Doua zile commemorative la Sala Orizont. Luni si marti, handbalistii de la CSS Bacau, Top Handbal Bacau, AS Onesti, AS Tescani si LPS Piatra Neamt au jucat in amintirea antrenorului Marcel Paunica, de la a carui disparitie s-au implinit trei ani. “Profesorul Marcel Paunica iubea copiii si sunt convins ca si dumnealui i-ar fi placut sa vada aceste meciuri. Pe mine m-ati impresionat cu totii“, a transmis antrenorul George Calin la festivitatea de premiere, unde fiecare participant a primit diplome personalizate, tricouri si mici atentii dulci de Mos Craciun. Cele mai multe victorii a acumulat LPS Piatra Neamt (antrenata de fostul “secund” al Stiintei, Stelian Bursuc), dar toti copiii au fost câstigatori prin insasi prezenta la acest concurs cu valoare afectiva, organizat de CSS Bacau, Top Handbal, Asociatia Judeteana de Handbal si Directia Judeteana pentru Sport si Tineret. Turneul din 2010 a avut in program opt meciuri intre juniori, completate cu o reuniune demonstrativa intre o selectionata Old Boys (coordonata de prof. Alexandru Eftene) si copiii de la CSS. Totul, in memoria unuia dintre cei mai buni antrenori ai Bacaului, descoperitor de talente si creator al unei veritabile si valoroase scoli de handbal. (Dana P.)















