Cum am mai spus-o de câteva ori, sunt o ființă papivoră. Citesc uneori cam tot ce-mi pică în mână, presă, mai ales. Și vreau să aflu mai multe lucruri și despre oamenii de presă pe care-i admir. În vremea visătoarei mele adolescențe, când eram pasionată de cărți, de teatru, film, de istoria artei, dar și de dans, aveam două jurnaliste occidentale preferate, Oriana Fallaci și Francoise Giroud.

Două femei extrem de inteligente, foc de talentate, temperamentale, tipul de passsionaria, amândouă fiind implicate în importante acțiuni politice, mișcări sociale, combătând pentru cauze nobile. Le-am căutat, mai târziu, și cărțile, romanul „Un bărbat” al Orianei Fallaci, tulburându-mă. Și în presa noastră sunt câteva condeie feminine ascuțite, pe care le urmăresc cu atenție. Mai de mult, o citeam cu mult interes pe Ecaterina Oproiu, apoi pe Ileana Mălăncioiu, o „Antigonă” a scrisului, după cum a numit-o G. Grigurcu, cred. Iar de ceva timp, Tia Șerbănescu este jurnalista care-mi satisface gustul pentru ironie, expresie plastică, umor mucalit.

Doamna respectivă este o profesionistă de mare clasă, care a mâncat toată viața presă pe pâine, cum se zice, respectându-și condiția de intelectual creator de puncte de vedere, de atitudine. Are o inteligență tăioasă, e hiperlucidă, onestă și responsabilă, nefăcând niciodată afirmații în gol. Face analize corecte, pune diagnostice exacte, iar stilul ei mă „prinde” de fiecare dată. Deși constatările pe care le face sunt amare, o citesc mereu cu un zâmbet sau chiar râzând cu adevărat, de bine ce le zice. Și fără s-o lungească vreodată, fiindcă rubrica ei se numește, foarte grăitor, Bref. Iar a scrie scurt și cu miez, cu stil, cu câte o poantă plasată la fix, e treabă grea, nu glumă, e artă.

Am înțeles-o pe jurnalistă și mai bine (crescându-mi admirația pentru ea), când am parcurs volumul de convorbiri semnat de Cristian Pătrășconiu, Trântind ușa, în care cunoscuta jurnalistă povestește o mulțime de lucruri interesante din biografia ei profesională. Sunt în carte multe scene memorabile din lumea presei, însoțite de multă culoare și chiar de o atrăgătoare latură anecdotică. Tia Șerbănescu povestește cu har și cu haz, când e cazul, multele ei întâlniri cu mari personalități, cu figuri de prim rang din epoca traversată, începând din adolescență și tinerețe, până în anii de maturitate.

Are privirea ascuțită, sagace, un viu spirit critic și un verb acid. Dar știe să fie și afectuoasă, tandră, când este vorba despre oamenii cu care a avut afinități, când își amintește despre prieteniile ei. Chiar dacă i s-au întâmplat o mulțime de lucruri neplăcute în viață, despărțiri nedorite, nedrepte, care au făcut-o să sufere, de unde și titlul acesta cu ușa trântită, Tia Șerbănescu și-a păstrat seninătatea, calmul, obiectivitatea, și nu s-a înrăit, nu s-a acrit, nu s-a înregimentat, căutând să se pricopsească sau să-și ia vreo revanșă.

Și-a păstrat, cu demnitate, bunul ei cel mai de preț, gândirea liberă, pe cont propriu, și umorul, ca armă imbatabilă împotriva relei-credințe și prostiei. „Prostul dacă nu-i vulgar pare că-i prost în zadar” spune jurnalista, comentând scandalul de la vârful TVR, unde e cocoțată o persoană cu o atitudine incalificabilă față de angajați, și cu un un limbaj de birjar.

Ca persoana respectivă, care crede că jurnaliștilor li s-ar cuveni „pumni în gură” etc, sunt mulți, din păcate. De aceea, e cu atât mai mult demn de respect faptul că mai există oameni de curaj, jurnaliști despre care să se poată spune că își fac profesia, care e una vocațională, cu dedicație, cu onestitate și răspundere civică și morală. Tia Șerbănescu face parte dintre aceștia, puțini, e un spirit liber, un om căruia nu i se poate pune pumnul în gură, de aceea e foarte îndreptățită compararea ei (făcută de Cristian Pătrășconiu) cu „un fel de crucișător moral al presei românești”. Numai că, la starea de lucruri din societatea românească, ar fi nevoie de o escadrilă de „crucișătoare morale”, doar-doar s-o mai curăța ceva.