29 martie 2024
ActualitateHublou / Nervi de primăvară

Hublou / Nervi de primăvară

Greu de imaginat ceva mai stupid decât o emisiune de pe un canal TV în care se făcea vorbire despre soțiile sau iubitele unor lideri politici de la noi. Pe lângă faptul că aici merge de minune zicala „țara arde și baba se piaptănă”, subiectul fiind cât se poate de insignifiant, penibil de-a dreptul era tonul serios, „profesionist”, vezi Doamne, în care erau discutate „problemele”, invitată fiind un designer de modă care să comenteze aparițiile, stilul doamnelor respective. Într-o țară în care sărăcia e aproape endemică, iar ruinele cresc în jurul nostru, și în care sunt atât de multe chestiuni grave amânate sine die, de asta ne arde nouă, asta ne interesează, toaletele unor anumite doamne! Totul era de un ridicol abisal, orice comentariu fiind de prisos. Deși nu mă pot abține să nu spun că suntem sfidați în cel mai ridicat grad, într-un chip inadmisibil, că prea suntem luați de proști, iar reacțiile adevărate, puternice, întârzie. Cu hazul de necaz nu rezolvăm nimic, nici cu glumițile, și nici cu bășcălia, pentru că ea se întoarce împotriva noastră ca un bumerang. Despre bășcălie, într-o tabletă plină de miez, Ana Blandiana zicea că este o „vocabulă mirosind aproape dramatic a sarmale și mititei”, având o mare (o prea mare) importanță în psihologia poporului român. Și C. Drăghicescu scria, dacă ne amintim bine, despre „lipsa de energie activă, pasivitatea defensivă și resemnată a românilor”, lăsând loc doar la „protestarea verbală prin batjocură și sarcasme”.
Când e vorba despre presă, cred că avem nevoie de adevărați profesioniști, competenți, respectabili, onești, care să furnizeze corect și decent informații, care să se ocupe de chestiuni importante, de maximă urgență, vizând interesul general. Care să scrie sau să realizeze emisiuni bine documentate, interesante, gândite cu acuratețe și prezentate cu echilibru, pe un ton civilizat, nepărtinitor, nepartizan. Profesioniști care au capacitatea de a privi realitățile românești actuale într-un chip lucid, pătrunzător, având puncte de vedere pertinente și, mai cu seamă, obiectivitate, deschidere și bună-credință. În loc de asta, când deschizi televizorul vezi, pe unele platouri, niște măscărici ai neantului, care-și tot vântură impostura (cică-s analiști!) și își exhibă jalnicile umori. Minciuni crase, duplicitate, șiretenie, servilism, sforării, spirit tranzacționist, abureală, miștocăreală ieftină, cam asta vezi la protagoniștii (aceiași până la exasperare!) acelor pseudo-emisiuni. Mișună pe acolo, prin canalele (cuvântul luat într-un prim sens e foarte exact) TV, fel de fel de ipochimeni agramați și infatuați, sfertodocți mincinoși și șmecheri, cu un tupeu fără margini, care nici nu-și pot imagina că există pe lume și onestitate, demnitate. În fine, deși nu mă grăbesc să judec și să arunc cu dispreț în niște oameni, chiar că sunt câțiva pentru care nu am nicio considerație. Dar îmi este din ce în ce mai clar că împotriva răului și a absurdului nu poți lupta cu armele rațiunii și ale bunului- simț. Și sunt împotriva bășcăliei pentru că ea dizolvă orice criteriu, transformând totul într-o apă și-un pământ, în ceva mocirlos, mlăștinos, care te trage la fund.
Spengler spunea că „Fiecare epocă are sufletul său”, dar mie mi se pare că nu mai găsesc semnele sensibilității, ale deschiderii, largheții și mărinimii sufletești în timpurile atât de amestecate și de urâte pe care le trăim. Uit însă că există și suflete mici, meschine, chircite, groaznic de urâte, de întunecate. Am zile când mă gândesc numai la asta, tot așa cum am zile, mai ales când mă trezesc cu soarele-n ferestre, când îmi vine în minte ce a răspuns odată Enescu, întrebat fiind „cum sunt românii”? Iar el a spus, cu un râs copilăresc: „Sunt niște visători”. Da, când suntem visători reușim să facem lucruri frumoase, să creăm ceva valoros, dar tot visătoria e aceea care ne duce spre risipirea vocației și neîmplinirea unui destin de care să fim mândri.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri