Biroul Executiv al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe – Sed Lex, din care face parte și organizația de sindicat a salariaților Administrației Județene a Finanțelor Publice din Bacău, a anunțat declanșarea unor proteste spontane în toată țara. Hotărârea vine la numai o zi după ce Federația a nunțat că nu va proceda la astfel de proteste, după ce Sindicatul Național Finanțe Publice – SindFisc a anunțat pentru 22 august o grevă de avertisment de două ore.
Sed Lex a precizat că protestele au fost declanșate în dimineața zilei de 24 august, când de la ora 8,30 sistemul fiscal românesc a devenit nefuncțional. Motivul este nerespectarea angajamentelor ministrului de Finanțe, luate prin acordul încheiat cu sindicatul pe 11 august.
Protestatarii cer salariu egal la muncă egală păstrarea locurilor de muncă, introducerea în noua lege a salarizării a familiilor ocupaționale „finanțe” și elaborarea statutului finanțistului.
Acțiunile de protest se pot întinde pe o perioadă nedeterminată – mai spun sindicaliștii – și pot degenera în acțiuni de stradă.
Protestatarii acuză lipsa unui sistem informatic integrat, lipsa acută de personal în domeniu, lipsa spațiilor adecvate pentru desfășurarea activității și lipsa protecției juridice pentru salariați.
Sed Lex acuză, textual, „lașitatea celor care au condus vremelnic Finanțele Publice și au criticat propriii angajați, cărora nu le-au luat apărarea în fața opiniei publice și a colegilor din Guvern”.















