Din spatele calculatorului, la adăpostul anonimatului, cel mai adesea, se poate spune orice. Dar nu ar trebui să fie așa, pentru că este vorba despre un spațiu public, iar acesta nu ar trebui lăsat la voia întâmplării, ca să fie infestat cu tot felul de dejecții. Să le ceri însă unora un minimum de bun-simț, de autocontrol e prea mult, din moment ce marea și singura lor distracție, pesemne, e vorba groasă, vâscoasă, noroioasă, înjurătura trivială.
Sunt indivizi agresivi, resentimentari, plini de toxine, care dau senzația că nu au nicio ocupație și stau non-stop pe rețelele de socializare, pe forumurile unor publicații, pe Facebook, dându-și cu părerea despre orice și despre oricine.
Cei mai penibili sunt atotștiutorii, care atacă toate subiectele, băgându-se ostentativ în discuții despre cele mai diverse teme. N-are idei, argumente, dar are tupeu cu caru’, e plin de sine și extrem de combativ, contrazicând pe toată lumea. Apoi, rețelele sunt sufocate de avalanșa de proști totalmente agramați, dar foarte vivace, lansându-se inconștient, desigur, în fel de fel de controverse.
Vin la rând inșii năimiți de cine știe ce formațiune, care au ținte precise și împrăștie calomnii, denigrează, maculând tot ce ating. Sunt și din cei care se cred atât de deștepți, încât pot să ia peste picior, să minimalizeze pe oricine, într-un mod bășcălios, trăgându-se de bretele cu alți ciraci aidoma lor, foarte activi și ei în mediul on-line.
Din păcate, sunt prea puțini acei oameni care știu cu adevărat să citească, pentru asta fiind nevoie de un anume efort, altfel sensurile trec pe lângă, scapă înțelegerii. Oamenii nu mai au însă răbdare și totul se face pe fugă și pe deasupra, fragmentar, superficial, zappingul devenind un mod de existență. Iar cu acei aprigi combatanți de pe forumuri, cu surplus de adrenalină, umorali, veșnic încrâncenați, n-are rost să te răfuiești nicicum. Dimpotrivă, e bine să-ți amintești o înțeleaptă vorbă a lui Caragiale (era un sfat pe care i-l dădea lui Octavian Goga, ajuns în închisoare, în urma unor procese de presă).
„Ți-am spus de atâtea ori, nu te mai bate cu proștii, că te răpun… Ce crezi tu, pe urma cui am suferit eu în viață? Pe urma deștepților ? Prostia, suverana prostie e întotdeauna mai tare.(…) Nimic mai greu decât să cârmuiești proștii. Ei au un instinct de împotrivire organică.” Organică era și suferința marelui scriitor în fața prostiei, care-i dădea dureri fizice, îl lua cu rece în creștet când se izbea de ea. Ăsta-i paradoxul, prostia nu-i doare pe „apropitarii” ei, dar dă grele dureri de cap celorlalți, neatinși de ea.
Revenind la ce spuneam vizavi de „păreriștii” de toate orientările și culorile, inși sterili și toxici, cred din ce în ce mai mult că e nevoie urgentă de o ecologie a opiniilor, pentru ca viața noastră socială să fie una civilizată și mai curată, cu un aer respirabil. E prea multă frenezie autodizolvantă, profund nocivă, în spațiul public, e inflație și trebuie să scăpăm de ea.
