luni, 15 decembrie 2025

Gala Performanței Sportive: gratitudine pentru 2025, motivație pentru 2026

Consiliul Județean Bacău a premiat cu 1.067.925 lei cei mai buni 528 de sportivi și antrenori în cadrul unei manifestări de ținută ce s-a desfășurat luni, 15 decembrie, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”

Astăzi ca și ieri. Iar mâine, în mod sigur, la fel ca azi. La final de 2025, Consiliul Județean Bacău a făcut o nouă reverență în fața performanței sportive băcăuane, premiind, așa cum ne-a obișnuit în anii din urmă, cei mai buni sportivi și antrenori ai județului.

„Marcăm din nou o zi de sărbătoare”, a prefațat evenimentul derulat luni, 15 decembrie, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, președinta Consiliului Județean, Cristina Breahnă Pravăț, făcând referire la faptul că, în urmă cu doar câteva zile, în același cadrul festiv, se desfășurase Gala Performanței Școlare.

Iar dacă la Gala Performanței Școlare fuseseră premiați și o parte din sportivii de top ai Bacăului (mai exact cei cu rezultate la întrecerile internaționale ale sportului școlar), la Gala Performanței Sportive de luni a venit rândul tuturor celorlalți campioni care au reușit, așa cum a subliniat și Cristina Breahnă Pravăț, „să ducă din nou numele județului Bacău pe podiumurile sportive naționale și internaționale”.

Mai exact, 528 de sportivi și antrenori de la cluburi din județul Bacău care au excelat în 2025 au fost recompensați de CJ cu un total de 1.067.925 lei. Un gest de gratitudine pentru rezultatele de până acum și, totodată, o motivație pentru ceea ce va urma. „O punte între prezent și viitor”, după cum bine a punctat reprezentanta Consiliului Județean, Anca Sava, care a prezentat, alături de antrenorul și directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu, Gala Performanței Sportive.

Organizatorii au decis ca evenimentul, care a inclus momente artistice emoționante (e suficient să amintim doar de mini-recitalul Corului Fantasia), să aibă drept deschizători de drum medaliații la Campionatele Mondiale și Europene, pentru ca în partea a doua să urce pe scenă, pe rând, în aplauzele asistenței compuse din sportivi, antrenori, conducători de club, rude, prieteni, consilieri județeni și alte oficialități, toți cei care s-au impus la Campionatele Naționale și Cupa României în acest an.

Iar primul premiat a fost Constantin Popovici. „Un adevărat ambasador al județului Bacău, care ne lasă fără respirație atunci când execută săriturile sale în apă de la 27 de metri, înălțimea unui bloc turn sau, și mai bine zis, a simbolicului Arc de Triumf”. Așa a fost descris multiplul campion mondial și european la sărituri de la mare înălțime de președinta Breahnă Pravăț, care a ținut să-l felicite și pe antrenorul lui Costa, Adrian Gavriliu pentru „inspirația avută în 2022 pentru ca acest mare sportiv să devină o parte a județului Bacău”. Medaliat cu bronz la Mondiale anul acesta, Costa Popovici a avut un mesaj scurt, dar plin de esență:

„Sper ca rezultatele mele motiveze tinerele generații”. Alături de Costa Popovici , au făcut trecerea de la podiumul Mondialelor și Europenelor la scena Teatrului de Vară „Radu Beligan”, performeri de la CSM Bacău, SCM Bacău, CSM Onești, CS Știința Bacău, CSM Moinești sau CS „Dan Botezatu” Bacău.

Nume pe care „Deșteptarea” ține să le publice, o dată în plus, în semn de prețuire și respect: Alexia Blănaru (gimnastică, antrenor Vasilica Agop), Rada Ciobanu (judo/ Constantin Manole), Ionuț Cășeru (karate, CS „Dan Botezatu”), Vlad Pește, Bianca Dumitru, Robert Cicu, Vlad Drăghici, Daniel Georgescu, Radu Todiraș, Cristian Mihai, Luca Crăcea (karate/ Adrian Loghin), Teodora Sardeni (tenis de masă/ Mihaela Ciubotaru), Ramona Verman (atletism, antrenor Aura Balaban), Daria Vrînceanu (atletism/ Cristi Nemțeanu), Ștefania Alexandra Uță (atletism/ Alina Enescu), Mihai Sava (kick-boxing/ Dorinel Mardare), Cosmina Pană (haltere/ George Călin), Alexia Șipoș (Gheorghe Maftei), Lucian Cambei (Cristina Maftei), Andrei Popa, Ștefan Tiron, Robert Coșerariu, Alexandru Dospinescu, Corina Botezatu, Anastasia Albescu, Tudor Chirilă, Rareș Cojocaru, Marta Popa și Timotei Roșca (karate, CS „Dan Botezatu”. Toți aceștia, laolaltă cu pleiada de medaliați de la Naționale (reprezentând, deopotrivă, cluburi cu renume, dar și grupări mici, care se bucură și ne bucură cu rezultate mari) sunt garanția că numele Bacăului este rostit cu mândrie. Și că, într-adevăr, „județul Bacău e mai bun cu fiecare om”. Astăzi ca și ieri, iar mâine la fel ca azi.



spot_img