M-am împăcat greu cu ideea că sinceritatea nu e bună în toate cazurile, asta mai ales în prima mea tinerețe, când luam totul la modul personal și țineam până în pânzele albe la convingerile mele, formate destul de timpuriu. Puteam să cedez într-o discuție, dar o făceam doar aparent,  mai  ales când aveam neșansa să vorbesc cu cineva rigid, cu mintea închistată, adică genul de om pe care nu-mi face plăcere să-l întâlnesc. Nu-mi  consum energia în dispute fără rost, nu am mania contrazicerii și evit să am de-a face cu persoane conflictuale, ele fiindu-mi profund antipatice, pentru că mă obosesc. Îmi plac relațiile clare, nu cele ambigue, de aceea am vrut mereu adevăr în relațiile mele cu oamenii, știind că am puterea să-l suport. De aceea m-am și purtat nesăbuit de multe ori, punându-mi inima pe tavă, „mon coeur mis à nu”, ceea ce nu mi-a adus decât lucruri rele. Am înțeles mult mai târziu că nu e deloc prudent să joci cu cărțile pe față, chiar cu oamenii foarte apropiați. Sau pe care eu îi credeam așa, îi socoteam prieteni, până când am avut revelația ipocriziei lor, chiar a nemerniciei unora. Oameni mărunți, cu  suflet de slugă. Mi-a rămas, din adolescență, când am ascultat la radio și apoi am citit piesa „Suflete tari” de Camil Petrescu, o puternică atracție pentru firile puternice și nobile.

Fiindcă în tableta mea de săptămâna trecută m-am oprit asupra unei cărți despre relații eșuate, am să fac o coda, adică am să adaug un fel de învățătură desprinsă din ultimul capitol. Aurora Liiceanu, pe care eu o citesc și o urmăresc cu multă simpatie, pentru că este și o doamnă elegantă, distinsă, o persoană de lume bună, asta pe lângă competențele ei strict profesionale, spune că nu trebuie să privim relațiile care nu au mers ca pe o nenorocire, fiindcă ele sunt adevărate lecții de viață. „Avem în cursul vieții, întâmplări rele, experiențe rele, trădări, adesea chiar din partea unor oameni apropiați nouă, calomnii, dezamăgiri, accidente nefericite, minciuni, intrigi, înșelări, invidii. Toate acestea formează un tezaur al răului care are mare impact asupra vieții noastre. Nu putem uita ce ni s-a întâmplat ca experiență negativă”. Răul este și el nescesar în viața noastră, spune psihologul, dar după el poate veni și partea bună, așa-numitul „efect al negativității”. E ca și cum ar rămâne în noi un clopoțel care emite un sunet de avertisment, atenționându-ne să deschidem bine ochii când facem alegeri, amintindu-ne să nu ne grăbim, că stricăm treaba.

Oricât aș fi de rațională, recunosc însă că toate astea nu prea se potrivesc când e vorba despre dragoste, pentru că inima are alte rațiuni, după cum se știe. Sunt oameni care nu învață niciodată nimic din greșelile lor și le repetă, cu mare silință, ca să spun așa, de fiecare dată. Parcă își caută suferința, nefericirea. Cel mai adesea ei sunt din rândul acelora care nu suportă singurătatea, care nu au descoperit liniștea, seninătatea, împăcarea cu sine aduse de ea și aleargă mereu după alte și alte relații, dând cu capul în același loc. Pascal spunea că toată nefericirea omului vine din faptul că nu știe să stea liniștit într-o în cameră, lucru la care nu strică să ne gândim, măcar din când în când.



PUBLICITATE