Un nou scandal a izbucnit in fotbalul bacauan. Presedintele AJF Bacau, Cristi Sava, acuza LPS Bacau ca a utilizat in mod neregulamentar doi juniori legitimati la Sport Club. "Duminica, aflat in drum spre Bucuresti, m-am oprit la Focsani pentru a asista la un meci de juniori B, intre gazdele de la CSM si LPS Bacau. Am descoperit cu stupoare ca LPS a utilizat doi juniori de la Sport Club, Danila si Artenie. Mai mult, pe banca bacauanilor nu se afla profesorul Mircea Pana, antrenorul grupei respective, ci Cristi Apachitei. L-am sunat imediat pe Mircea Pana, care mi-a spus ca se afla la Bucuresti si a inceput sa dea din colt in colt. E inadmisibil ce se intâmpla la LPS. Voi face adresa la MECT, la Inspectoratul Scolar Bacau si la Comisia Nationala de Antrenori. Trebuie sa rupem odata pisica pentru ca astfel de practici nu au ce cauta in fotbal, mai ales la juniori. E o hotie", a declarat Cristi Sava. (D.S.)















