Programul guvernamental „Euro 200”, lansat în urmă cu peste două decenii pentru a ajuta elevii și studenții să își cumpere calculatoare, riscă să devină mai degrabă un exercițiu birocratic decât un sprijin real. Deși Ministerul Educației anunță continuarea schemei și chiar majorarea pragului de venit de la 250 la 500 de lei brut pe membru de familie, criteriile rămân atât de restrictive încât foarte puțini beneficiari reali mai pot intra în program.
Problema majoră este disproporția evidentă dintre plafonul de eligibilitate și realitatea economică actuală. Un venit brut de maximum 500 de lei pe membru de familie este un prag extrem de mic raportat inclusiv la salariul minim brut pe economie. Practic, o familie în care există un singur salariu minim poate depăși foarte ușor limita, chiar dacă nivelul de trai rămâne precar.
În teorie, programul se adresează elevilor și studenților proveniți din medii vulnerabile. În practică însă, criteriul financiar pare construit pentru o Românie care nu mai există. Majorarea de la 250 la 500 de lei este prezentată drept o adaptare la inflație și la evoluția indicelui prețurilor de consum, însă creșterea este modestă în raport cu explozia costurilor din ultimii ani.
Situația devine paradoxală: statul recunoaște indirect că un calculator este indispensabil pentru educație și dezvoltarea competențelor digitale, dar stabilește condiții de acces care exclud exact categoria familiilor sărace active, cele care muncesc pe salarii mici și care au totuși dificultăți reale în a cumpăra un laptop modern.
Mai mult, specificațiile tehnice recomandate de minister arată că autoritățile înțeleg necesitatea unor dispozitive decente pentru activitatea școlară: minimum 8 GB RAM, SSD, cameră web, rezoluție Full HD pentru desktopuri. Cu toate acestea, sprijinul financiar rămâne blocat într-o logică socială depășită, aproape imposibil de accesat pentru majoritatea familiilor cu venituri reduse.
Criticii programului spun că „Euro 200” a ajuns să funcționeze mai mult ca simbol politic decât ca instrument real de incluziune digitală. În condițiile în care educația se mută tot mai mult în mediul online, iar competențele digitale sunt esențiale pe piața muncii, un prag atât de jos riscă să transforme ajutorul într-o formă de asistență rezervată unui număr infim de cazuri extreme.
În loc să actualizeze realist criteriile de eligibilitate, statul pare să prefere conservarea unei scheme vechi, care sună bine în comunicate, dar produce efecte limitate în teren. În România anului 2026, 500 de lei brut pe membru de familie nu mai reprezintă un indicator relevant al sărăciei, ci mai degrabă dovada că programul a rămas captiv într-o altă epocă economică.
