Când se afirma ca statul este cel mai prost administrator si cel mai mare mâncator de bani nu mai este un truism, ci un adevar incontestabil. Atunci când lucrezi cu bani de la buget, fie el national sau local, nu ai insomnii si nici dureri de cap, nu te chinuie intrebarile cum sunt cheltuiti, daca se respecta termenii de recuperare sau de finalizare a investitiilor, spre deosebire de un investitor privat. Privatul isi masoara, isi dimensioneaza investitia in primul rând luând in calcul eficienta, scurtarea termenelor de executie, astfel ca banii investiti sa produca dupa un timp cât mai scurt. In domeniul privat esti interesat sa-ti recuperezi banii investiti cât mai repede, iar fluxul de productie sa asigure profit. Contractele incheiate de finantatorul privat cu societatile de constructii sunt extrem de dure, pe primul loc fiind respectarea perioadei de executie – altfel intra pe rol penalizarile -, iar apoi urmeaza calitatea si fiabilitatea. Investitorul privat scoate bani din buzunar sau din credite, presiunea fiind, deci, cu atât mai mare. Prin studiile de fezabilitate si tehnice, prin caietul de sarcini si licitatiile organizate se urmareste derularea snur a lucrarilor, devierile de la proiect, problemele din santier fiind suportate de constructor. In Occident, spre deosebire de România, constructorii au tot interesul sa finalizeze lucrarea in termenii stabiliti, pentru a evita penalizarile si a nu pune in pericol urmatoarea lucrare. Ce se intâmpla cu investitiile finantate de stat, de consiliile locale? Exact ceea ce se vede pe santierele noastre. Munca in doru’ lelii si calitate ioc. Mai mult, nu intereseaza pe nimeni când se finalizeaza lucrarea, deoarece im sistemul de stat nu functioneaza penalizarile, fie ele in bani sau de catre instante, constructorii nu au responsabilitatea pastrarii si platii permanente a muncitorilor.
Termen electoral pentru Pasajul Guse – Oituz
Sa luam câteva exemple din Bacau. Pasajul subteran Guse – Oituz avea, prin studiu si prin clauzele din contract, ca termen de finalizare iunie 2011, cu o derogare pâna in august 2011. Nu-i finalizat nici dupa un an, inca se lucreaza, probabil va fi terminat in plina campanie electorala, ca o mare realizare a primarului Romeo Stavarache. Costul investitiei a cunoscut majorari periodice, aprobate de Consiliul Local la cererea primarului. S-a intrebat cineva la cât se ridica pierderile municipalitatii si ale comunitatii din cauza acestei intârzieri? Mai intreaba vreo institutie de ce s-au suplimentat costurile finale ale investitiei? A calculat cineva pierderile suferite de societatile comerciale din cauza lucrarilor care au perturbat circulatia, traseele optime calculate la consum, dar si la timp? Evident ca initiatorii proiectului vor veni cu o claie de justificari, la care sunt mari mesteri. Nimic nu sta in picioare daca avem in vedere urmatoarele argumente: competenta, responsabilitatea, expertiza si controlul. In conditiile in care studiile de fezabilitate, studiul tehnic, caietul de sarcini si licitatia au fost realizate si derulate cu respectarea normelor si legilor in vigoare, nu pot interveni pe parcurs situatii neprevazute, doar daca si acestea au fost… prevazute prin Caietul de sarcini elaborat cu dedicatie.
O alta lucrare cu cântec este Teatrul de Vara. Termenul de realizare a fost depasit cu aproape doi ani, iar valoarea initiala a lucrarii a fost suplimentata cu peste un milion de euro. Un milion de euro! Bacauanii stiu si vad ca si aici se mai lucreaza, investitia devenind mâncatoare de bani, ca inghititorul de sabii, inclusiv dupa inaugurarea cu lautari a teatrului.
Strapungere in buget
Vorbim de lucrari de anvergura, greu controlabile, unde banii se invârt cu lopata si, ar spune finantatorul, nu mai conteaza un milion sau doua de euro in plus, insa si lucrari mult mai mici, cum a fost strapungerea din Mihai Viteazu cu 9 Mai a cunoscut o adevarata odisee. Ceea ce s-a intâmplat cu acea investitie tine de cascadorii râsului, nu de prestanta unei institutii pusa in slujba cetateanului, care are ca principala atributie gestionarea judicioasa a banilor strânsi din taxe si impozite. Doar niste incompetenti puteau sa inceapa lucrarea fara ca terenul sa fie liber de sarcini. Sase luni a fost intârzierea. A fost cineva sanctionat, penalizat? Evident ca nu, deoarece s-a lucrat cu banii populatiei nu ai privatului. In ultimii ani mai avem la indemâna si alte astfel de exemple de risipirea a banului public, cu nonsalanta unui nabab scapatat. Pietonalul din centrul orasului a avut nevoie de mai multe reprize de refacere si inlocuire a dalelor folosite, deoarece montarea s-a facut neprofesionist. Alti bani, alti nervi, alte pierderi. Ma opresc aici cu exemplele, deoarece fiecare bacauan – sunt sigur – are in fata blocului, in cartierul unde locuieste, chiar si in alte zone ale orasului, mostre de asemenea lucrari, incepute si neterminate sau finalizate prost si cu bani multi. Nu stiu ce controleaza Curtea de Conturi, când mai controleaza, insa cred ca ar fi timpul si cazul sa analizeze si modul cum au fost gestionati si folositi banii pentru investitii, dupa toate regulile tehnice si de eficienta, stabilind, evident, responsabilitatile si recuperarea sumelor cheltuite in plus, din cauza proastei organizari, a incompetentei sau din cauza directionarii lucrarilor clientelei politice.
Gheorghe Baltatescu
