Recenta premieră de la Teatrul Municipal Bacovia ne-a propus un one man show interesant, atractiv din mai multe puncte de vedere. Pentru că „Bărbați singuri” aduce în atenția publicului un scriitor maghiar de prim rang, Péter Esterházy, al cărui roman „O femeie” a stat la baza unei libere adaptări a regizorului Geo Balint, care semnează un spectacol de autor. Și pentru că Dumitru Rusu s-a dovedit a fi un interpret sensibil și expresiv, cizelându-și până la nuanță partitura.
„Bărbați singuri” este un spectacol cameral, de bună factură, intimist, pentru că se desfășoară în spațiul Sălii Studio Experiment „Petru Valter”, în care distanța dintre actor și public aproape că se anulează. Decorul este simplu, alcătuit din doar câteva elemente, cu putere de sugestie însă. Geo Balint a plasat pe fundal o pânză pe care sunt desenate două balansoare, pe unul dintre ele stând o fată, văzută din spate, iar celălalt fiind gol.
Absența, misterul, așteptarea. În față este o masă cu două scaune, iar pe ea o vază cu un trandafir, o sticlă de șampanie, două cupe. Și un bărbat îmbrăcat în negru, cu un lung fular-șal roșu. Care ni se adresează foarte direct, provocator, lipsit total de inhibiții, pentru a ne spune povestea succesivelor sale întâlniri cu Femeia.
În diferite ipostaze, tipologii, fiecare având notele ei distincte, caracteristicile sale: una este o intelectuală fandosită, sclifosită, vorbind în abstracții, alta e, dimpotrivă, frustă, sexoasă, temperamentală, una e plină de sine, importantă, orgolioasă, trufașă, alta e modestă, umilă, în fine, sunt fațete diverse ale femininului.
Și o mulțime de sentimente amestecate, de dragoste și ură, dorință și oboseală, sațietate, de dezgust, de înălțare și de cădere, etc. Surprinse de un romancier rafinat, care se joacă dezinvolt cu mai multe registre stilistice, Péter Esterházy fiind recunoscut și apreciat pentru scriitura lui complexă, incisivă, umoristică, vitalistă, pentru limbajul viu colorat, mustind de viață.
Desigur, dintr-un roman alcătuit ca un puzzle, din nouăzeci și șapte de piese, Geo Balint a selectat doar câteva, într-un scenariu fluent, păstrând ideea principală, aceea a unei căutări fără sfârșit, a unei singurătăți, locuite de un dor fără sațiu, un dor de pereche, cum i-ar spune poetul.
Dumitru Rusu, un actor care-și lucrează cu mare seriozitate rolurile încredințate, este în deplină armonie cu direcția de scenă, împlinind gândul regizorului.
Este inteligentul interpret al unui text care spune lucrurilor pe nume, fără dulcegării sentimentale, fără false pudori când aduce în discuție avatarurile erotismului, corpul tresărind de dorință, extazul, micile și marile mizerii ale unei dezordini amoroase. Dumitru Rusu e sigur pe el, maleabil, mișcându-se cu eleganță și reușind, doar prin câteva fin schițate gesturi, prin unduirile șalului roșu, să sugereze un personaj feminin. Există o femeie…așa începe fiecare evocare a bărbatului-interpret, făcută pe un ton ludic, cu umor, ironie, autoironie.
Așadar, un actor empatic, pe care-l credem, și care ne cucerește, și un regizor, Geo Balint, aflat într-o bună formă, autor, totodată, al scenariului, scenografiei și frumoasei ilustrații muzicale, și-au dat mâna și au creat un spectacol cald, sincer, plăcut. De la care pleci visând, urmărit de himera unei ființe pe care o aștepți să-ți umple singurătatea, și să te facă să cânți. „You got me singing” sună vocea răscolitoare, cu un timbru inconfundabil, a lui Leonard Cohen, din finalul spectacolului.
