serviciile secrete i-ar caracteriza pe 35% dintre candidați. Potrivit criteriilor care vizează frauda academică, amenzile pentru comportamente nesociale și alte incompatibilități, 41% dintre candidați se află în ofsaid. În toate partidele găsim acest deranj. În proporții diferite, desigur.
„Democraţia este cea mai rea formă de guvernare cu excepţia tuturor celorlalte forme care au fost încercate din când în când”, zice cu îndreptățire Churchill; a alege înseamnă a prefera răul cel mai mic posibil. Nu există candidați perfecți, ci mai puțin răi decât ceilalți.
Credința empirică ne dă ghes să credem că toate lebedele sunt albe. Afirmația pare rezonabilă, însă nu este o deducție validă. Puține, e drept, dar unele lebede sunt negre… Poetul Iuvenal spunea că un om bun este la fel de rar ca o lebădă neagră (rara avis in terris nigroque simillima cygno). Cred că atitudinea noastră la vot ar trebui să fie simplă: să fim în căutarea lebedei negre. Sau poate că în căutarea lebedei negre cu pete albe cât mai puține…
