Uniunea Europeană a anunțat în 2025 ceea ce presa mainstream a descris drept „înghețarea” acordului comercial cu Mercosur, iar în primă fază vestea a fost primită cu optimism de către fermierii europeni și organizațiile de protecție a mediului. La prima vedere, decizia pare pozitivă: Uniunea și-a arătat grijă față de producătorii interni și față de standardele ecologice. Realitatea, însă, este mult mai complexă. Înghețarea nu înseamnă renunțare, ci o decizie tactică, reversibilă, fragilă și condiționată de presiunea internă.
Acordul Mercosur, negociat timp de peste două decenii între UE și patru state sud-americane – Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay – prevede liberalizarea comerțului cu produse agricole de bază: carne de vită, pui, porumb, soia și zahăr. Oficial, Comisia Europeană a argumentat că acordul ar fi adus prețuri mai mici pentru consumatori, ar fi crescut exporturile europene și ar fi consolidat relațiile geopolitice cu America de Sud. Dar aceste argumente ignoră riscurile structurale majore, iar efectele pe termen lung nu au fost niciodată discutate deschis în România.
Mercosur: probleme fundamentale
Primul și cel mai grav risc este de natură ecologică. Brazilia și Argentina sunt responsabile pentru defrișări masive în Amazon și Pampa, iar agricultura intensivă utilizată acolo implică pesticide interzise în UE și practici industriale de creștere a animalelor fără standarde de bunăstare. Liberalizarea comerțului ar fi importat aceste externalități negative în Europa, transformând produsele ieftine sud-americane în hrană cu costuri ecologice ascunse. În plus, sănătatea publică ar fi fost compromisă. Carne cu hormoni, antibiotice folosite preventiv, pesticide și reziduuri chimice interzise ar fi ajuns în lanțul alimentar european. Riscurile nu sunt ipotetice: rezistența la antibiotice, expunerea la disruptori endocrini și contaminarea alimentelor pot genera efecte sociale și economice pe termen mediu și lung. Efectul asupra fermierilor europeni este dramatic. Micii și mijlocii agricultori nu pot concura cu produse ieftine obținute prin externalizarea costurilor ecologice și prin subvenții mascate sau costuri reduse de producție. În Franța și Germania, estimările oficiale arătau că peste 20% dintre fermele mici ar fi fost nevoite să se închidă în primii doi ani după aplicarea acordului, iar zonele rurale s-ar fi confruntat cu o depopulare accelerată. În România, cu o structură agricolă similară Poloniei și Bulgariei, efectele indirecte ar fi inclus scăderea prețurilor la cereale și pierderea competitivității în fața produselor Mercosur. Cu toate acestea, înghețarea acordului protejează temporar producția internă și sănătatea publică, dar nu oferă o soluție pe termen lung. Este un stop tactic, nu o renunțare strategică. UE nu a comunicat explicit că protejează agricultura internă și sănătatea cetățenilor, lăsând ușa deschisă pentru reluarea negocierilor sub altă formă.
Fermierii: detonatorul politic al UE
Dincolo de Mercosur, tensiunea reală se află în interiorul Uniunii: fermierii europeni. Aceștia nu sunt doar un sector economic; ei sunt actori politici decisivi, capabili să oprească funcționarea sistemului prin blocaje fizice ale infrastructurii. Fermierii produc hrană reală, iar legitimitatea lor morală este incontestabilă. Blocarea drumurilor sau a porturilor poate paraliza economia, iar UE știe că acest grup nu poate fi ignorat. Fermierii sunt vulnerabili la deciziile contradictorii ale UE: Green Deal impune reguli stricte de mediu, acordurile comerciale liberale reduc protecția internă, iar subvențiile sunt fragmentate și insuficiente. Coagularea intereselor multiple – hrană, suveranitate, prețuri, climă, imigrație, identitate rurală – le conferă un rol detonator în orice criză politică sau economică minoră. Ei gândesc în termeni concreți, biologici și economici, nu în termeni abstracte, și această simplitate le conferă autoritate. Pe plan electoral, fermierii vor rămâne decisivi în următorii cinci ani. Un partid care spune „apărăm fermierii” poate câștiga rapid sprijin în mediul rural, periferie și în clasa de mijloc afectată de decizii economice. În Polonia, de exemplu, subvențiile suplimentare și sprijinul politic ferm pentru fermieri au menținut cota de piață internă la peste 80%, în timp ce în România aceasta a scăzut la 65%, demonstrând diferența de poziționare strategică în UE.
De ce elitele UE subestimează fenomenul
Există o discrepanță între percepția elitelor și realitatea de la sol. Funcționarii trăiesc în capitale sau la Bruxelles, departe de ferme, soluri și piețe, iar deciziile lor sunt concentrate pe norme, indicatori și targeturi de reducere a CO₂. Ideologia globalistă – comerț liber total, standarde uniforme – ignoră constrângerile reale ale fermierilor. Frica de populism duce la procrastinare decizională, transformând tensiuni minore în crize majore. Fermierii au o legitimitate socială pe care argumentele birocratice nu o pot contesta.
România: între Mercosur, UE și concurența globală
România se află într-o poziție ambiguă și, în multe cazuri, absentă din discuțiile strategice. Concurența fermierilor ucraineni este un element critic: Ucraina exportă anual peste 20 de milioane de tone de grâu și 15 milioane de tone de porumb către UE, iar România produce 10 milioane de tone de grâu și 5 milioane de tone de porumb. Această diferență creează o presiune directă asupra fermierilor români. Guvernul român evită să discute problema oficial, ceea ce lasă fermierii fără strategie de protecție. Subvențiile sunt fragmentate, instrumentele de sprijin insuficiente, iar fermierii români devin vulnerabili atât la deciziile UE, cât și la concurența externă, inclusiv din Mercosur și Ucraina. Comparativ cu Polonia sau Ungaria, care au folosit presiunea rurală pentru a obține derogări și subvenții suplimentare, România rămâne spectator pasiv, pierzând oportunitatea de a proteja producția internă și populația rurală.
Geopolitică și strategie
România se află într-un păienjeniș geopolitic complex. Mercosur, deschiderea pieței ucrainene și presiunile UE asupra Green Deal afectează direct sectorul agricol românesc. Marile puteri externe – China, SUA, Brazilia – urmăresc să profite de incoerența UE pentru a-și consolida influența economică și politică. România, fără o poziționare strategică clară, riscă să devină piață de consum sau teritoriu de tranzit fără beneficii proprii, în timp ce fermierii săi devin teren de manevră pentru alte state și pentru elitele europene. Exemple concrete: în perioada 2022-2024, prețul mediu al grâului românesc a scăzut cu 12%, în timp ce prețul grâului ucrainean exportat în UE a rămas stabil sau a crescut, demonstrând vulnerabilitatea fermierilor români și lipsa unor politici de sprijin adaptate. În Franța, Germania și Polonia, fermierii au beneficiat de compensații directe și facilități pentru menținerea cotei de piață interne, protecție pe care România nu a reușit să o implementeze. România are nevoie de un plan coerent: sprijin adaptat pentru fermele mici și mijlocii, politici de compensare pentru concurența externă, strategii de lobby în UE și mecanisme de protecție a securității alimentare. Fără aceste măsuri, sectorul agricol românesc riscă să devină teren de manevră pentru alții, iar fermierii – detonatori fără sprijin.
