Este de notorietate deja ca in materie de arhitectura si urbanism in Bacau lucrurile au scapat cu totul de sub control. La urâtirea orasului contribuie din plin si artistii strazii, cei care au umplut cu graffiti aproape toate cladirile din oras, dar mai ales cele nou zugravite. Cum apare un spatiu proaspat vopsit, imediat este pictat. Nu ramâne un centimetru neacoperit. Unii ii spun arta, altii mâzgâleala, iar multi sunt de parere ca este vandalism. Autorii isi etaleaza talentele noaptea, pentru a nu fi deranjati de echipele de ordine si a le intrerupe elanul creator. Vrem – nu vrem, grafferii sunt o prezenta permanenta in oras, punându-si “amprenta” pe garduri, ziduri de beton, stâlpii unor poduri, in pasaje si subpasaje, pe vagoane, sedii ale institutiilor publice, inaintând de la periferie spre centru. Autoritatile locale sunt depasite de amploarea fenomenului, mai ales in ultimii ani când Politia Locala nu mai are program de noapte, iar patrulele de politisti si jandarmi sunt tot mai rare.
Exista si in acest domeniu o lupta intre profesionisti si amatori, incepatori, primii afirma ca fac parte din categoria artistilor, ceilalti sunt catalogati doar mâzgâlitori, vandali, teribilisti, “analfabeti”, fara talent.
Problema este mai veche in Bacau. Imi amintesc ca prin 2003, primarul Dumitru Sechelariu s-a gândit si a oferit solutii pentru ca grafferii sa beneficieze de spatii adecvate pentru exprimare, idee imbratisata de CL, insa, din pacate, nu a mai fost timpul necesar pentru a o pune in practica, decât partial.
Actualul primar nu i-a luat in serios pe grafferi, astfel ca acestia au ajuns cu desenele pâna pe zidurile Primariei si Prefecturii. Spre stiinta lui Stavarache, in toate marile orase din tara Graffiti si grafferii sunt in legalitate, in Bucuresti fiind amenajate, mai ales in parcuri, spatii generoase pentru acesti “artisti ai strazii”. Este drept ca in unele orase europene aceasta preocupare este interzisa prin lege, insa rezultatele sunt ZERO. Fostul prim ministru al Angliei, Tony Balir, exprimându-se clar impotriva: “Graffiti nu este o arta este o infractiune”, in conditiile in care mesajele aveau un continut vadit politic. La ce i-a folosit! Pentru a se apara, grafferii cu notorietate din SUA si-au constituit o asociatie, infiintata inca din anii ’70. Unii dintre ei au expus in galerii de arta sau si-au deschis propriile lor studiouri. La Brooklyn Museum le e dedicata o sectiune la “arta contemporana”.
In Bacau au fost si sunt nume celebre de grafferi: Monk, Skore, Peak, Qrip, Penz, Come etc. Sunt usor de identificat de catre cunoscatori, deoarece in mesajele lasate neaparat apar si semnaturile. Daca pe Romeo Stavarache nu-l intereseaza aspectul orasului, daca urbanismul este lasat la voia intâmplarii (nu-i vorba numai de Graffiti), in orase ca Moinesti sau Onesti grafferii artisti sunt ascultati si sprijiniti in demersul lor, organizându-se concursuri sau sunt atrasi la diferite manifestari unde isi pot etala talentul.
A interzice este usor, a amenda la fel, in conditiile in care “writers”-ii afirma ca pericolul de a fi prinsi de fortele de ordine face preocuparea mult mai palpitanta. Daca se continua in acest ritm, in câtiva ani, Bacaul va fi un imens amalgam de culori, desene, mai mult sau mai putin artistice. Pâna la urma, edilii, specialistii in arta, sociologi si psihologi trebuie sa se hotarasca: arta urbana sau vandalism. Romeo Stavarache a pierdut si aceasta batalie.
Gheorghe Baltatescu
Gaurile negre ale Administratiei Stavarache: Grafferii au ajuns la usa primarului
