Un sofer baut a intrat in gardul unei case
Accidentul s-a petrecut in localitatea Podu Turcului, pe strada Tudor Vladimirescu. Un tânar, in vârsta de 27 de ani, din judetul Galati, in timp ce conducea un autoturism inmatriculat in Italia, a intrat intr-un santier de pe drum, semnalizat corespunzator, iar de acolo s-a oprit in gardul unui imobil. In urma impactului, pasagerul din dreapta a fost ranit si s-a impus transportarea la spital pentru ingrijiri medicale. Când au ajuns politistii la fata locului au constatat ca au de-a face cu un sofer baut, la testarea cu etilotestul rezultatul fiind 0,86 mg/l alcool in aerul expirat. El este acum cercetat penal.
O femeie, care suferea de depresie postnatala, a fost calcata de tren
Bacauanca, in vârsta de 39 de ani, a fost data disparuta de sotul ei in cursul zilei de miercuri. Ea plecase de dimineata de casa si nu mai revenise. Barbatul a cerut ajutorul politiei, pentru ca femeia era in evidentele medicilor psihiatri si chiar a stat o perioada internata intr-un spital de specialitate, fiind diagnosticata cu depresie severa postnatala. In noaptea de miercuri spre joi, in jurul orei 1.00, politistii au fost anuntati ca in zona Combinatului Industrial Chimic Bacau, o femeie a fost calcata de trenul InterRegio, Ungheni – Bucuresti Nord, care plecase de putin timp din Gara Bacau. S-a stabilit ca este vorba despre femeia data disparuta. Un echipaj de ambulanta a ajuns la fata locului, insa nu a mai putut face altceva decât sa constate decesul. (G.P.)
Jandarmii au mers in Tabara Valea Budului
Chiar daca elevii au luat vacanta, jandarmii bacauani, care se ocupa cu prevenirea, continua activitatile in cadrul campaniei „Jandarmeria pe întelesul tuturor” si a programului preventiv educational „Jandarmul – prietenul celor care respecta legea”. „Ofiterii jandarmi din cadrul Compartimentului prevenirea si combaterea faptelor antisociale, în cooperare cu lucratori ai Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Bacau au desfasurat activitati preventiv-educative cu cei peste 90 de elevi si profesori aflati în vacanta si cazati în Centrul de Agrement Valea Budului, aflat în administrarea Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Bacau”, spune lt. col. Sebastian Cretu, purtator de cuvânt la IJJ Bacau. Militarii au vorbit despre consumul de droguri si cum se pot tine tinerii la distanta de acestea, traficul de persoane si riscurile asociate acestui fenomen, regulile de comportament în scoala, societate, folosirea apelului de urgenta 112 si despre furturile din buzunare. La final, ei au primit si pliante cu sfaturi care sa-i tina departe de infractori. (G.P.)















