Desemnată de FRG drept cea mai bună gimnastă din România în 2025, an în care a cucerit bronzul mondial la junioare, sportiva în vârstă de 15 ani descoperită și formată de antrenorii Vasilica și Cornel Agop la SCM Bacău mărturisește că țelul său este Olimpiada de la Los Angeles din 2028
Îi place să deseneze. Mult de tot. Obișnuiește să deseneze pe hârtie, așa cum îi stă bine unei foste eleve la Colegiul Național de Artă. Dar, mai ales, desenează în aer, pe bârnă sau pe covor, așa cum o poate face doar o gimnastă de succes. Iar fosta elevă a Colegiului Național de Artă „George Apostu” din Bacău, Alexia Elena Blănaru este cu adevărat o gimnastă de succes. O dovedesc rezultatele sale, în frunte cu bronzul cucerit toamna trecută, la Mondialele de juniori de la Manila, singura medalie adusă de România din Filipine. Și, evident, o arată titlul de a doua cea mai bună gimnastă a țării în 2025 cu care a fost gratificată de FRG. În vârstă de 15 ani (va împlini 16 pe 22 mai), băcăuanca descoperită și lansată de antrenorii Vasilica și Cornel Agop la SCM Bacău se pregătește pentru un nou sezon competițional plin. Primul la senioare. Un sezon pe care Alexia, în spiritul pasiunii sale pentru desen și pictură, îl vede în culori vii. Iar albastrul, galbenul, negrul, verdele și roșul nu pot lipsi în condițiile în care visul componentei Centrului Național Olimpic de la Deva rămâne Olimpiada de la Los Angeles, de peste doi ani.
-Alexia, să dăm timpul înapoi. Cu mult înapoi. Care este prima ta amintire legată de începutul practicării gimnasticii?
-Țin minte că atunci când am intrat pentru prima oară în sala de gimnastică de la Bacău- dusă de mână de părinți- erau mai multe grupe de copii, iar eu am început să mă joc, sărind în groapa cu bureți. Mi-a plăcut de la bun început, iar șansa mea a fost să fiu pregătită de doi antrenori speciali precum domnul Cornel și doamna Vasilica Agop. Practic, ei m-au creat, ei mi-au pus bazele și mi-au format caracterul. Le datorez enorm. Ținem în continuare legătura, iar de fiecare dată când ajung la Bacău de la Deva, îi vizitez.
-Cornel Agop povestea că, la un moment dat, i-a spus tatălui tău: „Să știți că nu veți regreta deloc că ați dat fata la gimnastică”.
-Într-adevăr, nu a fost loc pentru niciun fel de regrete. Practic, gimnastica a devenit lumea mea. Iar când am cucerit prima medalie, în aprilie 2019, atunci când încă nu aveam nouă ani, parcă nici nu-mi venea să cred. Se întâmpla la Onești, la Cupa „Nadia Comăneci”. Mi-ar plăcea foarte mult ca într-o bună zi să am posibilitatea de a cunoaște personal o legendă precum Nadia Comăneci. Ar fi ceva extraordinar pentru mine.
-2025 a fost cel mai bun al tău. Încununat de titlul de a doua gimnastă a anului după cvadrupla medaliată la Europenele de la Leipizig, Ana Bărbosu. Te așteptai la acest loc doi?
-Sincer, nu. Mă gândeam că voi figura, știu, eu, între primele cinci sau zece gimnaste, dar chiar la locul doi nu mă așteptam. A fost o surpriză foarte frumoasă la finalul celui mai bun an al meu, așa cum ați spus. Când am văzut știrea m-am întrebat: chiar despre mine e vorba? Dar să știți că 2025 a avut și coborâșuri, legate de o accidentare la degetul mic de la picior. Culmea, o accidentare care nici măcar nu s-a produs în sală. Pur și simplu am călcat greșit, suficient să stau departe o vreme. Important este însă că am reușit să revin și să obțin acele rezultate care mi-au permis să fiu aleasă a doua gimnastă a țării.
-Cum a fost la Mondialele de la Manila?
-Foarte greu, dar și foarte frumos. Veneam după rezultate bune la FOTE și la Naționale, așa că eram încrezătoare, dar un Campionat Mondial presupune un nivel mult mai ridicat, prin urmare, existau și unele îndoieli. Câștigarea medaliei de bronz la sărituri mi-a adus cea mai mare bucurie din viața mea. Eu nu am plâns, dar tatălui meu i-au dat câteva lacrimi, atunci când am vorbit cu el și cu mami imediat după câștigarea bronzului.
-Apropo de părinți. Tu înveți și te pregătești la Deva, iar acasă ajungi rar. Ți-a fost greu să stai departe de ei?
-La început, da, dar m-am obișnuit. Sunt la Deva din clasa a șaptea, adică de doi ani, acum fiind în clasa a noua. Evident, vorbesc zilnic cu mami și cu tati, care îmi sunt alături mereu, fie și de la distanță, iar cam o dată pe lună, vin în vizită la mine. Acasă, într-adevăr, eu ajung doar de două ori pe an: în vacanța de vară și de Crăciun.
-Iar când vii acasă, ce-i spui mamei să-ți facă de mâncare?
-Ooh, preferatele mele sunt pastele, dar supă de găluște cum face mami mai rar! Îmi plac mult și clătitele cu Nutella, așa cum ador să ies cu fetele la o înghețata. Oricum, nu am avut niciodată probleme cu greutatea.
-Aminteai că ești în clasa a noua. Care este programul tău zilnic?
-Mă trezesc la ora șase, iar între 7.30 și 10 am primul antrenament. După aceea școală până la ora 15.00, iar de la 17.00 până la 20.00, al doilea antrenament. Seara, lecții. Miercurea, când avem doar un antrenament și în weekend avem mai mult timp liber. Nu mi se pare un program greu, asta pentru că m-am și obișnuit cu el. Vă spun foarte sincer că nu m-aș vedea deloc fără gimnastică. Totodată, îmi place și viața de liceeancă, mai ales că am și colegi noi, iar materiile mele preferate sunt Româna și Biologia. Hobby-ul îl cunoașteți: desenul.
-Știu că la Deva ți s-a pus și o poreclă simpatică.
-Așa e. Șoldouța (pufnește în râs), pentru că sunt moldoveancă. Și sunt mândră că sunt moldoveancă, din Bacău. Mi-e dragă porecla pentru că mi-a pus-o cu drag antrenoarea mea de la lot, doamna Adela Popa, căreia îi datorez, de asemenea, enorm.
-2026 este primul tău an la senioare, Alexia. Planuri?
-E un an solicitant, cu Europene și Mondiale. Cel mai important este să fiu sănătoasă, astfel încât să pot continua ceea ce am făcut bun anul trecut.
-Visul Alexiei Elena Blănaru, fata care a început gimnastica la vârsta de patru ani, care ar fi?
-Îmi doresc să am o carieră de succes, iar cel mai mult și mai mult îmi doresc să reprezint România la Jocurile Olimpice. Visul meu este Olimpiada de la Los Angeles.
