Sa cladesti cladindu-te pe tine. In lungi ore. Zile, saptamani, luni. Ani. Cand esti singur cu limitele tale. Cu sudoarea ta. Cu dezamagirile si sperantele tale. Cand cei din jur cred mai putin decat ai tu nevoie, atunci trebuie sa gasesti in tine forta de a merge mai departe. Sa zambesti increzator chiar daca mintea si trupul te dor de incordare si de asteptarea semnului izbavitor al succesului. Si mai e si sufletul. Cu el e mai greu. Pe el nu-l poti pacali cu exercitii si argumente. Lui trebuie sa-i dai, picatura cu picatura, mereu si mereu, lumina si caldura de om intreg. Chiar daca tu abia descoperi viata. Chiar daca tu ai bataturi in palma, bataturi care se rup si sangereaza, nu renunti. Chiar daca picioarele nu te mai asculta si vor sa se opreasca, nu te opresti. Chiar daca ochii iti ard in cap de incordare si transpiratie, nu spui stop. Chiar daca inima iti bubuie in piept ca o vietate fara aparare, nu vrei liniste. Chiar daca apare ispita abandonului. aLa ce bun toate astea? Pentru ce atata chin? De ce sa n-am si eu bucuriile celorlalti?” Dar, nu, nu ai voie! Si nu pentru cei care te iubesc, care te ajuta, care cred in tine. Ei mai au si altceva. Tu nu ai decat nebuneasca ta intrecere cu timpul, cu inaltimea, cu distanta, cu orice inseamna depasire si autodepasire.
Si cand te gandesti ca, de cele mai multe ori, ai la dispozitie foarte putin ca sa-ti demonstrezi ca n-ai muncit in zadar. Cat dureaza un exercitiu de gimnastica, o intrecere de canotaj, un meci de box, o cursa automobilistica, o partida de tenis. Putin, foarte putin. In acel putin trebuie sa aduci totul. Si inca ceva. Credinta absoluta ca poti, ca esti cel mai bun, indiferent cine iti sunt adversarii. Reusesti, si tot trecutul chinuitor care te-a impins in varf dispare. O cupa pentru colectia de trofee. Flori pentru ca sunt frumoase. Dar mai ales imnul tarii tale. Pentru ca esti roman si vrei sa se stie asta, oriunde te-ai afla. Noaptea, cand ramai singur cu tine, iti spui ca a meritat. Ca n-ai trudit degeaba in timp ce altii n-aveau griji. Si iti aduci aminte imnul. Si iti aduci aminte de palmele dureroase, sau de picioarele intepenite, sau de ochii care ustura. Si te gandesti ca mai ai de munca. Pentru ca, daca ai fost o data primul, poti sa mai fii inca o data. Si inca o data. Si…
Scris de Nelu Brosteanu
