Vivariul din Bacau este cuprins in domeniul public al judetului si este administrat de Muzeul de Stiintele Naturii „Ion Borcea”. Din 1870, in acest imobil a functionat o scoala, iar in 1965-1970 a fost extins cu alte doua corpuri, aflându-se pe Lista monumentelor istorice aprobata de Ministerul Culturii.
Cladirea e foarte veche si nu a beneficiat de lucrari de reparare si consolidare la partea de structura, motive pentru care Consiliul Judetean (CJ) Bacau vrea sa intervina urgent. „Dupa 12-13 ani de procese, zona a fost degajata de acea pescarie improvizata.
Directorul muzeului a venit cu un proiect care va pune in valoare aceasta cladire a Vivariului”, a explicat Dragos Benea, presedintele CJ Bacau. Deocamdata, a fost elaborata
„Documentatia de avizare a lucrarilor de interventii” si au fost aprobati indicatorii tehnico-economici rezultati din deviz, astfel incât institutia sa fie pregatita sa acceseze oricând un program european.
Lucrarile nu vor modifica arhitectura interioara si exterioara, constând in refacerea instalatiilor, consolidarea elementelor structurale, amenajari interioare, lucrari de asanare a umiditatii si de izolare. Valoarea totala a investitiei va fi de 8.803.776 lei (1.981.170 euro), fiind incluse si cheltuielile care se vor face cu transferul temporar al exponatelor.
„Exista dorinta de a accesa fonduri europene, mai bine zis, de la Guvernul Norvegiei, pentru a reabilita imobilul. Peste doi ani, locul va arata cu totul si cu totul altfel, iar copiii vor simti, intr-adevar, ca merg la Vivariu.”
Dragos Benea, presedinte CJ Bacau















