Revin la noua carte a lui Isabel Allende, în care cunoscuta scriitoare chiliană încearcă să ne spună, pe înțelesul tuturor, adică într-un limbaj cât mai simplu și direct, care sunt dorințele femeilor și cum este povestea cu „dragostea nerăbdătoare, viața lungă și ursitoarele bune” (acesta fiind lungul subtitlu la „Ce vrem noi, femeile?”).

Rememorându-și trecutul, când se oprește la anii de copilărie și adolescență, Isabel evocă figura bunicului ei matern, în casa căruia a crescut. Bătrânul, care a tot încercat să-și disciplineze năbădăioasa nepoată, avea, de pildă, o concepţie foarte clară despre un cuplu. Unul clasic, evident, în care rolurile tradiţionale erau astfel configurate: bărbatul procură, protejează şi porunceşte, iar femeia slujeşte, îngrijeşte şi ascultă. Chestiune din care reieşea categoric că, pentru un bărbat căsătoria era convenabilă, în timp ce pentru femeie nu era altceva decât o afacere proastă. Iar scriitoarea îl laudă pentru observaţia asta atât de adevărată, zicând că el era cu mult deasupra timpului său prin spiritul liber, prin obișnuința de a gândi cu propriul cap.

În sprijinul a ceea ce recunoștea bătrânul domn, reprezentant al unei societăți patriarhale, vin mai nou sondajele care aduc dovezi cât se poate de limpezi, greu de contrazis, că oamenii cei mai fericiţi sunt bărbaţii însuraţi şi femeile nemăritate. Isabele s-a măritat însă, și asta de mai multe ori, și nu a avut parte numai de lucruri bune, dimpotrivă. A cunoscut și suferințele produse de violență (și de aceea e foarte empatică față de femeile care au îndurat asemenea inumane tratamente), apoi și-a pierdut fiica, bolnavă de porfirie, în fine, a coborât de mai multe ori în infern, dar nu și-a pierdut bucuria de a trăi din plin, de a o lua întotdeauna de la capăt. Iar bucuria ei de a trăi răzbate din fiecare pagină a cărții, scrisă cu o cuceritoare sinceritate. La aproape 8o de ani, autoarea este din nou îndrăgostită, având un nou iubit, și se amuză reproducând o celebră zicere a lui Mae West (planturoasa divă a Hollywoodului de altădată, o mare stea a filmului mut), care avea un formidabil, savuros simț al umorului: niciodată nu ești prea bătrân ca să întinerești. Și IsabelAllende povestește despre rețeta ei, răspunzând la întrebarea unor tineri curioși să afle cum este să iubești la 78 de ani: „Ei bine, e la fel ca dragostea de la 17 ani, dar cu o senzație de urgență. Lui Roger și mie ne rămân puțini ani înainte.

Timpul trece tiptil, ca pe vârfuri, ca în glumă, și dintr-o dată ne sperie dacă ne privim în oglindă și ne lovește din spate. Fiecare minut e prețios și nu-l putem irosi prin neînțelegeri, nerăbdare, gelozie, meschinării și atâtea alte tâmpenii care murdăresc o relație. De fapt, este o formulă care se poate aplica la orice vârstă, pentru că toate zilele sunt numărate. Dacă aș fi făcut-o înainte, n-aș fi avut două divorțuri la activ”.

Ce vor femeile, așadar? Nimic altceva decât siguranță, să fie apreciate, să trăiască în pace, să dispună de resurse proprii, să fie conectate, și, mai ales, își doresc dragoste, după cum rezumă scriitoarea.

Aș putea să spun, simplu, nu-i așa? Ce mai așteptați, domnilor, acum că ați aflat aceste lucruri?



PUBLICITATE