Teoria căreia i s-a dedicat profesorul Emilian Dudaș vorbește de mai multe dimensiuni spațiale ale Universului, suplimentare celor trei pe care le cunoaștem deja. Ne putem deplasa doar în față sau în spate, la stânga sau la dreapta, în jos sau în sus. Acestea sunt cele trei dimensiuni spaţiale ale Universului în care trăim. De ce doar un spațiu… tridimensional? „Teoria stringurilor, numită si teoria corzilor, este totuși o teorie matematică. Manifestările se produc la energii foarte mari, la distanțe foarte mici, la care nu s-a ajuns să se poată experimenta.

Deci nu se știe dacă se întâmplă în realitate, în natură. Trebuiesc făcute experiențe cu niște energii care sunt mult mai mari decât energiile actuale din acceleratoarele de particule existente. Acceleratorul de la Măgurele este foarte mic. (A fost construit după tehnologie americană şi a fost inaugurat în 1973, fiind modernizat în prezent). Cel de la Geneva este de departe cel mai mare. Americanii au vrut să facă unul și mai mare, dar au renunțat din motive strategice, după ce au cheltuit două miliarde de dolari. Bill Clinton a decis sistarea lucrărilor. S-a construit pe jumătate. Acum fac plantație de ciuperci în tunel. Trebuia să aibă circumferința de 40 de km. Cel de le Geneva are 27 de km.” În condițiile acestea, ideea că Universul s-a putut forma din mai multe dimensiuni, rămâne deocamdată la stadiul de… calcule teoretice.

Ce sunt de fapt stringurile?

Teoria existenței lor aduce noi și tulburătoare elemente în imaginea noastră despre lumea în care trăim. Această teorie întrunește speranțele multor fizicieni în realizarea marelui vis – care pornește încă de la Einstein – de a unifica cele două teorii fundamentale ale Universului, Mecanica Cuantică (teoria moleculelor, atomilor și a particulelor elementare), cu Teoria Generală a Relativității (teoria marilor structuri cosmice, unde forța dominantă este gravitația). În opinia profesorului Dudaș, teoria Stringurilor (teoria corzilor) înlocuiește particulele elementare cu minuscule corzi vibrante, ca elemente fundamentale din care s-a construit întregul Univers. „Le putem compara cu o coardă de vioară.

Vibrând, ea produce diferite sunete. Și fiecare sunet, fiecare notă, ar putea descrie câte o particulă. Este o Teorie care înglobează multe ingrediente importante din ceea ce înțelegem din Univers. Înglobează particule cunoscute, gravitația, toate interacțiunile fundamentale ale naturii și care ne-ar permite la un moment dat, sperăm, să unifice două teorii foarte importante, care nu par deocamdată să se combine bine: fizica cuantică și gravitația.”

În lumea celor bolnavi de cunoaștere

Am fost curios dacă temele de cercetare, privind dimensiunile ascunse ale Universului, sunt asemănătoare cu cele abordate de renumitul fizician englez Stephen Hawking, teoretician al originii universului şi unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, profesor la catedra de matematică de la Universitatea Cambridge. Și-a trăit mare parte din viață imoblizat într-un scaun cu rotile. A plecat din această lume pe 14 martie în acest an. „L-am cunoscut, normal! Diferența e relativ mică. Eu sunt mai mult pe particule elementare. Stephen Hawking, tot fizician teoretician, era mai mult pe gravitație, cosmologie. Un tip cu siguranță excepțional. Da! Deși era foarte ciudat…

Fiindcă la seminariile lui – el venea ca de obicei, cum l-ați văzut la televizor, cu calculatorul – nici nu știam dacă e treaz, dacă doarme sau gândește. Spre sfârșit nici nu mai mișca. Se zice că avea un laser pe retină. Pe calculator defilau caractere de litere și așa putea să comunice. Probabil că nu dormea, dar putea să fie și preînregistrat. La sfârșit i se puneau întrebări. La ultimul seminar la care am fost, îmi aduc aminte că i s-au pus trei întrebări. La primele două a răspuns după două-trei minute. La a treia, nu! Nu știu dacă s-a supărat, dar a fost pusă într-un mod în care omul respectiv i-a spus că înțelege că e greu să-i răspundă, dar un Da sau un Nu i-ar fi suficient. Poate că l-a vexat, l-a supărat!? În orice caz, Hawking n-a răspuns. Am așteptat 10-15 minute, după aia am plecat toți din sală.”

Competiția de a obține finanțări

Diferențe între învățământul românesc și cel franțuzesc există. Dar sunt și asemănări. „Am cursuri, am studenți. Partea de cercetare la noi înseamnă că eu am niște studenți în doctorate, stagiari în Master, și cea ce se cheamă post-doctoranți. Post-doctoranții sunt tineri care au terminat doctoratul, care au deja contracte pe 2-3 ani, pe ici pe colo în lume. Nu există acolo ca imediat după doctorat să prinzi post. Trebuie să mergi, în medie, 6-8 ani prin toată lumea, cu contracte temporare, în așteptarea pentru mai târziu a unui contract permanent. În acest interval, omul trebuie să publice lucrări de specialitate, prezentările la conferințe, impactul articolelor, ecoul activității lor în revistele științifice.

Dacă studenții lui au o prezentare rezonabilă. După aia urmează cercetarea propriu-zisă. O mare parte a timpului trebuie acordată și comisiilor din care trebuie să faci parte: de doctorat, de docenți, de posturi universitare, rapoarte, interviuri. În cercetare nu sunt foarte mulți bani. Sunt mai multe filiere cum ar veni, pentru a obține fonduri. Există o Agenție Națională de Cercetare care dă granturi și trebuie să faci aplicații. Sistemul a evoluat mult. Suntem aproape de cel american. Dar nu-i nimic perfect. Prinzi destul de greu o finanțare.”

Lipsa banilor ridică peste tot aceeași problemă. „Pe vremuri, erau la nivel de laborator anumite dotări care erau primite. Dotarea asta era împărțită pe persoane, aproape la nivel socialist. Dezavantajul era că unul care lucra foarte mult, lua la fel ca unul care nu făcea nimic. Acum facem cereri de granturi (proiecte cu fonduri nerambursabile), și ne obligă să le facem la nivel european, unde sunt bani mult mai mulți, dar mănâncă și mai mult timp. Iar dotările laboratoarelor au scăzut foarte mult pentru că există celelalte subfiliere. Cam două luni pe an stăm călare pe aceste cereri de finanțare. Personal este o chestie care îmi place mai puțin dar… nu poți fi altfel competitiv. Și este important ca lumea să știe ce facem noi, și pe ce cheltuim acești bani. ”

Bioenergia

Deschizi internetul și ești bombardat imediat de spamuri cu sfaturi despre sănătate, ameliorarea stărilor negative, a stresului. Afli ce sunt corzile Eterice, tot stringuri care pot fi tăiate, de modul cum te poate scăpa eliberarea energetică de traume sau teamă. Paranormalul este și el prezent. Ne raportăm la universul uman, și el o necunoscută. Adoni Dudaș zâmbește. „Astea sunt chestii mai complicate din punct de vedere al domeniului meu. Aplicațiile. Fizica este foarte simplă la nivel foarte mic, microscopic, și mare, macroscopic.

E ciudat, dar așa este. La nivel de particule elementare, la energii foarte mari, le înțelegem bine. La nivel de evoluția universului, iar se înțelege destul de bine. La nivel de un corp uman este extrem de complicat. De ce? Pentru că sunt sisteme extrem de complexe. Avem un număr enorm de elemente. Funcția creierului este extrem de complicată și de complexă. Am foarte mulți din colegi care s-au reprofilat. Mulți dintre studenții mei și doctoranți s-au îndreptat spre biofizică. Sunt chestii interesante, dar foarte dificile. Deocamdată fizica este destul de departe de a înțelege detaliile la ce înțelegem a fi empatie, telepatie, sentimente. Sunt totuși acele aproșuri, empirice să le zicem, relativ simple. Există evident fizica statistică privind relațiile sociale, modele. Am colegi care se ocupă de aplicații în economie, în aplicații la votare. Dar ce este conștiința și cum funcționează, este departe de ce putem face acum.” L-aș asemui pe profesorul Emilian Dudaș cu o carte, care abia așteaptă să fie luată de pe raft, deschisă și citită, cu pagini încă albe spre final, în care poți scrie și tu. Vorbește despre o lume aparent imaginară, un Univers care are și alte dimensiuni rămase încă ascunse percepției noastre. Calculele matematice indică existența lor. Este un om ca oricare altul. Poți trece pe lângă el pe stradă fără să-i dai atenție. În lumea științifică însă este o somitate.

Întâlnirea a durat puțin peste trei ore. Prea puțin la câte ar mai fi fost de spus și de aflat. Suficient timp însă, ca să-mi întăresc o convingere pe care mi-am format-o de-a lungul anilor. Un om, cu cât este mai dotat intelectual, mai umblat prin lume, cu atât este mai modest, mai rezervat în concluzii și se dă mai puțin important, conștient fiind că ceea ce spune și face ar trebui să vorbească de la sine. Emilian Dudaș nu refuză ideea de a ține o conferință despre dimensiunile necunoscute ale Universului, elevilor de la liceul unde a învățat, dacă i-ar fi solicitată.

No comment!

În 2013, profesorul Emilian Dudaş, care are cetăţenie română şi franceză, a primit Premiul Gay-Lussac-Humboldt pentru Cercetare și Royal Society International Exchanges Award 2017-2018 pentru activitatea sa de profesor. Este membru al Comitetului Consultativ al „Southern European Network in Mathematical and Theoretical Physics” și Membru al Science and Technology Facilities Council (STFC) al Marii Britanii. Este director de cercetare la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică (CNRS) din Franţa și membru al Centrului de Fizică Teoretică.

Alte articole